Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Lider PSRM, după consultările cu…

Lider PSRM, după consultările cu fracțiunile parlamentare privind declanșarea alegerilor parlamentare anticipate: Sunt diferite viziuni

Deputatul socialist, Corneliu Furculiță anunță că pe parcursul acestei săptămâni au fost purtat discuții cu reprezentanții mai multor grupuri legislative referitor la declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Acesta susține că a observat dorința tuturor de a fi organizate alegeri parlamentare anticipate. Deocamdată, potrivit lui Furculiță, sunt diferite viziuni asupra perioadei când trebuie să fie petrecute alegerile anticipate, dar și cum pot fi provocate acestea.

„La inițiativa fracțiunii parlamentare a socialiștilor, pe parcursul acestei săptămâni am purtat discuții cu reprezentanții mai multor grupuri legislative. Acest schimb de opinii a fost unul constructiv și a evidențiat dorința tuturor de a fi organizate alegeri parlamentare anticipate. Deocamdată sunt diferite viziuni asupra perioadei când trebuie să fie petrecute alegerile anticipate, dar și cum pot fi provocate acestea”, suține Furculiță.

Deputatul menționează că discuțiile vor continua, iar la final vor ieși într-o conferință de presă pentru a comunica la ce concluzii s-a ajuns. Acesta repetă că PSRM a pledat mereu pentru alegeri parlamentare anticipate, dar să fie organizate în conformitate cu prevederile constituționale.

Furculiță susține că PSRM a luat act și de propunerea PAS privind declanșarea alegerilor anticipate. Totodată, PSRM. a luat act și de propunerile altor grupuri parlamentare.

Decizia finală urmează să fie aprobată la ședința Consiliului Republican al PSRM, anunță Furculiță.

Totodată, vrem să atragem repetat atenție că Maia Sandu nu mai este președintele PAS, ci președinte de țară și ar trebui să țină cont de interesele cetățenilor Republicii Moldova, nu de interesele partidului pe care l-a condus. Problemele cetățenilor trebuie să fie exclusive în atenția șefului statului, nu ratingul personal sau cel al PAS-ului. Noi cerem ca toate acțiunile să fie conform Legii Supreme”, a conchis Furculiță.

Fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a elaborat o foaie de parcurs privind declanșarea alegerilor parlamentare anticipate și cheamă la discuții celelalte fracțiuni. Deputații PAS se pronunță pentru adoptarea unei declarații privind anticipatele.

Totodată, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a anunțat miercuri, 20 ianuarie, că în această săptămână nu va desemna niciun candidat pentru funcția de premier și a menționat că, de fapt, soluția pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate este în Parlamentul de la Chișinău.

În context, șefa statului susține că deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au formulat un document pe care urmează să-l prezinte în Legislativ spre aprobare, document prin care deputații din Parlamentul de la Chișinău, care îl vor semna, se vor angaja public să nu voteze cele două candidaturi care ar urma să fie propuse pentru funcția de prim-ministru, astfel încât să fie posibilă, potrivit Constituției, declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Declarațiile au fost făcute de președinta R. Moldova, Maia Sandu, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi”, de la postul TVR Moldova.

Curtea Constituțională a declarat la 18 ianuarie inadmisibilă sesizarea PAS privind posibilitatea de auto-dizolvare a Parlamentului.

Potrivit președintei CC, Domnica Manole, Constituția R. Moldova conține soluții privind dizolvarea Parlamentului înainte de expirarea termenului de patru ani. Astfel, dizolvarea Parlamentului este posibilă numai în condițiile prevăzute de articolul 85 din Constituție.