Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Locuitorii capitalei vor achita mai…

Locuitorii capitalei vor achita mai puțin pentru apa potabilă. ANRE a aprobat un tarif unic pentru toți consumatorii

Imagine simbol

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat în ședința de marți, 10 octombrie, tarife mai mici pentru furnizarea și prestarea serviciului public de alimentare cu apă, de canalizare și de epurare a apelor uzate de către S.A. „Apă-Canal Chișinău”.

Noile tarife vor fi aplicate din data publicării în Monitorul Oficial al R. Moldova.

Astfel, a fost aprobat un tarif unic pentru furnizarea serviciului public de alimentare cu apă potabilă pentru toți consumatorii în mărime de 10,79 de lei/m3, cu 0,33 de lei/m3 mai mic decât cel în vigoare, în cazul consumatorilor casnici, iar pentru consumatorii noncasnici – mai mic cu 2,50 de lei/m3.

„Ținând cont de principiile corectitudinii economice, tarifele pentru serviciul public de alimentare cu apă și canalizare ar trebui să fie unice pentru toți consumatorii. Totodată, nici legislația nu definește tarife diferențiate. Or, în circumstanțele în care anterior, prin deciziile consiliilor locale au fost aprobate tarife diferențiate pe diferite categorii de consumatori, ANRE, în cazul aprobării tarifelor, a adoptat o abordare de ajustare eșalonată a tarifelor pentru consumatorii casnici către un tarif unic pe măsura ajustării anuale a tarifelor pentru titularii de licențe ai serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare.

Actualmente s-au creat premise pentru excluderea subvenționării încrucișate și aprobarea unui tarif unic pentru furnizarea serviciului public de alimentare cu apă potabilă. Iar în cazul prestării serviciului public de canalizare, în scopul de a nu admite o povară asupra consumatorilor casnici, Agenția a decis să mențină la etapa actuală tarifele diferențiate între consumatorii casnici și noncasnici”, se arată într-un comunicat emis de ANRE.

Totodată, au fost aprobate următoarele tarife pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare de către S.A. „Apă-Canal Chișinău”:

  • pentru serviciul public de alimentare cu apă tehnologică – 8,11 lei/m3, cu 2,21 de lei/m3 mai mic decât tariful în vigoare;

pentru serviciul public de canalizare și de epurare a apelor uzate:

  • pentru consumatorii casnici în mărime de 4,18 lei/m3, la același nivel ca și tariful în vigoare.
  • pentru consumatorii noncasnici în mărime de 10,16 lei/m3, mai mic cu 1,01 lei/m3 față de tariful în vigoare.

pentru producerea și transportarea apei în vederea redistribuirii de către S.A. „Apă-Canal Chișinău” la punctele de branșare:

  • cu com. Bălțata – 3,33 de lei/m3;
  • cu com. Bălăbănești – 4,67 de lei/m3;
  • cu com. Trușeni – 3,28 de lei/m3;
  • cu sat. Maximovca – 3,70 de lei/m3;
  • în conducta de transport a apei Chișinău-Strășeni-Călărași – 3,45 de lei/m3.

La fel, au fost aprobate tarifele diferențiate pe categorii de consumatori pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă, de canalizare și de epurare a apelor uzate de către Î.M. Direcția de Producție „Apă-Canal” Anenii Noi, după cum urmează:

serviciul public de alimentare cu apă potabilă:
– pentru consumatorii casnici în mărime de 19,08 lei/m3;
– pentru consumatorii noncasnici în mărime de 37,92 lei/m3.

serviciul public de canalizare și de epurare a apelor uzate:
– pentru consumatorii casnici în mărime de 35,86 lei/m3;
– pentru consumatorii noncasnici în mărime de 39,35 lei/m3.

„ANRE a examinat argumentele înaintate prin scrisoarea S.A. „Apă-Canal Chișinău” din 15 septembrie 2023 și a acceptat includerea în tarif a excedentului format la cheltuieli materiale în sumă de 22 581 5 00 de lei și la cheltuieli de întreținere și exploatare a sistemului public de alimentare cu apă și de canalizare – în sumă de 8 585 200 de lei. De menționat, că în perioada anilor 2017-2021, din cauză că S.A. „Apă-Canal Chișinău” nu a înaintat autorității de reglementare solicitarea de ajustare a tarifelor pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare de apă și de canalizare a obținut un excedent tarifar la situația din 1 ianuarie 2022 de 377 438 600 de lei (…). În legătură cu situația economico-financiară precară la operator, Consiliul de administrație al ANRE a decis includerea acestor devieri tarifare să fie amânată până la ameliorarea situației economico-financiare la S.A. „Apă-Canal Chișinău””, explică ANRE în nota de argumentare privind determinarea tarifelor.

Consumatorii din capitală achită, din 13 ianuarie 2023, în total 15,3 lei/m3 pentru serviciile de serviciile de apă și canalizare.