Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Energocom va achiziționa în luna…

Energocom va achiziționa în luna iunie 95% din consumul de energie electrică din regiunea transnistreană. Ucraina a suspendat exportul de electricitate

Sursa: Energocom

Societatea pe acțiuni Energocom anunță luni, 29 mai, că a prelungit contractul cu Centrala termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES), pentru luna iunie urmând să achiziționeze circa 303 mii de MWh.

Aceasta cantitate constituie 95% din consumul necesar al malului drept al râului Nistru. Prețul constituie 66 de dolari/MWh, agreat la sfârșitul lunii martie, pentru o perioadă de 6 luni.

„Restul energiei electrice, în special pentru orele de vârf, va fi achiziționată de pe bursa română OPCOM. Pe data de 24 mai, Ucraina a suspendat exportul de electricitate în țările vecine. De atunci Energocom a înlocuit energia achiziționată de la Ukrhidroenergo cu energia procurată de pe OPCOM”, transmite Energocom.

Luna viitoare compania românească SN Nuclearelectrica SA continuă să aibă lucrări de mentenanță, precizează furnizorul.

Pentru luna mai, Energocom a anunțat achiziționarea a 290 de mii de MWh de la MGRES, ceea ce reprezenta 92% din necesarul de energie electrică. Totodată, R. Moldova a reluat în luna mai achiziția de energie electrică din Ucraina, după o pauză de aproape 7 luni pricinuită de atacurile Federației Ruse asupra infrastructurii energetice ucrainene.

La 31 martie, Energocom a anunțat căîn următoarea jumătate de an, va procura energie electrică de la Centrala termoelectrică moldovenească din regiunea transnistreană.