Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   ANRE a afișat noi prețuri…

ANRE a afișat noi prețuri plafon pentru benzină și motorină, valabile până pe 21 martie inclusiv

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit vineri, 18 martie, prețul de referință la carburanți, mai exact la produsele petroliere principale de tip standard – motorină și benzină, prețul constituind un plafon pentru toate stațiile de alimentare cu carburanți din țară.

Prețul la benzină și motorină a fost publicat pe site-ul Agenției. Astfel, în perioada 19-21 martie, prețul unui litru de benzină va atinge prețul maxim de 27 de lei și 52 bani, iar cel al motorinei – 26 lei și 82 de bani.

Joi, 17 martie, un litru de benzină a costat 27 de lei și 69 de bani pentru un litru, iar motorina a costat 26 de lei și 92 de bani pentru un litru. Detalii aici

Harta interactivă:

ANRE publică zilnic, până la ora 12:00, prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard, benzină și motorină, iar benzinăriile din toată țara trebuie să le afișeze de la miezul nopții.