Mesajul fostului premier Maia Sandu către procurorul general Alexandr Stoianoglo, după numirea noului șef al Procuraturii Ciocana
Fostul premier, Maia Sandu, susține că noul șef al Procuraturii Chișinău, oficiul Ciocana, Igor Popa este „unul din cei mai odioși procurori din țară” și îl îndeamnă pe procurorul general, Alexandr Stoianoglo, să-și revizuiască decizia de numire în funcție a acestuia.
Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Maia Sandu susține că „Igor Popa a instrumentat dosare la comandă politică atât în perioada regimului fostului președinte al R. Moldova, Vladimir Voronin, cât și pe timpul guvernării Partidului Democrat în frunte cu liderul PDM de atunci, Vladimir Plahotniuc”.
„Igor Popa este unul din cei mai odioși procurori din țară. Acesta a instrumentat dosare la comandă politică atât în perioada regimului Voronin, cât și pe timpul lui Plahotniuc. Astfel de oameni trebuie să facă închisoare pentru încălcarea flagrantă a drepturilor omului și pentru multiplele vieți omenești distruse, nu să fie în conducerea organelor procuraturii.
Domnule Procuror General, trebuie să vă revedeți imediat decizia dacă vreți să le demonstrați cetățenilor că ați ajuns în această funcție pentru a face ordine în procuratură și nu pentru a-l sluji pe Dodon”, a scris Maia Sandu pe Facebook.
Fostul adjunct al fostului procuror general, Eduard Harunjen, procurorul Igor Popa, a fost numit în funcția de șef al Procuraturii Chișinău, oficiul Ciocana acum câteva zile.
Astfel, potrivit actualului șef al Procuraturii Generale, Alexandr Stoianoglo, Popa este și noul viceprocuror al municipiului Chișinău.
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.