Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   (video) Plahotniuc și Babuc au…

(video) Plahotniuc și Babuc au dansat pe muzica lui Baskov. Cum s-au distrat democrații la concertul de 9 mai

La 9 mai, când s-au împlinit 73 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar statele-membre ale Uniunii Europene au marcat 68 de ani de la discursul care a pus temeia formării organizației, în centrul Chișinăului democrații au dat concert cu artiști autohtoni și internaționali care ridică onorarii de mii de euro pentru prestațiile scenice. Liderul PDM, Vladimir Plahotniuc, a făcut baie de mulțime, a pozat cu oamenii veniți la concert și s-a distrat alături de colegii săi de partid, inclusiv miniștri și deputați. Distracția guvernării a fost păzită de zeci de bodyguarzi care au format în jurul membrilor PDM un gard viu. În timpul evouării interpretului rus Nicolai Baskov, liderul PDM a fost surprins în dans cu ministra Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc. Concertul, despre costul căruia premierul Pavel Filip și speakerul Andrian Candu au refuzat să vorbească, a ținut până la miezul nopții și a culminat cu lansarea focurilor de artificii.

Democrații, la fel ca anul trecut, au ales să sărbătorească „Ziua Victoriei asupra fascismului” și Ziua Europei concomitent, printr-un concert.

Pe scena democraților au urcat orchestra de muzică populară a fraţilor Advahov, orchestra de muzică populară a MAI „Plai Moldovenesc” şi mai mulţi solişti autohtoni de muzică populară, maestrul Eugen Doga, Cătălin Advahov, Amelia şi Valentin Uzun, ansamblul Codreanca şi Ansamblul Național Academic de Dansuri populare JOC. Invitatul special al serii a fost interpretul rus Nikolai Baskov. Pe scenă au evoluat intrepreta Irina Rimes, solistul trupei Modern Talking, Thomas Anders, artista de peste Prut, Delia, și formația britanică „BLUE”.

Conducerea partidului a refuzat să vorbească despre banii cheltuiți pentru organizarea concertului.

Liderii PDM au vorbit despre aspirația de a duce R. Moldova în Uniunea Europeană, dar n-au menționat nimic despre când va ajunge la Chișinău prima tranșă din ajutorul de o sută de milioane de euro acordat de UE.

În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai) statele-membre sărbătoresc pacea și unitatea. Data marchează ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei.

Viziunea sa era de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Foto: captură Publika TV