Principală  —  RECOMANDAT   —   VIDEO/ „Noi nu suntem de…

VIDEO „Noi nu suntem de vină că mai avem zile și trăim”. Viața din Centrele de plasament pentru vârstnici din R. Moldova

Diminețile lor încep, în cel mai bun caz, cu o plimbare prin coridorul Centrului de Plasament, sprijinindu-se cu o mână de bara metalică, instalată special de-a lungul coridorului pentru a-i asigura de posibile riscuri. Așa e la Centrul de Plasament din Micleușeni, Strășeni, dar și la alte Centre similare care în ultimele decenii au fost deschise în raioanele R. Moldova cu suportul autorităților locale. 

Așa cum migrația tinerilor spre țări străine face să sporească numărul vârstnicilor rămași singuri acasă, autoritățile locale le oferă un pat, o masă caldă, îngrijiri medicale în schimbul unor taxe pe care, au nu au, trebuie să le achite copiii acestor persoane. În cazul celor care nu au copii, cazarea în centrele de plasament are loc din contul a 75% din pensiile pe care le primesc aceștia. Așa sau altfel, cea mai grea povară a beneficiarilor serviciilor de plasament este singurătatea.

Zi de zi, la Centrul de Plasament pentru persoane în etate de la Micleușeni cei 18 beneficiari respiră aerul singurătății. Un pacient care nu a văzut vreodată lumina zilei; o pacientă care nu a auzit nicicând un cântec de leagăn, ciripitul păsărilor sau murmurul apei de izvor, fiind surdo-mută; altă pacientă – o fostă profesoară într-un sat din Strășeni, în viața căreia trecutul se războiește nemilos cu prezentul… În alt salon – un pacient suferind, țintuit la pat, nu-și ia ochii de la candela arzândă pe noptiera din preajmă. De ceva timp așa este fiecare zi din viața lui și nimeni nu-l mai poate ajuta. În alt salon – o victimă a unui atac cerebral, fiind în viață, se pare că nu mai așteaptă nimic.

Cporidorul salvator de la Centrul de Plasament din Micleușeni

Natalia Ciuș, asistenta medicală de la Centrul de Plasament din Micleușeni, ne povestește că cei mai mulți beneficiari sunt țintuiți la pat în urma unor atacuri cerebrale. Ea mai spune că în 2022, pentru medicamentele necesare tuturor beneficiarilor au fost alocați din buget 70 de mii de lei. Un calcul simplu demonstrează că zilnic, pentru întreținerea vieții celor circa 20 de beneficiari, statul alocă 190 de lei sau circa 9 lei pe zi pentru fiecare. Ce medicamente de importanță vitală poți cumpăra cu 9 lei? Cum te pot scoate din consecințele traumelor cranio-cerebrale acești 9 lei? Chiar și așa, asistenta spune că „tot de ce au avut ei nevoie – au primit”. La fel de auster e și bugetul destinat alimentației beneficiarilor. „În 2022 pentru fiecare s-a alocat ceva mai mult de 50 de lei zilnic. Promit că din februarie bugetul va fi majorat”, spun angajații Centrului de Plasament, insistând că și din 50 de lei le asigură patru mese pe zi, inclusiv carne, pește, lactate sau fructe. Afirmații greu de crezut…

Cu sau fără medicamente, sătui sau mai mult flămânzi, „ei toți sunt dornici de casă, lor li-i trist, fiind singuri. Sunt la care vin rude, copii, dar sunt la care nu vine nimeni și lor li-i tare trist. Asta-i cel mai dureros, când la tine nu vine nimeni”, spune Natalia Ciuș, trecând sumar și peste o altă problemă a acestor oameni – funeraliile. „Toți se gândesc la asta. Unii ne roagă să-i înmormântăm noi, așa cum am petrecut-o pe ultimul drum pe Claudia. Dar ei nu știu că Claudia avea pregătite toate pomenile, toate veșmintele… Ea a fost ultima, de funeraliile căreia ne-am ocupat noi. Acum, când decedează cineva, anunțăm primăria din sat și ei organizează totul”, ne spune Natalia.

Dacă ar fi să vorbească pereții, poate ne-am simți mai bine”

Raionul Strășeni e unul dintre puținele din R. Moldova, în care bătrânii au de ales: pleacă la un Centru de plasament subvenționat de stat, adică la Micleușeni, unde achită 75% din pensia lor, sau aleg Centrul de plasament pentru persoane în etate „Spectru”, fondat de Asociația „Neoumanist”, unde, contra unor taxe direct proporționale cotei inflației, beneficiarii sunt tratați și îngrijiți omenește, după un model european. De asemenea, Asociația ”Neoumanist” prestează servicii vârstnicilor și în cadrul unui centru de zi.

Aici, la Centrul de zi pentru persoane în etate, am cunoscut-o pe Maria Surdu, psihologă, dar și prietenă a beneficiarilor instituției. Vorbim cu ea despre singurătate. Ea ne spune că singurătatea, ca și fenomen psihologic, cuprinde tot mai mulți oameni în etate. „Sunt foarte mulți la care copiii au plecat și ei au rămas singuri. Mulți chiar așa și ne spun: dacă ar fi să vorbească pereții, poate ne-am simți mai bine. Constatăm că televizorul devine ajutorul, prietenul, confidentul lor. E ca un  suflet pentru dânșii. Am avut un caz când doamna dormea cu televizorul conectat. Televizorul este ca și copilul lor. Avea poate și o teamă, am discutat, i-am spus că nu se recomandă, mai ales când tensiunea arterială e mare, dar majoritatea dintre ei suferă de hipertensiune. Pe mulți îi sfătuiesc să-și ia o pisicuță. Și funcționează. Ei îmi spun: mi-am luat o pisicuță și e mai bine. Îi ascultăm, îi îmbrățișăm, le dăruim obiecte de pluș, la care ei reacționează cu multă bucurie. Ei mereu duc dorul copiilor plecați de acasă. Poartă grija lor atunci când ei sunt în căutarea unui loc de muncă. De fapt, ei poartă grija copiilor până la adânci bătrânețe. Cunosc beneficiari care îi susțin moral și financiar pe copii. Suferă mult când aceștia au probleme, deseori chiar intră în depresie”, ne spune Maria Surdu, făcându-ne cunoștință cu Irina Șchiopu, de 85 de ani, una dintre beneficiarele Centrului.

Eu vin pentru că-s bolnavă și nu am pe nimeni. Sunt singură și vreau să mă mai iau cu lumea, să mai vorbesc, să mă mai primblu, că, între patru pereți, e tare greu pentru un bătrân. Copii am, dar ei își fac pâinea lor, la bătrânețe. Îs duși peste graniță, două fete și un băiat. Băiatul e în Ucraina și eu tare sufăr pentru dânsul. Vin aici și mă mai iau cu lumea. Vorbesc în internet și îl întreb în fiecare zi cum se simte, cum e situația acolo. Spune că e bine, dar de la televizor aflu că nu-i prea bine. Acum e liniște și peste un minut după ce ai vorbit, gata – s-o făcut. În tot minutul trebuie să fii la curent. Sufăr de asta. Am trăit o viață și înțeleg că aș putea pleca în orice moment. Dar vreau să mă mai țin, ca să nu-i chinui pe ei cu moartea mea, că și așa nu li-i ușor”, spune Irina Șchiopu, mergând spre spălătorie, unde în una dintre cele câteva mașini de spălat își lăsase rufele. Beneficiarii Centrului de zi își pot spăla aici rufele, pot face o baie, dar și pot servi un prânz cald ori de câte ori vin încoace.

Neputința și dorul de casă – în ochii fiecărui beneficiar

La Centrul de plasament ”Spectru”, ca și la Micleușeni, bolile, neputința și dorul de casă sunt în ochii fiecărui beneficiar, dar atmosfera, culorile, activitățile, confortul, le crează o stare de bine care nu se compară cu suferința din cealaltă parte.

Activități la Centrul de Plasament din Strășeni

Avem cu demență, cu Alzheimer, avem cardiaci, avem cu atac cerebral, avem oameni pur și simplu bătrâni, avem și mai tineri, care se mișcă, și, uneori, ne ușurează nouă cumva munca, dar toți, absolut toți care stau la noi au nevoie de îngrijiri 24 din 24 de ore”, spune asistenta medicală de la „Spectru”, Parascovia Gavaza. Asistenta ne mai spune că pacienții pot beneficia de consultanță medicală  specializată și de investigații performante atunci când e nevoie.

Vladislava Tcaci, coordonatoarea de proiecte de la „Neoumanist”, spune că marea problemă ar fi lipsa de acces la servicii sociale de calitate. „Pentru cei care au acces la servicii sociale de calitate este o bătrânețe activă. Noi îi considerăm privilegiați pe beneficiarii noștri. Aici, Centrul de zi este în totalitate gratis, fiind susținut de donatori, iar Centrul de Plasament este contra cost. Sunt îngrijiți, au o bătrânețe activă, frumoasă, nu stau acasă între patru pereți, singuri în fața bolii. Dar pentru ceilalți, care nu au acces la servicii sociale de calitate – e dureros, fiind poate după un atac de cord sau după un accident vascular cerebral, sau singuri fiind cu o demență incipientă, pentru cineva care nu se poate îngriji, este greu acasă, fără servicii sociale”, explică Vladislava, amintind despre modelul european de gestionare a serviciilor sociale pentru cei care au nevoie de îngrijiri 24 de ore din 24. „Astfel de servicii sunt finanțate și de către stat, și de către rude, și de către pensionar. Nicăieri nu sunt absolut gratis, pentru că sunt unele dintre cele mai scumpe servicii”.

Noi suntem cei care am trecut prin război, prin secetă, prin foamete organizată și colectivizare”

Centrele de Plasament pentru vârstnici găzduiesc nu doar tristețe, neputință și disperare. Acestea sunt locul unor amintiri de neuitat, povestite de oameni care, dacă ar fi locuit pe alte tărâmuri, ar fi putut intra în istorie.

Eu am ieșit la pensie prin 1995. După salariul pe care îl primeam pe atunci, am avut o pensie de 320 de lei. În prezent, primesc o pensie mizeră, de 2300 de lei, care nu-mi ajunge, dar nu suntem noi vinovați că am trecut prin război, prin secetă, prin foamete organizată și colectivizare. Noi am trecut prin toate astea și la sfârșit avem o pensie mizeră. Nu-i vinovată conducerea, nici noi nu suntem de vină că mai avem zile și trăim”, ne spune Valentina Chircu, ieșind de la orele de engleză, pe care le frecventează tot la Centrul de zi.

Nina Ionițel este doamna profesoară, pe care tot nevoile o aduc la acest Centru. „Noi avem o perspectivă mult mai mare decât cei care stau acasă, între patru pereți. Stau, nu comunică, se îmbolnăvesc și mor. Mor repede”, constată Nina Ionițel și mai spune că doar „datorită faptului că mă aflu aici, am trecut peste un stres foarte mare. La vârsta mea, am avut un incendiu și am rămas fără nimic. Aici m-au susținut, am găsit căldură. Eu, după incendiu, nu puteam nici să scriu, dar trebuia să scriu, să lucrez, da aici am devenit un om normal, n-am pierdut nădejdea că, gata, am terminat, nu-s”. Despre pensie vorbește ca despre o fantomă: parcă este, parcă nu e. „Pensia mea în 2005 era de 356 de lei și 37 de bănuți. După 42 de ani de lucru în școală. Acum am ajuns la 2500 de lei. Am plătit serviciile și, vă spun sincer, am rămas fără bani. Și cine poate să-ți împrumute? Nimeni”, explică Nina.

Îmbătrânirea trebuie să devină un proces decent, ca bătrânilor să nu le fie rușine

Veronica Țîmbalari, directoare executivă la „Neoumanist” Moldova, asociație care a organizat și care gestionează Centrul „Spectru” și Centrul de zi pentru persoane în etate de la Strășeni, are punctul său de vedere în legătură cu politicile statului destinate vârstnicilor. 

„Când vorbim de politicile statului, ar trebui să fie încadrat și subiectul îmbătrânirii active. La noi sunt puține centre, puține instituții care au grijă de îmbătrânirea persoanelor, care fac astfel, încât îmbătrânirea să devină un proces decent, ca bătrânilor să nu le fie rușine. La Strășeni, când am inițiat proiectele, am pornit de la Piramida lui Maslow – ca omul să ajungă la niște valori mai înalte, este nevoie să fie sătul, îmbrăcat, curat. Am început cu cele mai simple activități – o masă caldă pentru persoanele în etate, servicii de baie, de igienă. Ulterior, au fost create și programe de socializare. Tot ce doresc să facă – au posibilitate… E ca o grădiniță de copii, doar că pentru vârstnici. De vreo patru ani avem o activitate foarte frumoasă, când voluntari din Olanda, la vârstă pensionară, vin și ei la noi pentru a interacționa cu pensionarii din Moldova. Avem o gamă foarte largă de activități – excursii la muzee, la mănăstiri, picnicuri în pădure, lecții de dans împreună. Ne-am gândit ce putem face pentru persoanele care locuiesc în sate și nu se pot deplasa la noi la centru, dar ei tot au nevoie de hrană, de socializare, de consiliere. Atunci am creat echipele mobile care în fiecare zi se deplasează în 18 sate, deservind săptămânal 65 de persoane. Pachetul de bază al acestora conține hrană, medicamente, tot ce ține de igienă, dar și multă comunicare”, povestește Veronica Țîmbalari.

În centrele de plasament subvenționate de stat beneficiarii care au copii achită lunar 5-6 mii de lei pentru întreținerea părinților. În aceste cazuri nu se rețin bani din pensiile beneficiarilor.

În centrele private taxele lunare sunt de 10-15 mii de lei, indiferent dacă beneficiarul are copii sau e singur.

În sat, singurătatea bătrânilor arată și mai trist

Cu una dintre echipele mobile care le ducea celor câțiva beneficiari din sat produse alimentare, am plecat la Pănășești, pe la vârstnicii singuri, neinstituționalizați deocamdată. Aici, în sat, singurătatea acestora arată și mai trist, atât de trist, încât uneori se asociază cu moartea. Am trecut pe la câțiva beneficiari care, în tristețea lor, nu reușiseră să consume cel puțin pachetul alimentar adus anterior de echipa mobilă…

Acasă la un beneficiar al echipelor mobile

Când am ajuns la una dintre beneficiare, care locuia singură, într-o casă spațioasă, cu o curte mare, spre noi s-a îndreptat o vecină.

Am găsit-o căzută cu fața în jos, am ridicat-o… Era încuiată poarta, că venise mai multe vecine să vadă de ce nu iese din casă de câteva zile. Când am găsit-o, nu mai putea vorbi. Am chemat salvarea. Peste 15 minute a venit, repede a venit și au dus-o. Noi ne împăcam bine, ne vedeam des”, ne spune vecina, vorbind cu mâhnire despre nevoile vârstnicilor de la sate și comparând viața acestora cu viața celor din Italia, acolo unde pleacă periodic la muncă.

Statul vs vârstnicii singuri

Solicitat de ZdG, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) ne-a furnizat date și informații despre situația vârstnicilor singuri din R. Moldova. În prezent, în fiecare raion este deschis câte un Centru de Plasament pentru vârstnici. Aceste centre sunt fondate şi finanţate de către autorităţile locale. De obicei, Centrele au o capacitate mică, având până la 75 de locuri. În astfel de instituţii de asistenţă socială sunt plasate prioritar persoanele solitare şi fără spaţiu locativ. Potrivit Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat, 75% din mărimea pensiilor se direcționează către prestatorul serviciilor de întreţinere, dacă persoana se află la un Centru de Plasament.

Agenția Națională Asistență Socială (ANAS) gestionează 14 instituții de asistență socială, a căror fondator este MMPS. Printre acestea e și Centrul Republican de Reabilitare a invalizilor și a veteranilor din Cocieri, Dubăsari, cu o capacitate de 230 de locuri, şi Centrul Republican pentru invalizi şi pensionari din municipiul Chişinău, cu o capacitate de 210 locuri.

Beneficiarii sunt selectaţi de către structurile teritoriale de asistenţă socială la propunerea asistentului social comunitar. Deciziile sunt adoptate în urma analizei dosarului cu acte care confirmă starea sănătăţii, statutul social şi oportunitatea intervenţiei date. Potrivit Regulamentului oficial, beneficiarii instituţiilor sociale sunt asiguraţi cu servicii medicale de primă necesitate în cadrul acestora. În caz de necesitate, tratamentul specializat este oferit beneficiarilor de către Oficiul medicilor de familie din rază sau beneficiarii sunt direcţionaţi la spital. După caz, instituţiile sociale organizează înmormântarea beneficiarilor, dacă se  întâmplă ca aceștia să decedeze în cadrul instituţiei.

Datele oficiale consultate de ZdG arată că fiecare a 4-a persoană din R. Moldova are peste 60 de ani. Jumătate din numărul bărbaților nu ajung la vârsta de pensionare (63 de ani). Ponderea persoanelor care au peste 60 de ani este în creștere continuă. În 2022 coeficientul de îmbătrânire a populației a constituit 22,8%, considerându-se nivel înalt de îmbătrânire demografică. În unele unități administrative coeficientul de îmbătrânire a depășit 30%.