Cine este și ce avere are primarul de la Șoldănești, reținut de MAI și Procuratură
Ion Cuculescu, primarul orașului Șoldănești a fost reținut aseară de către ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al MAI de comun cu procurorii Anticorupție, fiind bănuit de abuz de putere, anunță MAI.
Potrivit denunțătorului, bănuitul ar fi sustras un lot de foi de ardezie din rezerva de stat prevăzută pentru sinistraţii care au suferit în urma calamităţilor naturale, pe care le-ar fi comercializat ulterior. Astfel, în rezultatul acestor acțiuni ilegale ar fi fost cauzate daune în proporţii considerabile intereselor publice și drepturilor şi intereselor ocrotite de lege. De asemenea, de complicitate la această infracțiune este suspectat tatăl primarului de Șoldănești, mai mulți angajați ai administrației publice locale și alte persoane. Urmare măsurilor speciale de investigații și cercetării la fața locului, ofițerii SPIA au depistat o parte din lotul de foi de ardezie sustras din rezerva de stat, pe care suspecții încă nu reușiseră să o comercializeze, anunță Ministerul.
Totodată, a fost efectuată cercetarea la fața locului și în depozitul Întreprinderii de Stat „Apă-canal Șoldănești”, unde inițial erau păstrate foile de ardezie, însă ofițerii SPIA au constatat că o parte din lot lipsește, iar responsabilii nu pot argumenta lipsa acestuia. Ulterior, primarul de Șoldănești a fost escortat la sediul Procuraturii Anticorupție pentru a fi audiat, iar la moment este reținut preventiv pe un termen de 72 de ore.
Ion Cuculescu a devenit primar anul trecut, pe listele Partidului Nostru, condus de Renato Usatîi, după turul II de scrutin. El a obținut 56% din voturi, învingându-l pe candidatul liberal-democrat, Alexandru Tinică.
Jurnaliștii de la Moldovacurată.md au scris anterior că Ion Cuculescu este născut în 1972, la Teleneşti. După absolvirea Colegiului de mecanizare și electrificare din Soroca, s-a angajat la Fabrica de Fermentare a Tutunului din Șoldănești. Când fabrica s-a închis, a devenit șef-adjunct al unității de pompieri din Șoldănești, dar nici acolo nu s-a reţinut mult. În anul 2000 a plecat la muncă peste hotare, de unde a revenit peste şapte ani şi a deschis o frizerie. Tot în acea perioadă s-a implicat în politică, aderând la Partidul Comuniştilor (PCRM). La alegerile locale din iunie 2011 a fost ales consilier orășenesc și raional pe listele PCRM. În calitate de consilier s-a manifestat drept un oponent intransigent al fostului primar Alexandru Tinica.
După patru ani de activitate în tabăra comuniştilor s-a decepţionat şi a trecut la partidul lui Renato Usatâi. În scurt timp a devenit liderul filialei Şoldăneşti a ”Partidului nostru” cu susţinerea căruia s-a şi implicat în campania electorală pentru funcţia de primar. Ion Cuculescu învăța anul trecut în ultimul an la Facultatea de Drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.
În declaraţia de venituri depusă la CEC el arată câ în ultimii doi ani a avut un venit de doar 4 600 de lei şi nu deţine firme, bunuri sau terenuri etc. Ion Cuculescu a explicat pentru Moldova Curată că a avut un apartament, dar după ce a divorţat de soţia sa, care a plecat peste hotare, l-a vândut şi a trecut să locuiască cu părinţii. El a mai spus că frizeria este înregistrată pe numele tatălui său, iar acum se întreține pe sine și pe fiul său care este student, din banii câştigaţi în cei şapte ani de muncă peste hotare şi din cei obținuți din vânzarea apartamentului.