Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Energocom anunță că necesarul de…

Energocom anunță că necesarul de energie electrică pentru 11 august este 100% acoperit, „însă situația regională rămâne volatilă, iar energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie mai scumpă”

Sursa: energie.gov.md

Pentru ziua de astăzi, 11 august, necesarul de energie electrică al R. Moldova este 100% acoperit. S.A. „Energocom” a anunțat că a reușit să rezerve volumele necesare pentru acoperirea consumului.

În total, pentru 11 august compania a achiziționat 10996 MWh de energie electrică. Din acest volum, 27,96% provin din surse regenerabile locale și eligibile, 66,49% din contracte bilaterale de import, 4,36% de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri (BRM), iar 1,19% de la centralele electrice de termoficare (CET-uri), se arată în comunicatul de presă.

„Necesarul pentru astăzi este acoperit, însă situația regională rămâne volatilă, iar energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie mai scumpă, în special în orele de vârf. Republica Moldova face parte din piața regională de energie și depinde de importuri, astfel încât atunci când există un deficit în regiune, acesta influențează și cantitățile de energie pe care le putem procura”, scrie „Energocom”.

La fel, astăzi „Energocom” a raportat că în luna iulie a achiziționat un volum total de 308.868 MWh de energie electrică, provenită atât din surse interne, cât și din import, la un preț mediu ponderat de 133,86 EUR/MWh.

„Din întregul volum, 75,26% a fost acoperit din importuri, iar 24,74% a provenit de la producătorii locali. Din energia importată, 57,33% a fost achiziționată prin contracte bilaterale cu furnizori și producători din România și Ucraina, iar 17,93% a fost procurată de pe Piața pentru Ziua Următoare, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri. Precizăm că aceste costuri de achiziție nu includ taxele și cheltuielile aferente transportului, rezervării de capacitate și altor costuri logistice. (…) Astfel, în noile condiții de piață, S.A. „Energocom” achiziționează puțină energie produsă în orele de zi și este axată pe procurarea energiei în orele de vârf 07:00-11:00 și 18:00-23:00, ceea ce influențează prețul mediu ponderat de cumpărare a energiei”, a precizat compania de stat.