• DOC/ Revenirea lui Kozak în Moldova: a devenit noul reprezentant special al lui Putin

    DOC/ Revenirea lui Kozak în Moldova: a devenit noul reprezentant special al lui Putin
    Foto: kremlin.ru
    vizualizări
    13 iulie 2018 | 09:49

    Președintele rus, Vladimir Putin, l-a numit pe vicepremierul Dmitri Kozak drept reprezentant special al său pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu R. Moldova. Un decret în acest sens a fost semnat la șeful de la Kremlin la 12 iulie.

    Prin același decret, scrie presa rusă, este considerat depășit ordinul de numire fostului vicepremier rus, Dmitri Rogozin, în funcția de reprezentant special al președintelui Rederație Ruse în regiunea transnistreană.

    Despre un nou reprezentant special al Kremlinului în rmn nu este anunțat nimic până la acest moment. Dmitri Rogozin a exercitat concomitant două funcții: cea reprezentant special pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu R. Moldova și cea de reprezentant al președintelui Federației Ruse în regiunea transnistreană. În august 2017, autoritățile de la Chișinău l-au declarat pe Rogozin persona non grata în R. Moldova.

    Numele lui Dmitri Kozak este legat de planul de reglementare a conflictului transnistrean, din 2003, cunoscut drept „Memorandumul Kozak” sau „Planul Kozak”. Planul viza constituirea a unui stat moldovenesc federal asimetric și staționarea trupelor rusești pe teritoriul R. Moldova pentru încă 20 de ani (până în 2023). Planul Kozak stipula că viitoarea federație va avea un parlament bicameral: Camera reprezentanților (cu 71 de deputaţi) şi Senatul (cu 26 de senatori, dintre care 13 reprezentanți ai Republicii Moldova, 9 ai Transnistriei şi 4 ai Găgăuziei). Se propunea ca limba de stat să fie „moldoveneasca, iar limba oficială pe întreg teritoriul republicii federative – limba rusă”, fără a se preciza care este diferența dintre limba de stat şi limba oficială. Semnarea „Memorandumului Kozak” urma să aibă loc la Chișinău, iar la eveniment urma să participe Vladimir Putin.

    Președintele de atunci al R. Moldova, Vladimir Voronin, declara că „documentul oferă o schemă realistă, de compromis, pentru depășirea dezmembrării teritoriale, politice şi economice a țării”. „Istoria ne oferă o șansă unică. Dacă ne gândim la țara noastră şi la viitorul ei, trebuie să depășim interesele înguste de partid”, declara Voronin, citat de agenţia Basa-press, scrie europalibera.org.

    Publicat inițial în rusă, pe site-ul web al Ministerului de Externe transnistrean, textul a fost intens promovat de Dmitri Kozak, o personalitate marcantă din echipa președintelui rus Vladimir Putin.  Demonstrații mari împotriva memorandumului Kozak ai avut loc la Chișinău în zilele de după publicarea propunerii ruse.

    După ce liderul comunist s-a răzgândit, „Moldova Suverană” a scris că Chișinăul a insistat ca documentul să fie consultat de OSCE şi UE, precizează europalibera.org. Iar Jaap de Hoop Scheffer, ministrul olandez de Externe, președinte în exerciţiu al OSCE, i-a comunicat lui Voronin că nu există consens în cadrul statelor-membre ale OSCE: „Unele ţări au rezerve serioase în ceea ce privește împărțirea puterii între autoritățile centrale şi cele regionale, dreptul de veto al Transnistriei în senat, precum şi absența unor garanții internaționale”.

    Consultările inițiate de şeful statului în pripă, nota ziarul de limbă rusă „Moldavskie Vedomosti”, au fost acompaniate de proteste în faţa președinției, la care au fost arse portrete ale lui Putin şi steagul Rusiei şi s-a scandat „Voronin trădător”.

    Conducerea Republicii Moldova a refuzat să semneze memorandumul fără o coordonare cu organizațiile europene. Vizita președintelui Putin în Moldova a fost anulată. Mai târziu, în 2005, președintele Vladimir Voronin a făcut o declarație cu privire la respingerea „Memorandumului din 2003” ca fiind în contradicție cu Constituția Republicii Moldova, care definește Republica Moldova ca un stat neutru ce nu putea permite accesul trupelor străine pe teritoriul său, de asemenea țara ne putând adera la alianțe militare.

    Moldova și „Memorandumul Kozak” au constituit problemele-cheie la reuniunea ministerială de la Maastricht a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, în decembrie 2003, creând dezacord între Rusia, pe de o parte, și UE și SUA, pe de altă parte cu privire la Republica Moldova, fiind unul dintre motivele principale ale neadoptării unei declarații comune a părților.

     

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Dodon spune că leul moldovenesc ar trebui să fie depreciat. Experții economici și politicienii din opoziție îl contrazic: „A atacat securitatea financiară”

    Președintele R. Moldova, Igor Dodon, economist de profesie, consideră că Banca Națională a Moldovei (BNM) „nu procedează corect”, întrucât leul moldovenesc ar trebui să fie depreciat „pentru a favoriza exportur…
    Dodon spune că leul moldovenesc ar trebui să fie depreciat. Experții economici și politicienii din opoziție îl contrazic: „A atacat securitatea financiară”

    Circulara CEC care interzice partidelor să finanțeze campania electorală rămâne în vigoare. Curtea de Apel Chișinău a declarat inadmisibile contestațiile depuse

    Curtea de Apel (CA) Chișinău a declarat inadmisibile contestațiile cu privire la circulara emisă de Comisia Electorală Centrală (CEC) care interzice partidelor politice să finanțeze campania electorală. Astfel,…
    Circulara CEC care interzice partidelor să finanțeze campania electorală rămâne în vigoare. Curtea de Apel Chișinău a declarat inadmisibile contestațiile depuse

    A început desemnarea candidaților la alegerile locale noi din 1 noiembrie

    Comisia Electorală Centrală informează că astăzi, 21 septembrie, a început perioada de desemnare a candidaților la funcția de primar în comuna Chetriș, raionul Fălești, comuna Piatra, raionul Orhei, satul Dubna…
    A început desemnarea candidaților la alegerile locale noi din 1 noiembrie

    Pro Moldova vs. CEC: Hotărârea privind respingerea cererii de înregistrare a lui Candu în cursa pentru prezidențiale, contestată la Curtea de Apel Chișinău

    Președintele grupului de inițiativă al candidatului desemnat de Pro Moldova la alegerile prezidențiale, Serghei Sîrbu, a depus luni, 21 septembrie, o contestație la Curtea de Apel, solicitând anularea hotă…
    Pro Moldova vs. CEC: Hotărârea privind respingerea cererii de înregistrare a lui Candu în cursa pentru prezidențiale, contestată la Curtea de Apel Chișinău

    Alte 200 de cazuri noi de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 ore. Bilanțul deceselor a ajuns la 1212

    Alte 200 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi, 21 septembrie în Republica Moldova. Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 46796 cazuri. Total teste efectuate – 10…
    Alte 200 de cazuri noi de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 ore. Bilanțul deceselor a ajuns la 1212

    DOC/ Fiica unui deputat socialist a fost angajată la ANRE. Carolina Lipskaia este specialist principal în Secția investiții, Departamentul energie electrică și regenerabilă

    Fiica deputatului socialist Oleg Lipski, Carolina Lipskaia a fost angajată recent la ANRE. Lipskaia, care este membru și al Consiliului Republican al PSRM, a câștigat un concurs pentru ocuparea funcției de spec…
    DOC/ Fiica unui deputat socialist a fost angajată la ANRE. Carolina Lipskaia este specialist principal în Secția investiții, Departamentul energie electrică și regenerabilă