Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Președinta Maia Sandu, către primari:…

Președinta Maia Sandu, către primari: „Vă chem să ne susțineți în realizarea celui mai important proiect național – integrarea europeană”

Președinta Maia Sandu a discutat miercuri, 3 august, cu cu un grup de primari, membri ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Șefa statului i-a îndemnat pe aleșii locali să promoveze activ în localitățile lor integrarea europeană, potrivit unui comunicat al Președinției.

În cadrul întâlnirii, potrivit instituției Prezidențiale, au fost discutate un șir de probleme cu care se confruntă primarii din toată țara, inclusiv întrebări legate de descentralizarea financiară și relația dintre administrația publică locală și centrală, relația primarilor cu consiliile raionale, probleme de administrare a proprietăților și implementarea strategiei naționale de management al deșeurilor.

Totodată, președinta a menționat rolul pe care-l au primarii în modernizarea țării și i-a îndemnat să devină promotori activi ai integrării europene în localitățile lor.

„Vă chem să ne susțineți în realizarea celui mai important proiect național – integrarea europeană. Trebuie să ne unim forțele pentru a proteja și consolida democrația, pentru a dezvolta economia și pentru a îmbunătăți viața oamenilor”, a spus Maia Sandu.

Guvernul a aprobat în ședința de vineri, 22 iulie, lista proiectelor de dezvoltare locală propuse spre finanțare în cadrul programului „Satul European”. Lista include 492 de proiecte care vor fi finanțate în cadrul acestui program, din cele 724 de proiecte depuse.

R. Moldova pregătește un Plan de acțiuni pentru implementarea celor nouă condiții formulate de către Comisia Europeană, în contextul acordării R. Moldova a statutului de țară candidată pentru aderare la UE. 

Consiliul European a acordat R. Moldova joi, 23 iunie, statutul de țară candidată pentru aderarea la UE. Obținerea acestui statut nu oferă calitatea de stat membru al UE, întrucât cea din urmă presupune parcurgerea unei proceduri complexe. Abia după ce îndeplinesc condițiile de aderare, țările candidate trebuie să aplice legislația europeană în toate domeniile.

Obținerea statutului de stat candidat reprezintă o etapă importantă în procesul de aderare la UE și se acordă de toate cele 27 de state membre ale UE care decid unanim.