Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Reacțiile miniștrilor care au format…

Reacțiile miniștrilor care au format Guvernul Gavrilița

Mai mulți miniștri din cadrul Executivului proaspăt demis, au postat pe rețelele de socializare mesaje de mulțumire și apreciere adresate Nataliei Gavrilița, imediat după ce aceasta și-a anunțat demisia vineri, 10 februarie.

În mesajul postat pe pagina sa de Faceboook, viceprim-ministru, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a declarat că „R. Moldova și-a recâștigat viitorul tocmai în această perioadă. Crizele ne-au făcut mai puternici și mai determinați să luptăm pentru viitorul nostru european!

„Mulțumesc din suflet, dragă Natalia, pentru onoarea de a face echipă și a lucra împreună pentru obiectivul nostru comun de a aduce țara noastră în Uniunea Europeană! Privim în viitor cu aceeași speranță și încredere ca atunci când Moldova a devenit țară candidată pentru aderare la UE”, a declarat Nicu Popescu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a ținut să menționeze că Natalia Gavrilița a fost prim-ministru al Guvernului în cea mai complicată perioadă de la independența R. Moldova și că a făcut față provocărilor.

„ Guvernul a făcut față provocărilor majore (criză pandemică, economică, energetică, tentativele de destabilizare a Moldovei din partea forţelor dirijate din exterior și războiul barbar al Rusiei împotriva Ucrainei), a pornit mai multe reforme inclusiv sistemice, a fost constituit din oameni integri și a guvernat în mod democratic. Și, desigur, Guvernul Nataliei Gavrilița este executivul pe timpul căruia R. Moldova a obținut statut de țară-candidat de integrare în Uniunea Europeană.

Îi mulțumesc Nataliei pentru efortul extraordinar pe care l-a făcut și îi doresc mult succes. Sunt mândru că am făcut parte din echipa Guvernului Natalia Gavrilița”, a declarat Sergiu Litvinenco, ministrul Justiției.

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi i-a mulțumit atât Nataliei Gavrilița, cât și colegilor din Guvern pentru „colaborare și pentru susținerea de care a avut parte Ministerul Apărării și Armata Națională în aceasta perioadă plină de provocări și crize”.

Prim-ministra Natalia Gavrilița a demisionat. Anunțul a fost făcut vineri, 10 februarie, de șefa Cabinetului de miniștri, într-un briefing de presă. Potrivit legislației, mandatul Executivului încetează în cazul în care premierul își dă demisia.