Renașterea sau supraviețuirea UE: așteptări de la summit-ul de la Bratislava

Renașterea sau supraviețuirea UE: așteptări de la summit-ul de la Bratislava
7 vizualizări
16 septembrie 2016 | 11:57

În această săptămână, toate privirile sunt îndreptate spre Bratislava. Pe 16 septembrie, liderii celor 27 state membre ale UE se vor întâlni în capitala Slovaciei, pentru a discuta soluțiile și perspectivele proiectului european.
În prezent, UE este afectată de un lanț de crize. Răspunsul efectiv la ele nu constă în a ceda în fața pesimismului, toleranței sau fragmentării și defetismului. Nu va fi eficientă nici negarea problemei sau contramandarea tratamentului. Europa merită un diagnostic corect.

Aștept, și sunt convins, că odată cu summit-ul informal de la Bratislava va începe procesul de identificare a lucrurilor care au mers prost în UE și de formulare a unor soluții pentru UE. Ce fel de UE dorim să avem, dorim să edificăm, după retragerea Regatului Unit din acest club? Totodată, summit-ul trebuie să facă lumină asupra căii de urmat și să traseze direcția în care vrem să ne îndreptăm, identificând lucrurile pe care dorim să le îmbunătățim și reformele pe care suntem dispuși să le efectuăm. Sper ca summit-ul să inițieze un proces de revigorare a Europei, în caz contrar, va trebui să luptăm pentru supraviețuirea noastră în UE.
În calitate de promotor al unei agende europene pozitiviste, Președinția slovacă a UE ar dori ca summit-ul să se concentreze prioritar asupra temelor și proiectelor care mai degrabă ne unesc, decât asupra celor care ne separă. Noi nu ar trebui să ne pomenim într-un cerc vicios de discuții interminabile despre problemele UE. Trebuie să combatem scepticismul care riscă să domine starea de spirit din Europa. Mesajul clar care ar trebui adresat poporului nostru și lumii e cel că UE-27 este încă puternică, unită, capabilă să ajungă la un acord eficient, care ar aduce îmbunătățiri în viața cetățenilor.
Vom pune accent pe ceea ce îngrijorează cel mai mult europenii. Securitatea, în toate formele sale: securitatea economică, securitatea locurilor de muncă, securitatea socială, securitatea internă și a terorismului, precum și securitatea climei. Vom răspunde la întrebarea: cum să gestionăm migrația într-un mod durabil și pe termen lung?
Și decalajul comunicarii între instituțiile și cetățenii UE, în special a tinerilor, ar trebui soluționat. Oamenii nu mai simt că anume ei sunt cei care beneficiază de politicile UE. Cu toții trebuie să lucrăm extrem de mult pentru a recăpăta încrederea cetățenilor și sprijinul lor acordat ideii europene. Limbajul birocratic complicat nu poate fi eficient în acest scop. (Nici corectitudinea politică falsă). UE, instituțiile și liderii săi, ar trebui să adopte și să folosească un limbaj ușor de înțeles, clar, atunci când vorbesc cu cetățenii.
Summit-ul este așteptat cu mari speranțe. Pregatirile principale sunt pe seama Consiliului European. Cu toate acestea, în calitate de mediator echitabil, Președinția slovacă face eforturi ca să contribuie la atmosfera și rezultatul pozitiv al evenimentului. Multe întâlniri au avut loc până în prezent pentru a asigura eficiența summit-ului printr-o agendă ambițioasă și realistă, dar, totodată, vizionară și concretă. Summit-ul ar trebui să genereze identificarea clară a problemelor cheie cărora ar trebui să le facem față în următoarele săptămâni și luni, determinând etapele ce urmează a fi parcurse. Acesta ar trebui să marcheze, de asemenea, sistarea definitivă a jocului de culpabilizare reciprocă. În schimb, ar trebui să sublinieze importanța empatiei, a voinței de a ne asculta reciproc, ar trebui să contribuie la educarea capacității de a face compromisuri.
Summit-ul nu va fi un eveniment singular. De această dată trebui să manifestăm suficientă răbdare, deoarece deciziile luate în grabă nu vor fi eficiente. Bratislava devine un început. Un început al unei abordări mult mai profunde, care ar genera viziuni noi, unificatoare, care ar fortifica puterea UE, excluzând părțile slabe. Sperăm că la summit-ul din martie 2017, planificat cu prilejul celei de-a 60-a aniversări a Tratatului de la Roma, UE-27 va reuși să prezinte o astfel de viziune.
Personal, sunt ferm convins că UE, făcând abstracție de unele incoerențe, este cel mai eficient proiect pașnic din istoria omenirii, proiect care, și până acum, reprezintă un izvor de inspirație și aspirație. Sunt convins că dacă vom reuși să tratăm eșecurile anterioare ca fiind niște ocazii de obține realizări de succes, reușitele nu se vor lăsa așteptate. Sper sincer că Bratislava va genera acel proces prin intermediul căruia va renaște o nouă UE, plină de entuziasm, clarviziune, înțelegere, o Uniune mult mai consolidată.

Miroslav Lajčák, ministru al Afacerilor Externe și Europene al Slovaciei, în exclusivitate pentru Ziarul de Gardă
În prezent, Slovacia deține, prin rotație, Președinția consiliului UE.

Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

Fiind abonat la Ziarul de Gardă, vei fi mereu informat de cele mai recente evenimente și noutăți! Abonează-te

Asigurările cerute de Dodon la ședința ACUM- PSRM de pe 8 iunie, înainte de retragerea PD-ului de la Guvernare: „Tremura ca varga”. Dezvăluirile unui deputat

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, a participat dimineața, pe 8 iunie 2019, la ședința dintre conducerea blocului electoral ACUM și conducerea Partidului Socialiștilor din R. Moldova, organizată la Parlament,…
Asigurările cerute de Dodon la ședința ACUM- PSRM de pe 8 iunie, înainte de retragerea PD-ului de la Guvernare: „Tremura ca varga”. Dezvăluirile unui deputat

Mai puține cerințe pentru înregistrarea unui partid politic

Persoanele care vor înregistra partide politice nu vor mai trebui să prezinte o listă cu 4000 de semnături și în momentul constituirii partidului, membrii acestuia nu vor mai trebui să fie domiciliaţi în cel pu…
Mai puține cerințe pentru înregistrarea unui partid politic

LIVE/ Miniștrii s-au întrunit în ședință

Cabinetul de miniștri s-a întrunit în ședință. Pe ordinea de zi se numără 25 de proiecte. 15.20: În funcția de director general al Agenției Relații Interetnice a fost numită Elena Beleacova. 15.19: Guvernul a a…
LIVE/ Miniștrii s-au întrunit în ședință

R. Moldova condamnată la CtEDO: Propunerile Guvernului vs opiniile experților

Ministerul Justiției a publicat lista persoanelor responsabile de condamnarea R. Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) pe ultimii 19 ani. În listă găsim nume cunoscute, inclusiv din polit…
R. Moldova condamnată la CtEDO: Propunerile Guvernului vs opiniile experților

SMS de la Guvern cu privire la Coronavirus. Cum explică autoritățile accesul la numerele de telefon ale cetățenilor

„Aveți grijă de sănătate. Sunați imediat medicul de familie dacă aveți febră sau tuse. Dacă v-ați întors din zone cu Coronavirus și vă simțiți rău, sunați 112”. SMS-uri cu acest text au fost expediate cetățenil…
SMS de la Guvern cu privire la Coronavirus. Cum explică autoritățile accesul la numerele de telefon ale cetățenilor

Raportul de expertiză a asfaltului de pe bd. Ștefan cel Mare încă nu a fost prezentat Primăriei: „În curând va fi”

Fostul șef al Direcției generale transport public și căi de comunicație, Adrian Boldurescu, a promis la începutul lunii noiembrie că rezultatele lucrărilor de expertiză a asfaltului de pe bd. Ștefan cel Mare al…
Raportul de expertiză a asfaltului de pe bd. Ștefan cel Mare încă nu a fost prezentat Primăriei: „În curând va fi”