Principală  —  Ştiri   —   Cererea lui Platon la CtEDO…

Cererea lui Platon la CtEDO privind maltratarea în timp ce era în custodia statului, radiată de pe rol

Captură de ecran/Privesc.eu

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a radiat de pe rol cererea lui Veaceslav Platon în care s-a plâns în fața Curții în baza articolelor 3 şi 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocând pretinsa maltratare în timpul aflării lui în custodia statului şi eşecul autorităţilor naţionale de a efectua o anchetă efectivă în această privinţă. Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova

Curtea a pronunțat decizia, în cauza Platon v. Republica Moldova (nr. 25609/18), la 22 februarie 2023, după ce, la 12 ianuarie 2023, avocatul reclamantului, Valeriu Pleșca, a informat Grefa Curţii că nu-l mai reprezintă pe Platon. De asemenea, el a notat că reclamantul urma să informeze Curtea cu privire la numirea unui nou reprezentant.

Contactat ce ZdG, Valeriu Pleșca a menționat că nu-l mai reprezintă pe Platon, la nivel național, din 2019, iar în fața Curții l-a apărat în mai multe cereri, la două dintre care este așteptată decizia CtEDO. Avocatul a confirmat că a informat Curtea, în ianuarie 2023, că pe cererea privind maltratarea a încetat să-l reprezinte pe Platon.

„La 13 ianuarie 2023 reclamantul a fost informat cu privire la un nou termen pentru prezentarea observațiilor sale. Cu toate acestea, nu a urmat niciun răspuns la scrisoarea Grefei, expediată direct la adresa reclamantului.

Printr-o scrisoare recomandată din 27 martie 2023, reclamantul a fost notificat că termenul acordat pentru depunerea observațiilor sale expirase la 13 februarie 2023 și că nu a fost solicitată nicio prelungire a termenului. Reclamantul a fost informat despre conţinutul Articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție, care prevede radierea unei cereri de pe rol în situația în care circumstanţele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să dea curs cererii. Scrisoarea a fost returnată fără a fi revendicată. Din acel moment, Curtea nu a recepţionat nicio scrisoare din partea reclamantului sau a reprezentantului acestuia”, se arată în rezumatul deciziei efectuat de către Direcția agent guvernamental.

Astfel, în absența unor circumstanțe speciale cu privire la respectarea drepturilor garantate de Convenție și de Protocoalele sale, în conformitate cu Articolul 37 § 1 (a) din Convenție, Curtea a constatat că nu există niciun motiv care ar justifica examinarea în continuare a cererii. Prin urmare, ea a radiat cererea de pe rol.

Planul lui Platon. Dezvăluirile unei voluntare

Cine este Veaceslav Platon

Veaceslav Platon, un controversat om de afaceri și politician din R. Moldova, este învinuit în trei dosare penale aflate pe rol în instanţă, două – pentru escrocherii în proporţii deosebit de mari și unul – pentru falsificarea cardurilor bancare. El are statut de învinuit în dosarul numit „Laundromat”.

În 2017, Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru implicare în frauda bancară, dar la demersul procuraturii, în 2020, cauza a fost trimisă la revizuire. La scurt timp, în baza unui demers de suspendare a executării pedepsei depus de fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, Platon a fost eliberat din închisoare, iar în mai 2021, Judecătoria Chișinău l-a achitat, după ce procurorii au renunțat la învinuiri. În iulie 2021, Platon a plecat în orașul Londra, unde se află până în prezent.

Un dosar penal pentru escrocherie și spălarea banilor este examinat la Curtea de Apel Chișinău, iar alte dosare se află încă la faza de urmărire penală. Veaceslav Platon se află pe lista de sancțiuni a Canadei și a fost condamnat în Rusia în dosarul „Laundromat”.

Pe 12 ianuarie 2023, CNA anunța că 268 de milioane de lei, sechestrați în cauza Platon, vor ajunge pe conturile trezoreriale ale Agenției pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale (ARBI) a Centrului Național Anticorupție (CNA).

Pe 12 ianuarie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a admis demersul Procuraturii Anticorupție în cauza Platon Veaceslav, acuzat de spălarea de bani, infracțiune prevăzută de art. 243 alin. 3 lit. b) Cod Penal, prin care a fost solicitat transferul la contul Trezorerial al ARBI a mijloacelor bănești în sumă de 268 054 638,19 lei, ce rezultă din tranzacția de vânzarea-cumpărarea a 63,89% din acțiunile BC „Moldindconbank” SA deținute pe contul bancar al aceiași instituții financiare.

Anterior, asupra mijloacelor bănești respective, a fost aplicat sechestru de către procurori, care ulterior a fost autorizat de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Măsura asiguratorie a fost aplicată în sensul recuperării prejudiciului cauzat BC „Băncii de Economii” SA”.