Babenco și-a dat demisia

Oleg Babenco, rectorul Universității Slavone la care și-a făcut studiile actualul premier Chiril Gaburici, şi-a depus azi dimineaţă demisia, la Cancelaria Guvernului.
Motivul invocat de acesta este că nu vrea să activeze într-un mediu ostil.
Amintim că ieri, 25 februarie, Cabinetul de miniştri l-a numit pe Oleg Babenco în funcția de director general al Biroului Relaţii Interetnice, după ce Guvernul a aprobat eliberarea din funcţie a Elenei Beleacova.
Oleg Babenco este președintele Consiliului de Fondatori al Universităţii Slavone. Din 1997 şi până în 2001, Babenco a deţinut funcţia de rector al Universităţii Slavone, iar în 2001 a fost vice-ministru al Educaţiei.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.