CEC a modificat programul de lucru pentru depunerea actelor pentru înregistrarea la alegerile parlamentare

La ședința de astăzi, 24 iulie, Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis să modifice perioada de depunere a documentelor pentru candidații independenți, partidelor politice și blocurilor electorale pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.
Astfel, în perioada 22 iulie – 19 august, blocurile electorale și partidele politice vor putea depune documentele de înregistrare la sediul CEC. Pentru Candidații indenpendenți, perioada de depunere a actelor este 20 iulie – 19 august.
În perioada de depunere a documentelor pentru înregistrare în cadrul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, adică 20 iulie – 19 august 2025, se stabilește următorul program de lucru: în perioada de până la 18 august 2025, în zilele lucrătoare (luni-vineri), între orele 9.00 – 16.00 (pauză de masă 12.00 – 13.00); marți, 19 august 2025, între orele 09:00-17:00 (pauza 12:00-13:00).
„Menționăm că programul de recepționare a documentelor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților independenți la funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova și recepționarea cererilor privind eliberarea listelor de subscripție nu a fost modificat”, scrie CEC.