Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Fost democrat: „Suntem deschiși pentru…

Fost democrat: „Suntem deschiși pentru a subsemna o moțiune de cenzură”

Fostul democrat Andrian Candu susține că grupul parlamentar „Pro Moldova”, pe care îl conduce, este deschis pentru „a subsemna o moțiune de cenzură” împotriva Guvernului Ghicu, „indiferent care fracțiune parlamentară ar propune documentul”.

„Noi vrem un Guvern anti-criză, hotărât, să scoată țara din criza acutizată de incompetența celor care astăzi au pus mâna pe majoritatea instituțiilor statului”, susține Candu.

Prin comentariul său postat pe Facebook, fostul democrat îndeamnă partidele de opoziție să se așeze la masa de discuții „pentru că nu putem lăsa țara fără Guvern” în cazul unei eventuale demisii a actualului Executiv.

„Noi trebuie să recuperăm încrederea partenerilor din Uniunea Europeană, să pregătim organizarea alegerilor parlamentare corect, deoarece, acum, cele mai importante instituții sunt abuzate de președintele Dodon și, astfel, la această oră, nu sunt deja condiții echitabile pentru o competiție electorală liberă și democratică”, mai spune ex-președintele Parlamentului.

Tot astăzi, 8 mai, președintele fracțiunii parlamentare Platforma DA, Alexandr Slusari, a declarat pentru ZdG că proiectul privind înaintarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu este aproape finalizat și speră că va fi susținut, urmând a fi învestit un Guvern pro-european.

„Aproape am finalizat moțiunea de cenzură. Analizăm acum când și cu cine o să o depunem. Dacă toți deputații vor binele aceste țări, vor vota pentru a da jos acest guvern al lui Dodon și pentru desemnarea unuia pro-european”, a dezvăluit Slusari.

Moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului poate fi inițiată de cel puțin 1/4 din numărul deputaților aleși și este adoptată cu votul majorității deputaților prezenți. În cazul în care este adoptată moțiunea de cenzură, premierul trebuie să prezinte demisia președintelui în termen de trei zile.