Operațiunea „Pânza de păianjen”: câte bombardiere a distrus Ucraina în cadrul operațiunii SBU, ce tipuri de drone au fost folosite în atac și care ar putea fi răspunsul potențial al Rusiei?

Diversiunea Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), care a avut drept țintă bazele aviației strategice și de distanță lungă ale Rusiei, a fost executată impecabil și a reprezentat o umilință pentru Kremlin. Totuși, este puțin probabil ca ea să influențeze semnificativ cursul sau deznodământul războiului. Și asta pentru că nu este încă pe deplin clar câte avioane au fost distruse. Însă toate materialele disponibile indică faptul că pierderile sunt de câteva ori mai mici decât cele anunțate de SBU, care susține că a distrus peste 40 de bombardiere, arată o analiză a jurnaliștilor de la Meduza. 

Pierderea a 10–13 avioane (confirmată prin fotografii și imagini video) înseamnă o reducere cu 10% a numărului aparatelor de acest tip capabile de zbor. În plus, trebuie menționat faptul că în războiul cu Ucraina, aviația de distanță a fost folosită limitat, notează sursa citată. 

Câte avioane a reușit să doboare SBU?

Conform datelor obiective (imagini video și fotografii satelitare), pe bazele aeriene Belaia din regiunea Irkutsk și Olenia din regiunea Murmansk au fost lovite cel puțin 10 bombardiere Tu-95MS și Tu-22M.

Totuși, imaginile satelitare de la baza aeriană Olenia, deocamdată, nu au fost publicate. Toate pierderile de avioane de acolo sunt cunoscute doar din filmările cu drone furnizate chiar de SBU, pe care este înregistrată distrugerea a trei bombardiere și a unui avion de transport militar.

Alte două baze aeriene – Ivanovo-Severnîi (locul de bazare al avioanelor de avertizare timpurie și control A-50) și Diaghilevo (unde sunt bazate inclusiv Tu-95) – au fost și ele, potrivit datelor SBU, ținte ale atacurilor. Însă, până în prezent, nu au fost publicate imagini video de acolo.

Au fost într-adevăr folosite simple drone FPV în atac?

Nu chiar. Pe frontul din Ucraina, ambele armate folosesc drone similare, însă acestea sunt controlate prin semnal radio. Din acest motiv, de obicei, ele pot zbura cel mult 15 km depărtare de la locul aflării operatorului. În ultima perioadă, ambele părți (în special Forțele Armate ale Ucrainei) folosesc relee montate pe drone mai grele, ceea ce extinde raza de acțiune a dronelor-kamikaze mici la 20 sau chiar 30 km.

Totuși, se pare că, în cazul atacurilor asupra bazelor aeriene rusești, operatorii se aflau la mii de kilometri distanță de țintă.

Cel mai probabil, dronele (precum și mecanismul care deschidea capacul containerului în care se aflau înainte de decolare) au fost echipate cu un modem de telefonie mobilă (cu cartelă SIM rusească). În plus, pe calculatorul dronelor a fost instalat un pilot automat comercial pentru UAV-uri – ArduPilot – lucru vizibil din interfața sistemului de control prezentată în videoclipurile publicate de SBU, explică Meduza. Pilotul automat este necesar pentru a compensa întârzierile și alte probleme de comunicare ce apar la controlul dronelor de la distanță mare prin rețele mobile.

Nu este o noutate: rețeaua mobilă pe teritoriul inamic a fost folosită și anterior, atât de către Forțele Armate ale Ucrainei, cât și de cele ale Rusiei (în versiunile mai recente ale dronelor de atac cu rază lungă „Gheran”, echipate cu cameră video). Noutatea constă în forma complexă a operațiunii speciale: dronele au fost echipate cu explozibil direct în Rusia și lansate chiar din apropierea țintelor (probabil, fără vreo asistență de la sol din partea unor persoane aflate lângă bazele aeriene).

Această formă complexă face ca astfel de atacuri să fie greu de replicat la scară largă: potrivit oficialilor ucraineni, atacul în cauză a fost planificat timp de un an și jumătate; este puțin probabil ca tiruri pline cu drone pregătite pentru atac să mai poată fi folosite din nou.

Totuși, dronele mici echipate cu modemuri de telefonie mobilă – datorită costului redus, accesibilității și lipsei unor metode simple de contracarare – ar putea deveni o problemă de securitate nu doar pentru Rusia și Ucraina, dar și pentru alte țări.

• În Ucraina se încearcă filtrarea traficului în rețelele mobile pentru a împiedica utilizarea acestora în controlul dronelor inamice (eficiența acestor măsuri este necunoscută).
• În Rusia, amenințări similare sunt combătute prin întreruperea temporară a serviciilor de telefonie mobilă pentru a proteja evenimentele politice importante (de exemplu, parada din 9 mai 2025 de la Moscova) sau obiectivele strategice. Totuși, întreruperile totale ale rețelei nu sunt posibile din motive socioeconomice.

Este posibil ca, de acum înainte, autoritățile ruse să recurgă mai frecvent la oprirea rețelelor mobile în apropierea bazelor aeriene – cel puțin, în momentele în care se află acolo un număr mare de avioane.

Ce pagube a provocat această diversiune mașinăriei militare rusești și în ce măsură aceasta va afecta ofensiva armatei ruse în Ucraina?

Impactul direct asupra cursului războiului nu va fi unul semnificativ, chiar și în cazul în care pierderile în rândul bombardierelor sunt mult mai mari decât cele confirmate de materialele vizuale, susține Meduza.

• Avioanele Tu-95 (alături de Tu-160, care nu au fost vizate de atac) constituie baza componentei aeriene a forțelor strategice ale Rusiei. Tradițional, această parte a „triadei nucleare” este considerată cea mai slabă în armata rusă – în comparație cu componentele terestre, subterane și submarine. Rolul ei este mai degrabă simbolic. Totuși, spre deosebire de submarinele purtătoare de rachete strategice și sisteme cu rachete balistice intercontinentale, avioanele pot fi folosite ca purtătoare de armament convențional – în principal, rachete de croazieră.
• În mod similar, principala misiune a bombardierelor cu rază lungă Tu-22, care nu fac parte din forțele strategice, este de a lovi flotele de portavioane inamice cu arme nucleare. Cu toate acestea, ele pot fi folosite și pentru bombardamente cu bombe gravitaționale (nefezabile în războiul actual din cauza apărării antiaeriene) sau cu rachete de croazieră.

Anume în acest scop au fost folosite bombardierele în războiul împotriva Ucrainei. Însă rolul lor a fost mai degrabă unul auxiliar: în ultimii ani, forțele armate ruse au utilizat tot mai frecvent rachete balistice și drone cu rază lungă de acțiune. Parțial, acest lucru se explică prin vulnerabilitatea rachetelor de croazieră în fața apărării antiaeriene și aviației de vânătoare a adversarului, iar parțial – prin deficitul acestor rachete.

În orice caz, numărul de bombardiere pe care armata rusă îl avea la dispoziție pentru acest tip de misiuni era excesiv (ținând cont de faptul că are deficit de rachete).

Încă din primul an de război, bombardierele s-au dovedit vulnerabile la atacurile asupra bazelor de dislocare a acestora. În urma unor lovituri anterioare cu drone ucrainene de mare distanță, mai multe avioane Tu-22 și un Tu-95 au fost pierdute sau avariate. Tocmai din acest motiv, militarii ruși au început să le „ascundă” pe baze aeriene îndepărtate din Siberia și de pe Peninsula Kola. Înaintea unui nou atac asupra Ucrainei, mai multe bombardiere erau transferate temporar pe aerodromuri din centrul Rusiei.

Este puțin probabil ca această diversiune, în care au  fost utilizate camioane purtătoare de drone, să schimbe radical tactica de folosire a aviației cu rază lungă în războiul cu Ucraina.

Și totuși, aceste bombardiere fac parte din forțele strategice nucleare. Nu ar trebui Rusia să răspundă cu un atac nuclear?

Nu ar trebui, punctează Meduza. În documentul de bază al acestui domeniu – principiile politicii de descurajare nucleară — pragul pentru utilizarea armelor nucleare a fost coborât în ultimii ani. Printre altele, sunt menționate și atacurile masive cu drone ca posibil motiv pentru un răspuns nuclear.

Totuși, în primul rând, acest document doctrinar nu obligă conducerea F. Ruse să urmeze pași stricți atunci când ia decizia unui atac nuclear – aceasta poate acționa în funcție de circumstanțe. În al doilea rând, loviturile cu drone asupra bazelor aeriene nu au dus la  incapacitatea de reacție a forțelor nucleare și, cu atât mai puțin, nu pun în pericol însăși existența statului.

Pe de altă parte, un atac (și mai ales unul care rămâne nepedepsit) asupra unor baze ale „triadei nucleare” este semnificativ din punctul de vedere al discursului militaro-strategic. De câțiva ani, politicienii din Occident discută dacă este posibil să fie depășite „liniile roșii ale lui Putin”: atunci când se decide un nou val de ajutor pentru Ucraina, trebuie să fie luate în serios amenințările nucleare ale Kremlinului (fie exprimate direct, fie doar sugerate) sau acestea ar trebui tratate drept un bluf?

Traducere și adaptare: Olga Bulat