Cum și când a obținut premierul Chicu cetățenia României: „Dacă te gândești, așa ca businessman, oferea multe posibilități”

Premierul R. Moldova, Ion Chicu, susține că a obținut cetățenia României acum 20 de ani, atunci când activa în domeniul businessului. „Este clar că cetățenia UE, dacă te gândești așa ca businessman, oferea multe posibilități și am mers pe această oportunitate”. Declarațiile au fost făcute de Chicu joi, 2 iulie, în cadrul emisiunii Puterea a Patra de la N4.
„Eu am de tot, pe coridoarele puterii, să le zicem așa, autorităților publice 6 ani și jumate. Din 2005 până în 2009 – 4 ani și acum din 2018 până astăzi. Am deja 26 de ani de când am plecat de la facultate. Restul 20 de ani, am avut cumva alte activități. O perioadă îndelungată a fost legată de business, inlusiv cu România și în România. La acea etapă, cred că a fost în 2001, atunci am depus acea cerere și în 2002 am obținut cetățenia României. Atunci a fost, asta înseamnă cu 20 de ani în urmă. Mulți din acei care întreabă nici nu erau atunci, dar atunci s-a întâmplat asta.
Erau activități care erau legate în perioada respectivă… Este clar că cetățenia UE dacă te gândești așa ca businessman oferea multe posibilități și am mers pe această oportunitate. Eu respect foarte mult statul român și statul moldovenesc, bineînțeles, în primul rând, pentru că aici e patria mea”, a declarat premierul Ion Chicu în cadrul emisiunii de la N4.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.