• New York Times: Americanii au încercat să ucidă al 2-lea lider iranian, după Soleimani. Ce s-a întâmplat

    New York Times: Americanii au încercat să ucidă al 2-lea lider iranian, după Soleimani. Ce s-a întâmplat
    vizualizări
    13 ianuarie 2020 | 15:33

    După lichidarea generalului iranian Qassem Soleimani, forțele armate americane au avut o a doua tentativă de ucidere a unui înalt oficial iranian din Gardienii Revoluției, relatează New York Times.

    Potrivit New York Times, este vorba despre Abdul Reza Shahlai, iar militarii SUA au încercat să-l ucidă printr-un atac aerian cu drone în Yemen, în aceeași zi în care a fost omorât Suleimani, însă de această dată nu au mai reușit.

    Americanii oferă o recompensă de 15 milioane de dolari pentru informații care să ducă la prinderea lui Shahlai.

    Acesta este acuzat că ar fi fost implicat în organizarea unor atacuri asupra aliaților SUA, printre care și tentativa de ucidere, în 2011, a ambasadorului saudit în SUA.

    Shahlai era stabilit în Yemen, unde Iranul îi sprijină pe rebelii Houthi, care se luptă cu coaliția condusă de Arabia Saudită – coaliție care primește informații, ajutor și logistică de la armata americană.

    Sursă: New York Times,

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Președintelui Curții de Apel Chișinău „îi pare rău de situația în care a nimerit” asistenta sa, care are un salariu de circa 8000 de lei, dar și-a procurat Porsche

    „Mie îmi pare rău că a fost publicat… sau situația în care a nimerit, dar ea este o profesionistă”, a declarat președintele Curții de Apel Chișinău, Vladislav Clima, în cadrul edițiie din 24 septembrie a…
    Președintelui Curții de Apel Chișinău „îi pare rău de situația în care a nimerit” asistenta sa, care are un salariu de circa 8000 de lei, dar și-a procurat Porsche

    Clima: „Nu ne simțim bine când presa ne etichetează. Încrederea în justiție ar crește doar atunci când se va finaliza linșajul mediatic”

    Președintele Curții de Apel Chișinău, Vladislav Clima, susține că nu a întâlnit în activitatea sa „interferențe politice”, nu are legături cu politicieni, iar decizia de a menține, în 2018, hotărârea primei ins…
    Clima: „Nu ne simțim bine când presa ne etichetează. Încrederea în justiție ar crește doar atunci când se va finaliza linșajul mediatic”

    Votat de CMC: Două terenuri din sectorul Ciocana vor reveni în proprietatea municipalității

    Două terenuri cu o suprafață totală de circa șase hectare din intravilanul capitalei, amplasate pe strada Bucovina, sectorul Ciocana, vor reveni în proprietatea municipalității. O decizie în acest sens a fost a…
    Votat de CMC: Două terenuri din sectorul Ciocana vor reveni în proprietatea municipalității

    Președintele SUA, dat în judecată de nepoata sa

    Mary Trump, nepoată a preşedintelui american Donald Trump, l-a dat în judecată pe acesta joi, acuzându-l pe el şi pe alţi membri ai familiei sale că au înşelat-o cu zeci de milioane de dolari dintr-o moştenire,…
    Președintele SUA, dat în judecată de nepoata sa

    Informații oficiale: Câte cazuri active de COVID-19 sunt în penitenciarele din R. Moldova

    Actualmente, sunt 15 cazuri active de COVID-19 în rândul personalului penitenciar și niciun caz activ în rândul persoanelor private de libertate, anunță joi, 24 septembrie Administrația Națională a Penitenciare…
    Informații oficiale: Câte cazuri active de COVID-19 sunt în penitenciarele din R. Moldova

    COVID-19: Guvernul britanic a lansat aplicația de monitorizare a localizării persoanelor testate pozitiv

    Guvernul britanic a lansat joi o aplicaţie de monitorizare a localizării persoanelor testate pozitiv pentru COVID-19 în Anglia şi Ţara Galilor şi a încurajat populaţia să o instaleze pe telefoanele mobile pentr…
    COVID-19: Guvernul britanic a lansat aplicația de monitorizare a localizării persoanelor testate pozitiv