O moldoveancă, voluntar pe ambulanță la „Croce Blu” Italia: „Trăiesc cifrele anunțate în fiecare zi cu atâta emoție…”

Silvia Bagrin a plecat din R. Moldova în anul 2012. Acolo, studiază, muncește și, în timpul liber, face voluntariat. Când a început pandemia, Silvia mergea în ture lungi la Aeroportul Bologna, ca să măsoare temperatura pasagerilor. Ulterior, și-a continuat munca pe ambulanță, mergând la cei care rămân în rândul doi după ajutor, întrucât o bună parte din forțele sistemului sunt concentrate pe pacienții cu COVID-19. 

• Care este situația acum, în zona unde vă aflați dvs.?
• Sunt în orașul în care este al doilea cel mai mare focar din Italia, Rimini. Am fost printre primele zone care am intrat în carantină, eram afară cu prietena mea infirmieră, când s-a declarat asta și de-atunci stăm închiși. Mă rog, lumea încearcă, unii ascultă, alții – nu prea. Normele s-au înăsprit mult și se stă acasă. Amenzile sunt destul de usturătoare în ultima vreme. Am început să primim și noutăți bune, despre scăderea numărului de infectați. Eu trăiesc aceste numere anunțate cu atâta emoție în fiecare zi. 

• Cu ce contribuie voluntarii în perioada asta?
• Noi, în Asociația de unde fac parte eu, „Croce Blu” Italia, nu putem transporta persoane infectate de COVID-19, pentru că în acest oraș avem amenajate două ambulanțe speciale care transportă doar aceste persoane și nu fac alte servicii. Astfel, se evită infectarea în masă a medicilor și infirmierilor. Noi facem servicii secundare, adică dăm o mână de ajutor cu restul. 

• Dar cum se descurcă cei din sistemul medical acum?
• Majoritatea sunt foarte obosiți. Am doi colegi infectați – ei fac parte din aceeași Asociație cu mine, dar lucrează și prin spitale. Sunt practic asimptomatici și stau acasă. Cu orarul știu că-s la pământ. E greu de acceptat orarul, e greu de acceptat faptul că în fiecare zi vezi în fața ta persoane care mor și care nu pot vedea pe nimeni. Lucrătorii medicali sunt ultimele persoane pe care ei le văd. Menirea medicilor e să salveze vieți, iar când mor atâția e greu de acceptat. 

• Cum au fost depistați colegii dvs. asimptomatici? 
• Unul, pentru că unde muncea au fost găsiți lucrători și pacienți infectați. A făcut testul acolo unde lucra – nu are nimeni în a face prioritate în a-l trece –  pentru siguranță, ținând cont că se întorcea acasă, la familie. Altfel, în Italia, aceste zile au apărut niște discuții foarte aprinse despre vedetele care au început să facă teste și care nu ar trebui. Deci, toată lumea trebuie să facă testele atunci când are nevoie, nu să-l facă unii mai înainte pentru că-s prezentatori sau cântăreți. Colegul meu manifesta niște simptome ușoare, însă dat fiind că acolo unde lucra a fost descoperit un focar de infecție, a trebuit să treacă testul. Celălalt coleg tot avea simptome ușoare, dar medicul și infirmiera cu care lucrase în câteva ture au fost depistați pozitiv. Ei aveau simptome mult mai accentuate. 

• Dar medicii dacă sunt confirmați pozitiv cu COVID-19, continuă să lucreze?
• Depinde de instituție. Acolo unde lipsește personal medical, ori s-au îmbolnăvit foarte mulți, cei care simt că pot lucra, chiar dacă sunt pozitivi, dar nu au simptome, continuă să vină la locul de muncă. La noi în oraș nu lipsesc cadrele medicale, deși fac toți ture destul de lungi. Toți colegii mei confirmați stau acasă. 

• Cum e să faceți în continuare voluntariat în perioada asta? 
• Eu de câțiva ani fac parte din Protecția Civilă Italiană. Asociația mea a participat la cursurile ce se făceau pentru asta. Nu mi-a fost frică, era cumva clar de la-nceput că cei mai tineri sunt un pic mai norocoși, chiar dacă am văzut multe cazuri în care au murit și persoane tinere. Eu am mers de la început încă la Aeroportul de la Bologna, am făcut și ture de câte 13 ore, când măsuram temperatura. Porneam dimineața, la ora 3.00, din oraș de la noi și stăteam până după 16.00 la Aeroport. Erau ture lungi și nu le puteam face mai scurte, pentru a evita circulația mai multor oameni acolo, care s-ar fi putut infecta. Am făcut ture și la acest mic aeroport din orașul în care locuiesc. Cel mai mult mi-a fost frică să nu mă infectez și să aduc asta acasă, la cea mică, care are niște probleme de sănătate. În rest, nu m-am temut. Am încercat să fiu foarte atentă, să respect protocoalele și să-mi iau toate măsurile de precauție. Așa, te aperi cât de cât. Săptămâna aceasta încep iar să merg zi de zi pe ambulanță. Asociația mea a decis că cei mai în vârstă să nu mai vină și am rămas noi, tinerii, să contribuim cu ce putem. 

• Cum reacționează beneficiarii cu care interacționați, lor nu le este frică? 
• La aeroport, măsuram tuturor temperatura, chiar dacă erau zboruri interne sau din zona UE. Era destul de mult și obositor. Aeroportul de la Bologna e destul de mare și venea multă lume. Am fost și batjocoriți uneori, pentru că mulți intrau și ne ziceau că le-ar fi rușine să stea acolo, așa cum stăm noi sau erau alții care spuneau – „Ce dracu căutați aici, ce vreți de la noi?”, ori ziceau  „Uite, așa se cheltuie banii italienilor, în loc să-i folosească unde trebuie, vă plătesc pe voi aici, să stați ca proștii”. Dar, de fapt, noi toți eram voluntari și în toate acele zile mergeam gratuit acolo. Logic, nu poți să te cerți cu toți și nici să explici fiecărui în parte de ce e nevoie să faci asta. 

• Și atunci, cum vă motivați să continuați activitatea de voluntariat? 
• Când ești sincer în ajutorul tău, oamenii îți mulțumesc la fel de sincer, și asta se simte. Recent, colegilor le-a adus cineva brioșe, un un bilețel de mulțumire. Și asta e cea mai frumoasă recunoștință. Apoi, aici poți să donezi un procent din venit Asociației, iar din ceea ce am primit câțiva ani, noi am strâns și am cumpărat o ambulanță. Îmi pare rău că la noi oamenii nu prea sunt dispuși să facă voluntariat… Altfel, toată lumea e speriată, dar cred că mulți s-au obișnuit deja, într-un anume fel, cu starea asta de alertă. Cred că mulți au înțeles că trebuie să fim atenți. Acum, se fac mai puține vizite la spital. Ne protejăm cu măști, mănuși, ce mai avem. Dăm măști și pacienților noștri. Acasă, când vin, eu las uniforma din ambulanță, apoi o spăl de fiecare dată. Mă dezinfectez, mă spăl toată la sediu și apoi abia revin acasă. Încerc să fiu foarte atentă la cum mă comport, dar și să nu arăt când mi-e frică. 

• Vă mulțumim.