• COVID-19

    298 cazuri confirmate 15 cazuri de recuperare 2 decese
  • PDM, împărțit în trei? Reacții și opinii despre „neînțelegerile din cadrul Partidului Democrat”

    PDM, împărțit în trei? Reacții și opinii despre „neînțelegerile din cadrul Partidului Democrat”
    18 februarie 2020 | 12:10

    Deputați PPDA și PAS susțin că neînțelegerile dintre membrii Partidului Democrat sunt evidente și că în interiorul PDM s-au format cel puțin trei grupuri cu viziuni diferite încă de la plecarea fostului lider democrat, Vladimir Plahotniuc. Potrivit deputaților din opoziție, întâlnirea dintre PSRM și PDM, de luni seara, la Parlament, și numirea noilor vicepreședinți ai partidului, demonstrează faptul că „cei de la conducerea PDM sunt în faza de capitulare față de președintele R. Moldova, Igor Dodon”.

    Vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii parlamentare PPDA, Alexandr Slusari, susține că neînțelegerile și scindările din cadrul Partidului Democrat (PDM) sunt tot mai accentuate în ultima perioadă, iar democrații nu mai pot ascunde acest fapt.

    „Cel mai probabil, faptul că această întâlnire a avut loc public, în așa format, cu Igor Dodon și premierul Ion Chicu, denotă faptul că este accelerată faza de preluare a controlului asupra Partidului Democrat (PDM) sau părții majore a PDM din partea lui Igor Dodon. Acest lucru este legat, cel mai probabil, de ultimele remanieri care s-au produs sâmbătă în conducerea PDM, când mai multe persoane, care sunt mai mult loiale față de Dodon decât de Pavel Filip, au devenit vicepreședinți ai PDM. S-a luat deja decizia ca, prin întâlnirea de ieri, Igor Dodon să demonstreze deja public acest lucru. Să fie clar cine e stăpân și cum vor decurge lucrurile mai departe. Constatăm că, la moment, conducerea PDM este în faza de capitulare față de Igor Dodon”, ne-a comunicat Slusari, fiind contactat de ZdG.

    Potrivit lui Slusari, după plecarea lui Vladimir Plahotniuc de la conducerea Partidului Democrat, în cadrul PDM s-au format cel puțin trei grupări cu viziuni diferite.

    „Despre mai multe grupări în cadrul PDM se vorbește și se zvonește din momentul în care a plecat Vladimir Plahotniuc.

    Eu cred că acolo, în PDM, sunt 3 grupări.

    1. Gruparea din anturajul lui Plahotniuc, grupare ostilă față de Dodon, dar totodată ostilă și față de Pavel Filip. Candu face parte din această grupare și probabil din acest motiv nu a fost ales în funcția de vicepreședinte al PDM.
    2. Gruparea în frunte cu Eugeniu Nichiforciuc, Vladimir Andronachi, Vladimir Vitiuc – loiali, din start, din momentul de când a plecat Plahotniuc, lui Igor Dodon.
    3. Gruparea de centru, în frunte cu Pavel Filip. Acum vedem că această grupare de centru a început să derapeze spre Igor Dodon. Întâlnirea de la Parlament și deciziile de la Consiliul Politic PDM confirmă această ipoteză”, a mai declarat deputatul PPDA.

    PPDA, despre motivele neînțelegerilor din cadrul PDM: „Există suficiente dosare pe numele lui Filip și Jîzdan

    „Sunt două motive. Primul motiv este dorința de a obține puterea. PDM a fost constituit cu ideea ca democrații tot timpul vor fi la guvernare și lor fără funcții le este cam greu. Mulți vor puterea și cer ca Filip să le asigure puterea, iar la moment unica sursă de putere este Igor Dodon. Al doilea motiv sunt dosarele penale. Eu cred că există suficiente dosare penale pe conducerea PDM, inclusiv pe numele lui Pavel Filip, Alexandru Jîzdan și alții. Astfel că frica de dosare penale influențează la moment traiectoria politică a PDM”, a comunicat liderul fracțiunii parlamentare al PPDA, Alexandr Slusari, pentru ZdG.

    PAS: „După întâlnirea de la Parlament, PSRM și PDM și-ar putea „oficializa” coaliția de guvernare”.

    Și președintele fracțiunii parlamentare PAS, Igor Grosu, susține că în cadrul Partidului Democrat (PDM) s-au format trei grupări, iar potrivit lui, după întâlnirea de luni seara, de la Parlament, PSRM și PDM și-ar putea „oficializa” coaliția de guvernare.

    „În sfârșit PSRM și PDM s-au întâlnit, așa, mai transparent, pentru că până acum o făceau pe ascuns. Cred că întâlnirea dintre PSRM și PDM de la Parlament vine după deciziile luate la Consiliul Politic al PDM. Posibil ca PSRM și PDM să-și oficializeze „relațiile”, care până acum erau într-un fel de concubinaj politic. Acum poate o să aibă curajul să-și oficializeze coaliția. Și unii și alții se temeau, negau faptul că au un guvern de coaliție.

    Din ce știm, acolo, în PDM există trei grupuri care polimizează între ele, acum care din ele a învins, o să vedem foarte curând. În PDM sunt trei falii, trei grupări: gruparea lui Candu, gruparea lui Filip și gruparea lui Nichiforciuc”, a declarat Igor Grosu pentru ZdG.

    Cu o reacție în acest sens a venit și expertul economic și coordonator de proiecte la Centrul Analitic Independent Expert Grup, Dionis Cenușă, care susține că „democrații au avantajul numit „puterea de votare” care poate fi „comercializat” și respectiv exteriorizat în schimb pentru imunitate”.

    „Democratii au potențial de a provoca, atenua sau accelera situatii/crize/procese politice. Acest avantaj – puterea de votare – poate fi „comercializat” și respectiv exteriorizat în schimb pentru imunitate. […] Socialistii i-ar absorbi și naturaliza pe democrați, daca cei din urma nu ar demonstra o oarecare rezistența și numai dupa alegerile prezidențiale

    […] Doua obiective politice de supraviețuire domină gândirea democratilor – neadmiterea alegerilor parlamentare anticipate și dezmembrarea partidului în interiorul actualului Parlament. Totuși, aceste obiective pot avea devieri daca imunitatea individuală a liderilor PDM va deveni prioritate, pe termen scurt”, susține expertul.

    Marți, 18 februarie, PDM a emis un comunicat de presă prin care anunță că Partidul Democrat nu poartă nicio discuție privind formarea unei coaliții de guvernare.

    „PDM infirmă speculaţiile care au apărut în spaţiul public referitoare la negocierea unei eventuale coaliţii PD – PSRM. Partidul Democrat nu poartă actualmente discuţii pentru crearea unor alianţe”, se arată în comunicat emis de PDM.

    Pe 12 noiembrie 2019, PDM a votat împreună cu PSRM pentru demiterea Cabinetului de miniștri condus de Maia Sandu.

    La scurt timp după demiterea Guvernului Sandu, tot PDM împreună cu PSRM a votat pentru învestirea noului Cabinet de miniștri condus de Ion Chicu.

    PDM susține că nu se află în nicio coaliție cu PSRM, deși democrații au votat împreună cu socialiștii pentru demiterea, iar apoi învestirea noului guvern.

    MAIL AUTOR
    [gs-fb-comments]

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Premierul Chicu: Moldovenii blocați în Franța, induși în eroare de „escroci”. Zborul nu a fost autorizat

    „Comisia pentru Situații Excepționale a autorizat zborul pentru mâine, iar escrocii intenționat au adunat oamenii în aeroport astăzi, ca să-și bată joc de ei”, este reacția premierului Ion Chicu la faptul că 22…
    Premierul Chicu: Moldovenii blocați în Franța, induși în eroare de „escroci”. Zborul nu a fost autorizat

    Moldovenii blocați pe aeroportul de la Paris au primit alimente și locuri unde să doarmă

    Reprezentanții aeroportului unde au rămas blocați cei 220 de moldoveni azi, le-au distribuit alimente. De asemenea, vor primi locuri unde să doarmă. „Au organizat acum reprezentanții aeroportului unde să dorm…
    Moldovenii blocați pe aeroportul de la Paris au primit alimente și locuri unde să doarmă

    VIDEO/ Când se poate răspândi coronavirusul prin aer. Explicația unui profesor din Coreea de Sud

    Un profesor de boli infecțioase din Coreea de Sud a explicat că sunt șanse mici ca noul coronavirus să poată fi transmis prin aer, însă în anumite situații acest lucru poate fi posibil, relatează Asian Boss, ci…
    VIDEO/ Când se poate răspândi coronavirusul prin aer. Explicația unui profesor din Coreea de Sud

    Câteva companii din R. Moldova donează milioane de lei pentru lupta împotriva COVID-19

    Criza cauzată de noul coronavirus a creat un val de solidaritate în R. Moldova. Câteva companii s-au mobilizat și au făcut donații importante pentru spitalele și cadrele medicale din țară.
    Câteva companii din R. Moldova donează milioane de lei pentru lupta împotriva COVID-19

    Coronavirus, studiul asupra sfârșitului iadului: DATA infecțiilor zero

    Un raport al Institutului Einaudi identifică dată estimativă a sfârșitului situației de urgență. Luni, 30 martie, în Italia, toți, unii mai mult, alții mai puțin, se întreabă: când se vor termina toate acestea?…
    Coronavirus, studiul asupra sfârșitului iadului: DATA infecțiilor zero

    Dodon, despre moldovenii de peste hotare care vor să revină în R. Moldova: „Noi ne dorim să reveniți acasă, dar… ce facem noi cu 200 de mii de moldoveni deodată?”

    Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) este unica instituție care, în baza deciziilor aprobate de către Comisa Situații Excepționale, poate organiza curse charter pentru a aduce cetățenii…
    Dodon, despre moldovenii de peste hotare care vor să revină în R. Moldova: „Noi ne dorim să reveniți acasă, dar… ce facem noi cu 200 de mii de moldoveni deodată?”