Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Socialiștii acuză opoziția parlamentară și…

Socialiștii acuză opoziția parlamentară și îndeamnă deputații să participe la ședința Parlamentului la care ar urma să vină Chicu

Liderul fracțiunii parlamentare al Partidului Socialiștilor, Corneliu Furculiță, acuză partidele din opoziție și susține că dacă vor continua să boicoteze ședințele de Parlament, în cadrul căreia ar urma să fie examinate și proiectele asupra cărora Guvernul și-a asumat răspunderea, începând cu luna august, profesorii riscă să rămână fără salarii. De cealaltă parte, deputații din opoziție au îndemnat Guvernul să-și retragă proiectele prin care și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului și să le înregistreze pentru a fi examinate prin procedură parlamentară.

„În timp de deputații din Alianța Haosului Sandu-Candu-Plaha-Șor au transformat Parlamentul în circ și se dau în spectacole cu măști, zeci de mii de învățători și profesori riscă să rămână fără salarii. Poate acestor deputați iresponsabili le pare vesel jocul lor, dar poporul are nevoie de bani pentru a se hrăni.

Unul din proiectele propuse de Guvern include acordarea a 175 de milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor de personal în domeniul Educației, însă opoziția blochează activitatea Parlamentului. Sperăm că acești aleși, care trebuie să lucreze pentru popor, se vor gândi un pic și la oameni și vor veni la ședința Legislativului, ca să promovăm proiectele de legi așteptate de popor”, a scris Furculiță pe Facebook.

După trei tentative eșuate ale Parlamentului de la Chișinău de a se întruni în ședință, în cadrul căreia urmau să fie examinate și proiectele asupra cărora Guvernul și-a asumat răspunderea, luni seara, 6 iulie, premierul a anunțat că „va merge în Parlament și joi și vineri, și de câte ori ori va fi necesar”.

Luni, 6 iulie, pentru a treia oară Parlamentul de la Chișinău nu s-a putut întruni în ședință din liptă de cvorum.

Anterior, lidera PAS, Maia Sandu a anunțat că fracțiunea partidului pe care-l conduce ar putea vota legile promovate de Guvernul Chicu prin care să fie majorate salariile mai multor categorii de bugetari, dar cere Executivului ca aceste legi să fie votate în Parlament, nu prin asumare de răspundere.

Și alți deputați din opoziție au îndemnat Guvernul să-și retragă proiectele prin care și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului și să le înregistreze pentru a fi examinate prin procedură parlamentară.

Săptămâna trecută, Executivul a aprobat hotărârea cu privire la angajarea răspunderii asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020 nr. 174/2019, hotărârea cu privire la angajarea răspunderii asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 173/2019, hotărârea cu privire la angajarea răspunderii asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2020 nr.172/2019 și hotărârea pentru angajarea răspunderii asupra proiectului de lege cu privire la modificarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.