Principală  —  IMPORTANTE   —   O viață în halate albe:…

O viață în halate albe: Speranța e cea care nu costă bani și o poți oferi necondiționat

S-au cunoscut și, din prima clipă, au înțeles că vor fi împreună. Pentru că decedase un om apropiat din familia Aureliei, nu au jucat nunta, dar prima lor poză în doi păstrează până azi emoțiile sentimentelor trăite de ei atunci. Medici fiind, o viață s-au văzut și s-au admirat unul pe altul, purtând halate albe. Anii au fost diferiți, dar, oricât de ușor sau de greu le-a fost de-a lungul vieții, s-au uitat întotdeauna unul la altul cu admirație în ochi, fără a-și ascunde vreodată privirile.

Prima poză în doi.

Astăzi, în locuința lor modestă, de la o periferie a orașului Bălți, e puțin loc de bucurie. Chiar și așa, zi de zi, privirile lor calde dăruiesc unul altuia speranță… De multe ar avea nevoie ca să se descurce mai ușor, dar speranța e cea care nu costă bani și pe care o pot oferi unul altuia necondiționat.

Au muncit la Bălți, în calitate de medici, până au atins vârsta de pensionare. Ea, în 1996, el – în 1998. S-au pensionat având pensii infim de mici. Ea primea 66 de lei și 55 de bani, el – 70 de lei și 51 de bani. Poate ar mai fi muncit, dar administrația de atunci a clinicii le-a spus că nu mai sunt locuri de muncă pentru pensionari, că vin tineri specialiști, care trebuie angajați în câmpul muncii. Cu timpul, tinerii care le ocupaseră locurile au plecat și s-au stabilit prin țări mai prospere, în Europa, dar revenirea lor în clinică nu a mai fost posibilă.

Cât erau în puteri, rareori vorbeau despre bani, despre sărăcie, despre neajunsuri. „Tatăl meu, când a aflat că vreau să fiu doctor, mi-a zis: „Doamne ferește să iei vreun ban de la bolnavi. Păcatul ăsta e tare mare. Ferește-te de el, dragul tatei”. „Am fost ascultător. Astăzi, oricare dintre foștii mei pacienți poate spune că mi-am făcut munca cinstit, cu onoare. Poate și de asta nu am avut de unde acumula bani sau averi”, povestește Leonid Rotaru, un cititor fidel al ZdG, rămânând așezat pe scaunul de lângă patul de suferință al soției sale.

Deși au muncit onest o viață de om, astăzi beneficiază de pensiile cele mai mici posibile în R. Moldova

Publicitate
Publicitate

În viața lor, totul, poate, s-ar fi derulat obișnuit, dacă, într-o bună zi, acum câțiva ani, Aurelia nu ar fi suportat un ictus cerebral. A fost ziua în care suferința și neputința le-au umplut fiecare clipă.

Leonid Rotaru, pregătind dejunul pentru soția sa, Aurelia.

Așa au ajuns să analizeze că, deși au muncit onest o viață de om, astăzi beneficiază de pensiile cele mai mici posibile în R. Moldova: ea – puțin peste 2 mii de lei, el – puțin peste 3 mii de lei. Leonid ne arată emoționat carnetele de pensionar. „Fiica ne ajută, dar și ea e cu multe probleme. A crescut singură un fecior, acum, deși are și ea probleme de sănătate, continuă să muncească… Îi mulțumim că nu ne uită, dar și statul ar trebui să ne răsplătească pentru munca de altă dată, ca să avem o viață demnă. Nu cred că sunt atât de mulți care s-au pensionat în baza salariilor de altădată, având astăzi pensii mici, ca și noi”, explică Leonid Rotaru, enumerând în continuare cât costă să vrei să trăiești, fiind bolnav, dar și țintuit la pat.

„Medicamentele, produsele alimentare, scutecele, șervețelele igienice sunt foarte scumpe. Chiar azi am fost la piață, un pachet de scutece a ajuns să coste de la 220 la 270 de lei. Am negociat cu greu și mi-au dat trei pachete cu 260 de lei fiecare. De medicamente ambii avem nevoie. Sertarele în care altădată erau ilustrate, scrisori, fotografii, alte amintiri, acum sunt pline cu leacuri… Am îndrăznit și am apelat Primăria Bălți, cerând să ne acorde un mic ajutor material, ca să putem cumpăra produse pentru îngrijirea soției, dar am primit un răspuns rușinos de la primar. Acesta îmi amintește că, pe 10 martie 2022, și pe 18 aprilie 2022, am beneficiat de scutece de la Misiunea umanitară „Armata Salvării” și că familia noastră ar fi fost inclusă într-o listă de acordare a ajutorului umanitar sub formă de produse alimentare oferite de Asociația Tika, din Turcia. Eu am apelat la Primărie. Ce are primăria cu cele 2 pachete de scutece care ne-au fost donate acum câteva luni? Am citit răspunsul semnat de primar și mi-am zis că nu trebuia să cer nimic de la autorități”, ne povestește Leonid Rotaru, fără a-și putea ascunde lacrimile din voce.

Pensiile infime ale Aureliei și a lui Leonid Rotaru abia de le ajung pentru medicamente.

„Leonid, nu plânge, te rog”, au fost singurele vorbe pe care le-a rostit Aurelia pe parcursul vizitei noastre.

Sunt aproximativ 80 de mii de persoane în această situație și ar fi nevoie de peste 600 de milioane de lei pentru a le crește semnificativ pensiile

La Primăria Bălți, Veronica Munteanu, șefa Direcției generale asistență socială și protecția familei, care a formulat răspunsul la solicitarea familiei Rotaru, nu a răspuns la apelurile ZdG, deoarece, potrivit asistentei sale, s-ar afla în concediu.

Dan Perciun, , președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie

Solicitat de ZdG, Dan Perciun, președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, ne-a spus că, într-adevăr, există această problemă a pensiilor mici ale celor pensionați înainte de anul 1999. „Se lucrează la o soluție în acest sens, în contextul implementării Fondului de Argint, care ar fi o linie de finanțare special pentru vârstnici”, ne-a spus Perciun.

Parlamentarul ne-a mai spus că sunt aproximativ 80 de mii de persoane în această situație și ar fi nevoie de peste 600 de milioane de lei pentru a le crește semnificativ pensiile. Potrivit deputatului, Guvernul analizează posibilitatea aplicării acestei măsuri începând cu anul 2024.

„Avem de dat compensații de vreo 5 miliarde de lei. Ne mai așteaptă, dacă nu schimbăm nimic, o indexare de vreo 25% în aprilie – asta însemnând o creștere a fondului de pensii cu 25%. Probleme sunt multe, bani puțini și trebuie și în economie de investit, dacă reușim măcar în 2024, deja va fi foarte bine”, spune Dan Perciun.

Publicitate
Publicitate