Conferință de presă după deschiderea negocierilor de aderare pe Clusterul 1 – „Valori fundamentale”
Cea de-a doua Conferință interguvernamentală R. Moldova – Uniunea Europeană, care va marca deschiderea negocierilor de aderare pe Clusterul 1 – „Valori fundamentale”, are loc luni, 15 iunie, la Luxembrug. Delegația e condusă de către prim-ministrul R. Moldova, Alexandru Munteanu.
Alături de Alexandru Munteanu, la conferință participă, Marta Kos, comisara europeană pentru politica europeană de vecinătate și negocieri de extindere și Marilena Raouna, ministra pentru Afaceri Europene a Republicii Cipru.
Știrea de actualizează…
„Astăzi este o zi cu adevărat importantă pentru Republica Moldova și, totodată, o zi importantă pentru întreaga Uniune Europeană, pentru Europa. Deschiderea Clusterului 1 – „Valorile fundamentale” – în cadrul negocierilor de aderare marchează o etapă semnificativă în parcursul european al Republicii Moldova. Aș dori să vă felicit călduros pentru acest moment.
Este un moment care are atât o semnificație politică majoră, cât și o puternică dimensiune umană, deoarece în spatele fiecărei reforme, fiecărei modificări legislative și fiecărui obiectiv îndeplinit se află determinarea, munca asiduă și aspirațiile poporului moldovean.
Când am vizitat Republica Moldova înainte de începutul președinției, am fost primită cu multă căldură de buna mea prietenă, Cristina Gherasimov. Atât la Chișinău, cât și în localitățile rurale, am avut ocazia să cunosc direct reziliența, forța și perseverența poporului moldovean, iar aceste calități îmi sunt foarte dragi. De asemenea, am fost martoră a angajamentului profund față de visul european.
În pofida contextului regional dificil cu care se confruntă Republica Moldova, țara a rămas fermă în alegerea sa europeană, continuând să avanseze cu reziliență, determinare și convingere”, a declarat Marilena Raouna.
Marta Kos a declarat că așteaptă ca UE „să treacă la deschiderea celorlalte cinci clustere de negociere rămase, înainte de vară”.
„Astăzi este într-adevăr o zi importantă pentru R. Moldova și este o zi importantă pentru Europa. Este un moment de sărbătoare, chiar dacă este puțin târziu.
Deschiderea oficială a primului cluster de negociere reprezintă un progres major. Prin pasul de astăzi, acest lucru va deveni și mai vizibil.
Astăzi recunoaștem în mod oficial progresele în materie de reforme pe care Moldova le-a înregistrat în ultima lună. De asemenea, am pus la dispoziția Moldovei o listă de acțiuni privind reformele necesare pentru consolidarea unei justiții independente, combaterea criminalității organizate și a corupției, precum și pentru eficientizarea și transparentizarea achizițiilor publice. Aceasta trasează calea pentru consolidarea elementelor fundamentale în vederea viitoarei aderări a Moldovei la UE.
Comisia așteaptă acum ca Consiliul să treacă la deschiderea celorlalte cinci clustere de negociere rămase, înainte de vară.
Dragă Cristina, depui o muncă asiduă, răbdare și perseverență în realizarea reformelor, alături de întreaga ta echipă. Dragă prim-ministru, poți fi cu adevărat mândru de tine și de echipa ta. Astăzi, Moldova ta primește recunoașterea pe care o merită. Felicitări pentru asta!
Dragă Marilena, am început la ora 3:00 și, pentru a încheia această mega-zi de luni, un cuvânt de sinceră apreciere și mulțumire pentru munca voastră asiduă pe parcursul președinției voastre. Unii spuneau la început, când vorbeam despre viziunea noastră, despre ceea ce vrem să facem că nu vom reuși, că nu este posibil. Însă nu am fi fost astăzi aici dacă nu ați fi fost voi, dacă nu ar fi fost echipa voastră, iar acesta este într-adevăr succesul președinției cipriote”, a declarat Marta Kos.
Vineri, 12 iunie, cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au adoptat în unanimitate poziția comună de negocieri pentru deschiderea oficială a primului grup de capitole – „Valori fundamentale”, clusterul care stă la baza întregului proces de pregătire pentru aderarea R. Moldova la UE.
Prima Conferință interguvernamentală privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană a avut loc la Luxemburg, la 25 iunie 2024, marcând deschiderea negocierilor de aderare.