Sondaj Soluționarea diferendului transnistrean „pe cale pașnică”: mize și premise
Acum 31 de ani, pe 21 iulie 1992, președinții Republicii Moldova și Rusiei, Mircea Snegur și Boris Elțin, semnau la Moscova Acordul de încetare a focului în războiul de la Nistru și reglementarea pe cale pașnică a diferendului transnistrean. Au urmat ani grei de negocieri, în diferite formate, ostilitățile militare au încetat, problema însă rămâne: trupele ruse rămân la Nistru, iar războiul din Ucraina este o nouă amenințare la adresa securității și stabilității R. Moldova. Chișinăul insistă pe o singură soluție de rezolvare a problemei – „pe cale pașnică, diplomatică”.
Soluționarea diferendului transnistrean „pe cale pașnică”: mize și premise
Chiril Moțpan, ex-deputat
S-ar părea că războiul barbar declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, care și-a lăsat amprenta și asupra vieții noastre, ar fi trebuit să ne determine s-o terminăm cu separatismul transnistrean. Problema e că decidenții puterii au ales calea schimbului de amabilități cu oligarhii și autoritățile criminale de la Tiraspol, iar majoritatea foștilor vicepremieri pentru reintegrare din executivele R. Moldova au ținut parte, în cadrul dialogului și procesului de negocieri, Tiraspolului, în detrimentul Chișinăului. În consecință, regimul separatist, care fără ajutorul Chișinăului, oficial n-ar avea practic șanse să supraviețuiască, și-a șters picioarele de obligațiunile pe care şi le-a asumat prin Acordul de încetare a focului din 1992 de la Moscova și de cele din 1998 de la Odesa. Experții în securitate din R. Moldova indică diverși factori care îndepărtează reglementarea politică a diferendului. Unul dintre ei ar fi mecanismul ineficient de soluționare a problemelor din cadrul formatului de menținere a păcii, precum și evitarea de către Tiraspol a unui dialog loial cu Chișinăul, aceasta însemnând că se cere transformarea forțelor militare pacificatoare într-o operaţiune internaţională, formula optimă urmând a fi definită cu partenerii externi şi organismele internaţionale. Este imperativ ca Parlamentul să monitorizeze implementarea acordurilor și protocoalelor semnate cu Moscova, pentru a stabili ce fel de politică urmează să aplice în procesul de reintegrare a regiunii transnistrene, în corespundere cu legea din 2005 și prevederile Constituției RM.
Ecaterina Mardarovici, Clubul Politic 50×50
Pentru noi, problema transnistreană nu are altă rezolvare decât pe cale pașnică. Și faptul că președinta Maia Sandu insistă să facă cunoscut peste tot în lume mesajul nostru de pace, e ceea de ce are nevoie R. Moldova. Șansele RM de a negocia diplomatic această problemă direct cu Rusia sunt zero. Nu cred nici în soluționarea pe cale militară, dar nici pe cea pașnică a problemei transnistrene, doar pe cale bilaterală cu Rusia. Fără sprijin internațional, nu avem nicio șansă. De aceea, pe parcursul anilor, s-au schimbat mai multe formate de negocieri… Asta ar fi una din premise, deci sprijinul internațional și doi: contextul geopolitic internațional, războiul din Ucraina. Totul depinde de ce va urma în Ucraina. Noi trebuie să fim solidari cu ea. Dacă câștigă Ucraina, atunci lucrurile se rezolvă și pentru noi.
Ion Tăbârță, analist politic
La 21 iulie 1992, Snegur a semnat Acordul de la Moscova cu Elțin, pentru a opri vărsarea de sânge și din lipsa oricărei perspective de a întoarce regiunea transnistreană în câmpul constituțional pe cale militară (deoarece în stânga Nistrului staționa fosta armată a 14-a sovietică). În toți cei peste 30 de ani de reglementare transnistreană, Chișinăul nu a avut o viziune integrată a modului în care să abordeze relația cu Tiraspolul, dar și cu Moscova, cu referință la teritoriul din stânga Nistrului. Pe parcurs, reglementarea transnistreană a avut mai multe etape, cele mai cunoscute fiind cea a „federalizării” și cea a „pașilor mici”, fără succes pentru Chișinău. După invazia Rusiei în Ucraina, situația geopolitică în regiune s-a schimbat foarte mult. Existența teritoriului secesionist din stânga Nistrului acum este într-o dependență foarte mare de Ucraina și R. Moldova, influența factorului rus scăzând semnificativ. Ca niciodată de la declanșarea conflictului transnistrean, Chișinăul are multe atuuri în relația cu Tiraspolul în mâinile sale. Urmează să vedem cum le va converti în folosul său în procesul de reglementare a problematicii transnistrene.
Maria Lupașcu, văduvă a războiului de la Nistru
În viziunea mea pentru a rezolva problema transnistreana pe cale pașnică putem sa ne gândim la câteva scenarii. Statutul teritorial: Determinarea statutului politic al Transnistriei în granițele R. Moldova este o problemă centrală. Integrarea economică: Facilitarea legăturilor economice și a integrării dintre Moldova și Transnistria poate contribui la atenuarea disparităților economice și la stimularea cooperării. Dialog politic: Angajarea în negocieri semnificative și susținute între Moldova și Transnistria, cu asistența comunității internaționale, este esențială pentru găsirea unei soluții pașnice. Implicarea internațională: Eforturile de mediere ale organizațiilor internaționale și ale țărilor vecine pot juca un rol semnificativ în aducerea părților în conflict la masa negocierilor și în facilitarea unei soluții. Drepturile omului și drepturile minorităților: Asigurarea protecției drepturilor omului și a drepturilor minorităților în stânga și în dreapta Nistrului este crucială pentru construirea încrederii și încurajarea reconcilierii.
