Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   „Grațiat (,) nu poate fi…

„Grațiat (,) nu poate fi (,) executat”. Virgula unui dictator vs Moartea subită a lui Navalnîi

Alexei Navalnîi, în timpul unui protest împotriva lui Vladimir Putin Foto: AP / Evgeny Feldman

Decesul subit al celui mai vehement critic al actualului lider de la Kremlin din ultima perioadă a provocat un nou cutremur în Rusia după 24 februarie 2022, când Putin a pornit război pe scară largă în Ucraina. Otrăvirea, salvarea miraculoasă, tratarea, revenirea, arestarea, întemnițarea, moartea – aproximativ aceasta este ordinea ultimelor evenimente din viața lui Alexei Navalnîi, opozantului președintelui rus.

Alexei Navalnîi, fost avocat, devenit cunoscut în Rusia prin numeroasele investigații despre corupția la nivel înalt din țară, a murit în închisoare vineri, 16 februarie 2024, la vârsta de 47 de ani, cu doar o lună înainte ca în Rusia să aibă loc alegeri prezidențiale. Potrivit Serviciului Federal al Penitenciarelor, acestuia i s-a făcut rău după o plimbare, pierzându-și cunoștința. Cauza preliminară asupra căreia insistă autoritățile ruse este o tromboză. Prietenii lui Navalnîi și liderii internaționali însă acuză autoritățile ruse de moartea acestuia, iar cadavrul politicianului nu a fost predat familiei nici până în ziua de astăzi.

Noviciok + FSB = otrăvire

În august 2020, Alexei Navalnîi a fost internat de urgență la spitalul din Omsk, Rusia, după ce s-a simțit rău în avionul care zbura din Tomsk spre Moscova. După 48 de ore, medicii au fost de acord să-l transporte la clinica „Charité” din Berlin, Germania. 

Deja pe data de 2 septembrie 2020, Germania a afirmat că Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic „de tip Noviciok”. Informația a fost prezentată de purtătorul de cuvânt al Guvernului Germaniei, Steffen Seibert, care a declarat că rezultatele laboratoarelor militare germane au demonstrat acest lucru „fără echivoc”, fapt negat de Rusia.

Pe 7 septembrie 2020, opozantul rus a ieșit din comă. Ulterior, acesta a urmat un amplu proces de recuperare care, după spusele lui Navalnîi, l-a făcut aproape sănătos și apt de a reveni acasă.

Alexei Navalnîi cu familia, la clinica „Charité” din Berlin, Germania
Foto: @navalny Instagram account

La sfârșitul anului 2020, jurnaliștii de la Bellingcat, The Insider, CNN, El Pais și Der Spiegel au realizat o investigație internațională, în urma căreia a fost identificată o echipă a Serviciului Federal de Securitate (FSB), formată din 6-10 agenți, care l-a urmărit pe Navalnîi mai mult de trei ani și care ar fi realizat operațiunea de otrăvire a politicianului rus cu Noviciok. Mai mult, Navalnîi a reușit să vorbească la telefon cu unul dintre presupușii agenți FSB implicați în otrăvirea sa.

FSB a negat acuzațiile și investigația prezentată de Navalnîi, despre care a spus că este trucată, la fel ca și presupusa convorbire telefonică. Serviciul de securitate rus declara că a inițiat o anchetă și examinează cazul, susținând în același timp că totul este o făcătură a agențiilor de spionaj din străinătate, scopul cărora ar fi discreditarea structurii rusești. Nici până astăzi nu au fost prezentate rezultatele așa-numitei anchete a FSB-ului.

Revenirea acasă și arestarea

La câteva zile după ce a fost publicată investigația jurnaliștilor, comitetul de anchetă al Rusiei i-a intentat lui Navalnîi un dosar penal, acuzându-l de fraude în proporții deosebit de mari, după ce organizația pe care a condus-o, Fondul de Luptă împotriva Corupției (FBK), ar fi acumulat în ultimii 5 ani, din donații, peste 588 de milioane de ruble rusești (echivalentul a peste 6,5 milioane de euro), dintre care 356 de milioane (echivalentul a aproximativ 4 milioane de euro) ar fi fost cheltuiți de acesta în interes personal. 

Ulterior, Departamentul instituțiilor penitenciare din Rusia (FSIN) a cerut condamnarea lui Navalnîi pentru un termen de 3 ani de închisoare cu executare, pentru că nu ar fi respectat condamnarea condiționată din 2014 pe dosarul Yves Rocher. 

Pe 17 ianuarie 2021 Navalnîi revine în Rusia. Acesta și-a anunțat din timp revenirea, astfel încât prietenii și susținătorii săi au venit să-l întâmpine, lucru care însă nu a fost posibil. La aeroportul „Vnukovo”, unde ar fi trebuit să aterizeze avionul în care se aflau Navalnîi și soția sa, au fost arestați mai mulți activiști și jurnaliști. La un moment dat, oamenii au fost scoși forțat afară de către organele de forță. 

Între timp, avionul care trebuia să aterizeze la „Vnukovo” și-a schimbat traiectoria, aterizând pe  aeroportul „Șeremetievo” de la Moscova. Navalnîi a fost reținut în zona de control a pașapoartelor, iar miliția rusească nu i-a permis avocatului să-l însoțească. 

Reținerea lui Alexei Navalnîi în aeroportul „Șeremetievo” de la Moscova
Captură: BBC

Au urmat un șir de ședințe închise, pentru ca în august 2023 Navalnîi să fie acuzat de „extremism”, fiind condamnat la 19 ani de închisoare într-o colonie cu regim special. Acestea sunt instituții cu cele mai dure condiții de detenție. La acel moment, Navalnîi deja ispășea o sentință de 11 ani și jumătate pentru fraudă și alte acuzații despre care a spus că sunt false. Potrivit opozantului, acesta a fost închis pentru că ar fi considerat „o amenințare de către elita politică rusă”, iar în calitate de prizonier, nu poate candida la alegeri.

Dispariția lui Navalnîi și „Lupul Polar”

Aliații lui Navalnîi, dar și avocații opozantului rus, au bătut alarma în data de 6 decembrie 2023, când au pierdut orice legătură cu acesta. La circa 20 de zile, s-a aflat că Alexei Navalnîi a fost transferat în colonia penală IK-3 din Harp, regiunea Iamalia-Neneția, la aproximativ 1900 km nord-est de Moscova. Colonia penală IK-3, numită „Lupul Polar”, este considerată una dintre cele mai dure închisori din Rusia. Majoritatea deținuților de acolo au fost condamnați pentru infracțiuni grave. Despre condițiile din această închisoare ulterior va relata soția lui Alexei, Iulia Navalnaia. 

Colonia penală IK-3 din Harp, regiunea Iamalia-Neneția, numită „Lupul Polar”
Foto: Reuters / Scanpix / LETA

Jurnalistul Christo Grozev, unul dintre cei care au investigat otrăvirea lui Navalnîi și a scos la iveală implicarea FSB-ului, într-un interviu pentru Meduza a declarat că atunci când Navalnîi a fost transferat la Harp, susținătorii acestuia din FBK i-au spus că „acesta este cel mai periculos moment și cel mai convenabil pentru a încerca să-l ucidă pe Alexei chiar la această etapă, pentru că este un loc în care nu există nicio comunicare, nicio alternativă [în afară de cea de stat] de îngrijire medicală. Să-l ucidă, invocând un «accident»”.

Moartea suspectă a lui Navalnîi: tromboză sau otrăvire?

Pe data de 16 februarie 2024, opozantul Kremlinului Alexei Navalnîi a murit în colonia penală nr. 3 din districtul autonom Iamalia-Neneția, lucru raportat de către Departamentul local al Serviciului federal de executare a pedepselor (FSIN). Presa rusă a scris că opozantului i s-ar fi făcut rău în jurul orei 13:00. Medicii au încercat să-l resusciteze, însă la ora 14:17 acesta a murit.

Cu două zile mai devreme, pe 14 februarie 2024, secretara de presă a politicianului, Kira Iarmîș, a raportat că Navalnîi a fost trimis într-o celulă de izolare punitivă pentru a 27-a oară în timpul încarcerării sale. 

Potrivit autoritățile ruse, cauza preliminară a morții lui Navalnîi este trombofilia. Familia și apropiații lui Navalnîi însă nu cred în această versiune, dar nu pot dovedi deocamdată nimic, pentru că nu au acces la corpul lui Alexei. Mai mult, la cererile repetate ale familiei să le fie predat corpul neînsuflețit al lui Alexei Navalnîi, comitetul de anchetă le-a răspuns că vor reține corpul acestuia încă 14 zile.

Medicul patolog Irina Tumakova, într-un interviu pentru Novaya Gazeta Europe, a declarat că tromboza ar fi putut să se producă de la sine sau ar fi putut să fie cauzată de un impact mecanic. De exemplu, Navalnîi ar fi putut fi lovit la picior, unde cheagul a evoluat, iar apoi s-a desprins de venă și s-a „plimbat” prin corp. Și acesta este exact genul de informații pe care experții îl obțin în timpul primei autopsii.

După prima autopsie, organele interne vor fi într-o asemenea stare, încât vor spune prea puțin experților. Acest lucru înseamnă că există o mare probabilitate ca ultimele ore din viața lui Alexei Navalnîi să rămână un mister pentru rudele sale și pentru public. Cu excepția cazului în care rudele se vor asigura ca prima autopsie să fie efectuată cu participarea unor experți independenți, care nu vor permite ca în documente să fie incluse fapte care nu corespund realității.

În caz contrar, va fi imposibil de contestat momentul morții, ceea ce înseamnă că va fi dificil de reconstituit evenimentele care au precedat acest deces”, susține medicul legist.

Pe de altă parte, o sursă din cadrul serviciului de ambulanță a declarat pentru Novaya Gazeta  Europe că pe corpul neînsuflețit al lui Navalnîi au fost observate vânătăi.

În calitate de ofițer de ambulanță cu o experiență destul de îndelungată, pot spune că astfel de leziuni, așa cum au fost descrise de cei care le-au văzut, apar în urma unor convulsii. Persoana are convulsii, se încearcă să o țină, iar convulsiile pot fi foarte puternice, astfel apar vânătăile. Au mai spus că avea o vânătaie pe piept. E genul de vânătăi care apar în urma unui masaj cardiac indirect. Cu alte cuvinte, au încercat să-l resusciteze și a murit, cel mai probabil, din cauza unui stop cardiac. Dar nimeni nu spune nimic despre motivul care a produs stopul cardiac”, a declarat acesta.

Jurnalistul Christo Grozev presupune că Navalnîi ar fi putut fi otrăvit, din nou. „Convulsiile sunt un simptom tipic al unei doze mari de organofosfați (compuși organici care conțin fosfor, utilizați în agenți chimici de război, n.r.). Ei pot fi considerați esteri ai acidului fosforic. Din acest motiv, uneori, este necesar să se imobilizeze [fizic] persoanele care au fost supuse unui atac cu arme chimice”, explică Grozev.

Prețul unei flori – arestarea

În memoria lui Alexei Navalnîi au fost organizate mitinguri în mai multe orașe din întreaga lume. Și în Rusia oamenii au ieșit cu flori în semn de solidaritate cu Alexei Navalnîi și familia acestuia. Astfel de mitinguri au avut loc la Moscova, Sankt Petersburg, Ekaterinburg, Saratov, Toliatti, Vologda, Noghinsk, Belgorod, Krasnodar, Ufa, Tomsk.

Mai mulți oameni s-au adunat, pe data de 16 fe bruarie, la un protest în fața Ambasadei Ruse la Chișinău. Aceștia au aprins lumânări în memoria lui Alexei Navalnîi
FOTO: ZdG

Un memorial al lui Alexei Navalnîi a fost instaurat lângă Piatra Solovețki din Moscova, monument în memoria victimelor represiunilor politice. Pe parcursul întregii zile de 16 februarie oamenii au venit să depună flori la memorial. Seara însă persoane necunoscute au distrus monumentul și au luat toate florile.

Totodată, potrivit datelor OVD-Info, pe 16 și 17 februarie, forțele de ordine ruse au reținut circa 400 de persoane la mitingurile organizate, o parte dintre care ulterior au declarat că au fost supuse violenței fizice și psihice. Numărul persoanelor reținute însă este în continuă creștere.

În Rusia, sute de persoane, care au venit să depună flori în memoria lui Navalnîi, au fost reținute
Foto: Golovkin /AP

Iulia Navalnaia, o nouă figură politică antiputinistă?

La trei zile de la anunțarea morții opozantului rus Alexei Navalnîi, soția acestuia, Iulia Navalnaia, a publicat un mesaj video în care anunță că va continua lupta soțului său și le cere rușilor să i se alăture.

„Acum trei zile, Vladimir Putin mi-a omorât soțul, Alexei Navalnîi. (…) Alexei a murit în închisoare după trei ani de chinuri și torturi. El nu doar a stat închis, nu a fost doar un deținut ca alții. El a fost torturat. Îl țineau în carceră, într-o cutie de beton. Doar imaginați-vă: o cameră de 6 sau 7 m², în care nu este nimic altceva decât un taburet, o chiuvetă, o gaură în podea în loc de veceu și un pat agățat de perete, pentru ca să nu te poți întinde pe el. O cană, o carte și o periuță de dinți. Mai mult nu avea nimic. Sute de zile. Își băteau joc de el, îl țineau izolat de societate, nu-i dădeau pix și foaie ca să-mi poată scrie o scrisoare, mie sau copiilor noștri. Îl înfometau. Trei ani de foame”, a relatat Iulia Navalnaia despre condițiile în care era deținut soțul ei.

Voi continua misiunea lui Alexei Navalnîi. Voi continua să lupt pentru țara noastră și vă îndemn să fiți alături de mine. Să împărtășiți cu mine nu doar suferința și durerea nemărginită care ne-a învăluit și nu ne lasă. Vă rog să împărtășiți cu mine furia, mânia, ura față de cei care și-au permis să ne omoare viitorul”, a punctat soția opozantului.

Cum își lichidează Putin oponenții

Ar putea fi moartea lui Navalnîi un cadou pentru Putin în ajunul împlinirii a doi ani de când  acesta a pornit războiul în Ucraina? Un cadou în locul Kievului, pe care nu au reușit să-l captureze? Sau este o practică veche de a-și lichida oponenții? Navalnîi nu este primul care i-a trecut drumul lui Putin și nici primul care a sfârșit cu o moarte „subită”.

Peste câteva zile, pe 27 februarie, se împlinesc nouă ani de la moartea altui oponent al președintelui rus, Boris Nemțov, ucis la o distanță de doar 100 de metri de la Kremlin. 

În ultimii ani de viață, Nemțov a fost unul dintre cei mai înverșunați critici ai lui Putin, fiind totodată unul dintre cei mai proeminenți. El a susținut sancțiunile internaționale împotriva conducerii politice a Rusiei și s-a opus anexării Crimeei din 2014, solicitând și o anchetă independentă cu privire la doborârea avionului malaezian MH17 în estul Ucrainei.

Ca și în cazul lui Alexei Navalnîi, Nemțov, de asemenea, a fost urmărit circa 10 luni de zile de către un agent specializat în asasinarea opozanților politici care avea legătură cu FSB. Boris Nemțov a fost împușcat mortal la Moscova cu doar câteva zile înainte de un protest anti-război pe care trebuia să-l conducă.

Boris Nemțov a fost împușcat mortal la Moscova în data de 27 februarie 2015
Foto: ovdinfo.com

Un alt critic al lui Putin, politicianul Vladimir Kara-Murza, împreună cu Nemțov, l-a criticat în mod deschis pe președintele rus și au fost cofondatorii unei inițiative unite de opoziție care a încercat să pună capăt conducerii lui Putin.

Cei doi au fost, de asemenea, susținători ai „Legii Magnițki”, o lege americană care permite țării să-i sancționeze pe cei care abuzează drepturile omului la nivel internațional și care, inițial, a încercat să vizeze oficialii ruși considerați responsabili de maltratarea și moartea avertizorului de integritate Serghei Magnițki.

Pentru prima oară, Kara-Murza ar fi fost urmărit de membrii direcției speciale a FSB în perioada anilor 2015-2017. Tot atunci, starea sănătății acestuia s-a agravat mult, politicianul intrând de două ori în comă. După cum notează în cadrul investigației sale publicația „Bellingcat”, două rapoarte ale spitalelor rusești și trei examinări internaționale au concluzionat că incidentele au fost cauzate de intoxicarea cu o substanță neidentificată. Cauza și sursa exactă a otrăvirilor au rămas un mister.

Cine ar putea fi următorul?

Vladimir Kara-Murza bănuia că ar fi fost otrăvit din cauza activității sale politice. În aprilie 2023, acesta a fost condamnat la 25 de ani de închisoare într-o colonie penală din Siberia pentru „înaltă trădare”, răspândire de „informaţii false” despre armata rusă şi muncă ilegală pentru o organizaţie „indezirabilă” în Rusia.

Politicianul Ilia Iașin, un apropiat atât al lui Navalnîi, cât și al lui Nemțov, condamnat la opt ani și jumătate într-o colonie penală pentru răspândirea de „falsuri” despre armata rusă, a rămas șocat când a aflat despre moartea lui Navalnîi. „Simt un gol negru în interior. Și, bineînțeles, realizez ce risc. Sunt în spatele gratiilor, viața mea este în mâinile lui Putin și este în pericol. Dar îmi voi continua calea”, a scris Iașin într-o postare pe Telegram. La începutul lunii decembrie 2023, administrația izolatorului nr. 3 din regiunea Smolensk l-a trimis pe Iașin într-o celulă de izolare punitivă, după care l-a transferat în condiții stricte de detenție.

Oleg Orlov, cofondatorul ONG-ului rus „Memorial”, a luptat continuu împotriva represiunii în Rusia contemporană, este laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2022, distincție obținută la un an după ce ONG-ul a fost interzis și dizolvat în Rusia. În prezent, este judecat pentru că a denunţat în mod repetat asaltul asupra Ucrainei, riscând o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.

După asasinarea lui Alexei Navalnîi în închisoare, Kremlinul și serviciile de securitate ruse planifică noi acțiuni împotriva altor personalități din opoziție, scrie Andrii Iusov, reprezentant al Direcției principale de informații (GUR) a Ministerului ucrainean al Apărării. Potrivit acestuia, următoarea țintă ar putea fi Mihail Hodorkovski, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Rusia în anii 1990, înainte de a intra în opoziţie cu Kremlinul, când Vladimir Putin a venit la putere în 2000. El a stat zece ani în închisoare, între 2003 şi 2013. După ce a fost grațiat, trăieşte în exil. Ani de zile acesta a finanţat, printre altele, organizaţia de opoziţie „Open Russia”, care s-a dizolvat în mai 2021 în faţa represiunilor continue. În prezent, Hodorkovski locuiește în orașul Londra.

Tot în exil se află și fostul campion la şah Garry Kasparov, care locuiește în SUA de circa zece ani de zile. Când a aflat despre moartea lui Navalnîi, Kasparov a scris pe rețelele de socializare „Putin a încercat, dar fără succes, să-l ucidă rapid și în secret pe Navalnîi prin intermediul otrăvirii, iar acum l-a ucis încet și public în închisoare. El a fost ucis, pentru că i-a demascat pe Putin și mafia sa drept escroci și hoți”.

Care va fi soarta acestora și a altor opozanți ai regimului putinist pe viitor și unde va fi pusă virgula în propoziția „Grațiat (,) nu poate fi (,) executat” depinde de dictatorul de la Kremlin, care se joacă cu viețile omenești după bunul lui plac.