Peter Michalko: „Sunt consternat de atacurile dure, nefondate și rău-intenționate, lansate la adresa societății civile și a mass-media independente din Republica Moldova”

Ambasadorul UE din Republica Moldova se declară consternat de atacurile asupra societății civile și mass-media venite din partea lui Bogdat Țîrdea.
Într-o intervenție pe pagina sa de facebook, Peter Michalko spune că „astfel de atacuri ridică semne de întrebare serioase față de angajamentul politic de a sprijini un mediu favorabil dezvoltării societății civile, care este o parte esențială a implementării Acordului de Asociere UE-Republica Moldova”.
Potrivit lui Michalko, pentru orice stat democratic prezența unei societăți civile puternice și mass-media independente reprezintă „elemente necesare, care asigură progresul, dezvoltarea și transparența, și împuternicesc cetățenii”.
Ambasadorul UE în Republica Moldova crede că „în Republica Moldova, organizațiile neguvernamentale aduc multe beneficii pentru toți cetățenii țării, în fiecare zi. Ele sunt parteneri importanți pentru autoritățile de la toate nivelurile, care ar trebui să fie deschise și incluzive față de partea activă a societății, în interesul oamenilor și pentru viitorul lor”.
Deputatul socialist Bogdat Țîrdea și-a lansat astăzi, 21 octombrie cartea „Societatea civilă a Republicii Moldova: sponsori ai ONG-urilor, războaie culturale”. Potrivit lui Țîrdea, cartea este o dovadă a modului cum societatea civilă cu suportul mai multor organizații internaționale, dintre care Fundatia Soros-Moldova a primit cea mai mare atenție, au luat sub control o țară. De asemenea, deputatul își exprimă regretul că acestor „agenți străini” nu le pot fi deschise dosare penale.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.