Sondaj Din ce trăiesc scriitorii?

Pe data de 3 martie în lume este aniversată Ziua Mondială a Scriitorului. Poeți, romancieri, eseiști, nuveliști, dramaturgi, istorici și critici literari din toată lumea sunt evocați și remarcați pentru contribuția lor la dezvoltarea literaturii și a culturii universale. Cum sunt apreciați scriitorii în R. Moldova? Cum sunt susținuți în activitățile lor? Cum se descurcă în situația în care guvernele se îngrijesc tot mai mult de condiția de viață a miniștrilor, deputaților, procurorilor, judecătorilor și mai puținsau deloc, a scriitorilor?

Din ce trăiesc scriitorii?

Marcela Benea, poetă

E foarte greu să trăiești din scris. Există un proiect de sponsorizare la Ministerul Culturii, dar banii se dau prin concurs și merg pentru tipar. La mână – nimic. Se mai acordă niște premii, dacă acea carte e foarte bună, mai există și niște burse. Dar din asta nu poți să trăiești. Eu am trecut printr-o perioadă foarte grea și dacă nu mă ajutau fratele și sora, nu mă descurcam. Cei mai tineri se descurcă altfel, dacă au un serviciu, un salariu, iar cei mai în vârstă… Există indemnizațiile de merit, dar nu le au toți. Azi, ca să scoți o carte, trebuie să ai bani. Mulți dintre scriitori apar pe cont propriu. Cine are un salariu pe undeva, se mai descurcă. Mai pleacă unii peste hotare și fac un ban. Din scris nu poți să trăiești – doar din scris. E bine să existe cel puțin niște onorarii pentru scriitori, dacă publică sau apar la radio și televiziune. Și drepturile de autor nu știu pe unde s-au rătăcit… Cândva, până la 1990, scriitorul putea trăi din scris, exista fondul literar, erau întâlniri cu cititorii și fiecare întâlnire era plătită cu onorarii a câte 60 de ruble. Două întâlniri și aveai un salariu minim, iar pentru o emisiune de 10 minute, literară, la radio sau TV primeai 120 de ruble…. Acum nu se dă niciun bănuț. Singura plăcere e să te citească copiii.

Arcadie Suceveanu, scriitor

Scriitorii au ajuns pătura socială poate cea mai săracă. Se mai descurcă cei care sunt pe undeva angajați și au un salariu: pe la edituri, pe la ziare – unde au mai rămas, dar în general, noțiunea de scriitor profesionist este pe cale de dispariție. Scriitorii nu au nici un venit asigurat. Noțiunea de onorariu a dispărut, practic. Nici editurile nu mai achită nimic. În cel mai bun caz, dau scriitorului o parte din tirajul cărții și scriitorul mai vinde pe ici-colo, pe la întâlniri, ca să mai scoată un bănuț… Există la nivel de stat un program de editare a cărții naționale și fiecare scriitor are dreptul, o dată la 3 ani, să aplice la acest program. Dar nici acest program nu prevede onorarii, doar cheltuieli de editare. Mai există indemnizația de merit. Dar foarte puțini o au. Aici trebuie să ai 60 de ani, să ai titluri, distincții. Și aici e un cerc vicios. Distincții nu se prea dau, ori se dau știm noi cum și dacă nu ai distincții, nu vezi nici indemnizația… E o mare problemă care trebuie dezbătută. Mă întreb, cum e posibil ca partidele politice – e de ajuns să fie înregistrate, și au activitate, n-au, statală, antistatală – sunt finanțate de stat. E mai serios ce fac partidele decât scriitorii?

Mihai Cimpoi, Asociația Oamenilor de Creație, președinte

La noi e imposibil să trăiești din scris. Uniunile de Creație se descurcă cum pot. Nu există la nivel de stat un program de susținere, sunt niște indemnizații pe care le primesc numai anumiți oameni de creație, dar, ca atare, cultura e o cenușăreasă la noi. Nu se mai plătesc onorarii, nu se mai respectă drepturile de autor. Se mai găsesc sponsori, dar astea-s cazuri aleatorii. Ce se întâmplă? Problema problemelor e că noi nu avem până acum o lege a Culturii, a Uniunilor de Creație, care stă pe undeva, la Ministerul Culturii sau în altă parte. Or avem exemple concrete când în Lituania, Letonia sau Estonia, Uniunile de Creație beneficiază, grație legii, de ajutorul Guvernului. Lituania, bunăoară, dă burse lunare de 600 de euro scriitorilor, cineaștilor sau artiștilor plastici, indiferent dacă-s angajați undeva sau nu. Și încă ceva – nu avem nici în România, nici la noi, un program de stat de promovare a valorilor. Cunoaștem Institutul Goethe, Institutul Mițkevici, cunoaștem Institutul Maghiar și, nu întâmplător, Polonia are 8 laureați ai Premiului Nobel, Ungaria are 3 și noi, românii, nu avem nici unul.

Pentru conformitate, Petru Grozavu