Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   LIVE/ Conferință de presă susținută…

LIVE Conferință de presă susținută de prim-ministrul R. Moldova, Dorin Recean, și prim-ministrul României, Nicolae Ciucă

Prim-ministrul R. Moldova, Dorin Recean, și prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, susțin o conferință de presă, în contextul vizitei la Chișinău a șefului Cabinetului de miniștri de la București. Premierul Ciucă a declarat că aceasta este o vizită prin care România „reconfirmă sprijinul pe care îl va acorda în continuare R. Moldova pentru parcursul european”.

„Astăzi am convenit acțiunile comune de perspectivă, pe trei ani înainte, pentru programele de învățarea a limbii române. Acestea vor fi destinate, inclusiv populației adulte. Identificăm oportunități pentru colaborare în domeniile investițiilor, comerțului, telecomunicațiilor, tehnologiei, integrării piețelor de capital, turismului”, a declarat șeful Cabinetului de miniștri de la Chișinău, Dorin Recean.

„R. Moldova se bucură de un nivel de simpatie fără precedent la nivel european. Acesta trebuie fructificat pentru a face o Moldova sigură, prosperă. (…) Vă vom oferi experiența noastră, pentru că știm că nu e un drum ușor, dar e un efort necesar și benefic și vă sprijinim cu tărie. (…) Nu există altă opțiune care să ofere oamenilor un trai prosper decât integrarea în UE”, a declarat prim-ministrul României, Nicolae Ciucă.

Mai devreme, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, aflat în prima sa vizită oficială la Chișinău, a fost primit de președinta R. Moldova, Maia Sandu. Potrivit unui comunicat de presă emis de Guvernul României, „Maia Sandu a mulțumit României pentru tot sprijinul acordat, astfel încât populația și economia Republicii Moldova să treacă cu bine peste iarna complicată”, iar premierul Nicolae-Ionel Ciucă a mulțumit, la rândul său, „pentru decizia de a acorda limbii române statutul de limbă oficială în Republica Moldova”.

Pe 1 martie 2023, prim-ministrul Dorin Recean a întreprins o vizită de lucru în România. La București, prim-ministrul Dorin Recean a avut întrevederi cu Nicolae Ciucă, cu președintele României, Klaus Iohannis, precum și cu Alina Gorghiu, președinta interimară a Senatului și Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților a României.