Fericirea copilului, în mâinile părinţilor
Fericirea fiecărui părinte este zâmbetul, ochii sclipitori, curiozitatea şi sănătatea copilului său. Însă, adesea ne axăm toată atenţia pe serviciu, treburile casnice, probleme şi neajunsuri şi uităm să le acordăm copiilor atenţia de care au atâta nevoie. Despre fericirea copiilor am discutat cu Sergiu Toma, psiholog.
„Fericirea unui copil este o noţiune simplă, cel puţin mult mai simplă de realizat decât fericirea adulţilor. Copilul e fericit dacă îşi are părinţii alături, dacă se joacă cu ei şi vede că e iubit. Cei mici au nevoie de prezenţa fizică şi emoţională a părinţilor. Prezenţa emoţională înseamnă activităţi şi experienţe trăite în comun de părinte şi copil (chiar dacă scurte şi aparent neînsemnate). Părinţii trebuie să animeze timpul petrecut împreună cu copiilor lor, să se plimbe şi să se joace împreună.
De asemenea, e bine să ajutăm copiii să înveţe, să depăşească dificultăţile şi să se pregătească pentru situaţii şi evenimente importante în viaţa lor. Aceasta îi ajută să devină independenţi şi descurcăreţi. E bine să îi ajutăm pe cei mici să-şi facă temele de acasă, doar cu condiţia că suntem răbdători, atenţi şi nu vom rezolva exerciţiile în locul copilului sau vom umple aceste ore cu nervi, revolte şi învinuiri la adresa copilului, căruia poate să nu-i reuşească totul.
O modalitate foarte bună de dezvoltare personală a copilului sunt cursurile extraşcolare. Copilul trebuie să aibă platformă de manifestare şi dezvoltare a talentului şi aptitudinilor. Însă, e esenţial ca aceste cursuri să se potrivească copilului, dar nu părintelui. Ele au menirea de a-l ajuta să se descătuşeze, să se autodescopere, să se înţeleagă pe sine. Cursurile pot începe de la vârsta de 6-7 ani şi nu trebuie să fie mai multe de două, pentru că copilul are nevoie de timp pentru odihnă şi joacă cu semenii lui – esenţiale la orice vârstă şi necesare pentru o dezvoltare emoţională/socială echilibrată, adesea ignorată de profesori şi părinţi.
În acelaşi timp, pentru ca un copil să fie mai descătuşat şi deschis în comunicare, părinţii trebuie să îi lase loc pentru exprimarea propriei păreri/dorinţe. Cei mici nu trebuie să audă doar „NU şi gata”, „Dă-mi pace, nu am când să-ţi explic”, sau „Vei creşte şi vei înţelege…”. Ei trebuie să vadă că cei mari sunt curioşi, răbdători şi gata să explice şi motiveze: „Hai să vedem”, „Cum adică ..???” „Va fi posibil atunci când …”, „Nu consider că e posibil, deoarece…”. Esenţa constă în construirea unei comunicări, bazată pe un dialog sănătos, care indirect transmite un mesaj de încurajare pentru ceea ce spune copilul.
De asemenea, e bine să construim vise împreună cu copii noştri. Visele… sunt probabil ceea ce descrie cel mai bine copilăria! Copiilor le e caracteristică aşa-numita „gândire magică”, care îi ajută să creadă în lucruri pe care adulţii nu le mai înţeleg. Însă, pe lângă vise, cel mai important lucru e să-i învăţăm pe copii să construiască planuri şi să muncească pentru realizarea acestora, ca în viitor să fie independenţi şi descurcăreţi”, explică Sergiu Toma.
Consultant: Sergiu Toma, psiholog Pentru conformitate, Tatiana BEGHIU
