• Filip, despre eliberarea celor condamnați pe vremea guvernării PDM: „Sunt foarte stranii asemenea abordări”

    Filip, despre eliberarea celor condamnați pe vremea guvernării PDM: „Sunt foarte stranii asemenea abordări”
    Foto: privesc.eu
    vizualizări
    04 septembrie 2019 | 20:23

    Președintele interimar al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Pavel Filip, susține că „este imposibil să controlezi fiecare procuror sau judecător” și nu înțelege de ce justiția își schimbă deciziile în funcție de guvernare.

    „Nu vi se pare că cei din sistemul de justiție se orientează foarte repede la cei care vin la guvernare?”, a declarat fostul premier în cadrul ediției din 4 septembrie a emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV, fiind solicitat să comenteze cazurile în care unele persoane, cum ar fi Sergiu Cebotari sau Gheorghe Petic, au fost eliberate după ce democrații au plecat de la putere.

    „Și eu mi-am pus această întrebare: când a avut dreptate justiția? Pentru că eu, ca și conducător al Guvernului, am avut foarte mult de suferit la acest capitol”, a menționat Filip.

    Filip a mai spus că pentru el „sunt foarte stranii asemenea abordări”.

    Luna trecută, ZdG a realizat o retrospectivă a dosarelor intentate în perioada guvernării PDM, care au fost însă soluționate odată cu venirea la putere a noii guvernări.

    În această situație este important să înțelegem că acei procurori și judecători care au dat sentințe de condamnare, trebuie să fie reatestați, pentru că ei, de fapt, s-au lăsat influențați din punct de vedere politic, în cel mai bun caz, sau în cel mai rău caz, de către un grup criminal organizat, care prin controlul Consiliului Superior al Magistraturii și a președinților de instanțe, au exercitat presiuni asupra persoanelor incomode regimului. Ei au înțeles că puterea s-a schimbat și este periculos să condamni oameni nevinovați. Judecătorii înțeleg că nu mai au de ce să condamne oameni nevinovați din moment ce nu mai există Plahotniuc și asociații acestuia”, a declarat atunci Ștefan Gligor, jurist, director de programe la CPR Moldova, pentru ZdG.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Un șofer de ambulanță care a activat la Substația de Asistență Medicală Urgentă Rîșcani a pierdut lupta pentru viață din cauza COVID-19: „Până în ultima zi a fost o persoană activă, energică și plină de viață”

    Un șofer de ambulanță care a activat la Substația de Asistență Medicală Urgentă Rîșcani a pierdut lupta pentru viață din cauza COVID-19. Anunțul a fost făcut de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Pr…
    Un șofer de ambulanță care a activat la Substația de Asistență Medicală Urgentă Rîșcani a pierdut lupta pentru viață din cauza COVID-19: „Până în ultima zi a fost o persoană activă, energică și plină de viață”

    PSRM și PD anunță că vor vota legea cu privire la Organizațiile Neguvernamentale, una dintre condițiile pentru obținerea tranșei a doua din asistența macrofinanciară din partea UE

    Partidul Socialiștilor din R. Moldova(PSRM) și Partidul Democrat(PD) au decis astăzi, 5 iunie, că vor vota, în lectură finală, Legea cu privire la Organizațiile Neguvernamentale, una dintre condițiile pentru ob…
    PSRM și PD anunță că vor vota legea cu privire la Organizațiile Neguvernamentale, una dintre condițiile pentru obținerea tranșei a doua din asistența macrofinanciară din partea UE

    Primul caz de infectare la Curtea Supremă de Justiție. Instituția va activa în regim special

    Curtea Supremă de Justiție informează că în cadrul instituției a fost confirmat un caz de infectare cu noul tip de coronavirus. Astfel, începând cu 9 iunie, în cadrul Curții se instituie regim special de muncă.
    Primul caz de infectare la Curtea Supremă de Justiție. Instituția va activa în regim special

    Maia Sandu îndeamnă cetățenii să nu meargă la cimitire de Paștele Blajinilor: „Să te expui riscului de îmbolnăvire nu înseamnă să fii curajos, asta înseamnă să fii iresponsabil”

    Lidera Partidul Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, îndeamnă cetățenii R. Moldova printr-o înregistrare video să nu meargă la cimitire de Paștele Blajinilor. „În fiecare an, de Paștele Blajinilor, împreună cu…
    Maia Sandu îndeamnă cetățenii să nu meargă la cimitire de Paștele Blajinilor: „Să te expui riscului de îmbolnăvire nu înseamnă să fii curajos, asta înseamnă să fii iresponsabil”

    Peste trei mii de polițiști vor asigura ordinea publică de Paștele Blajinilor. Cei care nu vor respecta regulile riscă amenzi de 22.500 lei

    În legătură cu organizarea sărbătorii Paștele Blajinilor, în perioada 7-8 iunie, peste 3 mii de polițiști, carabinier și salvatori vor asigurara ordinea publică și monitorizarea respectării regulilor de preveni…
    Peste trei mii de polițiști vor asigura ordinea publică de Paștele Blajinilor.  Cei care nu vor respecta regulile riscă amenzi de 22.500 lei

    Ombudsmanul copilului consideră discriminatorii unele prevederi ale legii privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general

    Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a expediat în adresa președintelui Parlamentului, prim-ministrului și ministrului Educației, Culturii și Cercetării o scrisoare prin care solicită…
    Ombudsmanul copilului consideră discriminatorii unele prevederi ale legii privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general