Exodul preoților de la Biserica pro-rusă. Cine sunt învingătorii?

Migrarea, în ultimul timp, a mai multor parohii din cadrul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove către Mitropolia Basarabiei a readus în spațiul public un șir de întrebări importante, la care caută răspunsuri atât enoriașii, cât și preoții celor două Mitropolii sau slujitorii altor culte. De ce anume acum a început marele „exod”?

De ce  atunci când ani la rând comunitățile religioase luptau pentru readucerea Mitropoliei Basarabiei în acest spațiu istoric, slujitorii Bisericii pro-ruse au tăcut și au încuviințat atitudinea ostilă a Mitropoliei Moldovei față de Mitropolia Basarabiei? Ce îi determină astăzi pe preoții Mitropoliei lui Vladimir să părăsească această entitate religioasă  după lungi decenii de slujire în cadrul acesteia? Sunt la mijloc banii, taxele bisericești sau apartenența la Patriarhia Rusă care sprijină public războiul din Ucraina?

ZdG readuce în continuare pagini din istoria reactivării Mitropoliei Basarabiei, secvențe din viața comunităților religioase care atunci când a început procesul de revenire în stânga Prutului a acestei mitropolii, au avut de suferit și au rezistat, istoria luptei lor regăsindu-se și în decizia CtEDO în dosarul Mitropolia Basarabiei vs Guvernul R. Moldova, care a devenit definitivă și executorie la 27 martie 2002. 

La 14 septembrie 1992, Adunarea Eparhială constituită la Chişinău a decis reactivarea Mitropoliei Basarabiei.

În continuare, potrivit cronicilor de presă, timp de 10 ani, până la decizia definitivă a CtEDO, Mitropolia Basarabiei şi-a desfăşurat activitatea în condiţii de persecuţie sistematică din partea autorităţilor R. Moldova. Viaţa Mitropoliei Basarabiei a fost tulburată constant de acte de agresiune și intoleranţă, de amenințări din partea instituțiilor statului și din partea Mitropoliei subordonate canonic Patriarhiei Ruse. În acea perioadă, viața Mitropoliei Basarabiei se desfășura nu doar în lăcașele sfinte, care rezistau cu greu abuzurilor din partea preoților subordonați mitropolitului Vladimir, dar și în sălile de judecată, în care, prin cereri repetate depuse în anii 1995, 1996, 1997, se cerea, fără succes însă, recunoașterea statutului Mitropoliei Basarabiei. În documentele de arhivă ale Mitropoliei Basarabiei, despre această perioadă se spun următoarele: „Preoţii ei sunt bătuţi, călcaţi în picioare, ameninţaţi cu arma, alungaţi din biserici. Mitropolia însăşi este acuzată că ar activa ilegal, că ar comite prozelitism, că ar propaga ideile Bisericii Ortodoxe Române, că ar fi o «agentură străină», unealtă a României, care subminează autoritatea Statului şi stabilitatea R. Moldova, declanşând războiul din Transnistria etc.”

Istoria prigoanei Bisericii românești din Basarabia – actualizări

Cazurile câtorva parohii în care preoții și enoriașii au avut de suferit în urma persecuțiilor și abuzurilor comise de reprezentanții Bisericii Ruse au ajuns să fie cunoscute la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO), acestea fiind incluse, cu argumente, în cererea depusă de Mitropolia Basarabiei. Cum e astăzi viața în parohiile care au dus până la CtEDO istoria prigoanei Bisericii românești din Basarabia?

Gheorghe Eșanu, parohul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Făleşti, este unul dintre preoții care au stat la începuturile reactivării Mitropoliei Basarabiei și care a trecut, începând cu anul 1994, prin mai multe încercări și amenințări. În actele depuse la CtEDO se spune că preotului Gheorghe Eșanu i-ar fi fost interzis la 9 mai 1994 să oficieze slujba de Paştele Blajinilor, această activitate fiind calificată de conducerea de atunci a raionului Fălești drept contrară legii, pe motiv că Mitropolia Basarabiei nu a fost recunoscută oficial în R. Moldova. Ulterior, i s-a interzis să oficializeze servicii divine. La fel, atunci când acesta a invitat preoți din România să participe la slujba din 22 mai 1994, vicepreşedintele raionului l-a avertizat că nu ar avea dreptul să o facă în lipsa unei permisiuni din partea autorităţilor. În continuare, preotul s-a ales cu o amendă în mărime de 90 de lei pe motiv că oficia într-o biserică nerecunoscută de stat. Au urmat atacuri fizice asupra preotului. La 27 octombrie 1996, înainte de începerea serviciului divin, un grup de persoane condus de un preot al Mitropoliei Moldovei l-a bătut până la sânge, cerându-i să adere la Mitropolia Moldovei. Atunci a avut de suferit și preoteasa, fiindu-i rupte hainele. Preotul s-a ascuns în biserică, dar agresorii l-au urmărit în continuare. După intervenția unui ofiţer de poliţie, agresorii au părăsit biserica, iar adunarea parohială a publicat o declaraţie, exprimându-și indignarea față de abuzurile comise în raport cu fețele bisericești și cu unii enoriași, cerând autorităţilor să recunoască oficial această mitropolie. În actele depuse la CtEDO se mai amintește că la 6 iunie 1998, Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru, a primit două telegrame anonime, fiind ameninţat să nu plece la Făleşti, unde urma să oficieze un serviciu divin. 

Părintele Gheorghe Eșanu: „Până la urmă, tot Mitropolia Basarabiei va fi aici, nu pentru că așa vrem noi, dar pentru că așa vrea Dumnezeu”

 Acum câteva zile, am încercat să aflăm de la părintele Gheorghe Eșanu cum a rezistat atunci și ce a urmat în viața comunității după decizia CtEDO în problema reactivării Mitropoliei Basarabiei. 

 „Am rezistat cu ajutorul Domnului și cu sprijinul oamenilor de bună credință. Aici, deși e un raion rusificat, sunt și oameni patrioți, care țin la credința neamului românesc. Cele mai grele zile au fost prin 1994, când venise celălalt preot, Petru Cărpineanu, care tăiase lacătul de la biserică, încercând să pună mâna pe parohie. A fost o luptă grea, dar am rezistat, chiar dacă la Fălești românismul e încă departe ca să se simtă la el acasă. Aici, abia recent s-a schimbat conducerea comunistă în una mai democratică, dar de la 1994 încoace, sunt aproape 30 de ani, toți conducătorii acestui raion au fost împotriva mea. Greu m-am descurcat. Eram amenințat, șantajat. S-a depus mult efort ca să mă distrugă, ca să-mi distrugă familia, dar Dumnezeu e mai mare. Până la urmă, tot Mitropolia Basarabiei va fi aici, nu pentru că așa vrem noi, dar pentru că așa vrea Dumnezeu”, povestește părintele Eșanu. L-am întrebat ce crede despre exodul preoților de la Mitropolia Moldovei către Mitropolia Basarabiei. „Observați, cei care cer să se alipească la Mitropolia Basarabiei sunt mai ales din zona de Centru. Aici, la Fălești, încă nu vor, se tem. Li-i în grijă să nu vină peste ei alți preoți, să pățească și ei ca și mine. Nu vor să sară cineva la bătaie la ei, să-i scoată din lăcaș, să-i caterisească. De asta se tem. Poate unii, în inima și sufletul lor, ar trece. Alții se vede că nu au obraz să facă acest pas după ce au luptat împotriva Mitropoliei Basarabiei”, susține părintele Gheorghe Eșanu.

Parohul Bisericii „Sf. Nicolae” din Călărași:  „Oamenii mor, copii se nasc, se leagă familii”

Altă parohie despre situația căreia se vorbește în decizia CtEDO este cea de la Călărași, acum Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, atunci – Biserica „Sfântul Alexandr Nevski”. În actele depuse la CtEDO se constată că la 11 iulie 1994, Ioan Eşanu, parohul de atunci al bisericii, a fost chemat la preşedintele raionului Călăraşi pentru o discuție despre Mitropolia Basarabiei. Parohul a fost acuzat de reprezentanții autorităților că este membru al Mitropoliei Basarabiei şi că ar promova Unirea cu România. Atunci i-a fost acordat termen de o săptămână să prezinte certificatul care ar confirma recunoaşterea Mitropoliei  Basarabiei, în caz contrar – să părăsească parohia.

În prezent, paroh al acestei biserici este părintele Andrei Cojocari. Părintele ne-a povestit că a ajuns la Biserica din Călărași după ce timp de 10 ani slujise în cadrul Mitropoliei lui Vladimir, apoi, timp de cinci ani, în cadrul unei parohii în Portugalia. A fost delegat la Călărași de Mitropolia Basarabiei tocmai când în jurul acelui locaș sfânt era multă zarvă.  Fostul preot, care trecuse la Mitropolia Moldovei, până acum aflându-se cu el în proces de judecată, privatizase casa parohială, refuzând să iasă din ea.

„Au trecut ani de atunci și parohia a trecut prin multe încercări de la începutul reactivării, dar și mai târziu, chiar și după istorica decizie a CtEDO, dar comunitatea rămâne una consolidată și cred că acest lucru se întâmplă pentru că încercăm să nu atingem în discuții subiecte politice sau altfel de subiecte sensibile. Oamenii mor, copii se nasc, se leagă familii și noi suntem cei care oficiem aceste evenimente”, spune părintele Andrei Cojocari.

Întrebat ce crede despre migrația preoților de la Mitropolia lui Vladimir la Mitropolia Basarabiei, acesta a spus: „Ne bucurăm că vor să treacă la Mitropolia Basarabiei. Ei trec cu tot cu biserică, cu tot cu creștini. Aici avem salarii, asigurare medicală, pensii, indiferent dacă ești cetățean român sau nu.”

Preotul deportat de la Cania: „Mă țin aici enoriașii, sinceri și cuminți, dar și cele 938 de morminte din cimitirul ostașilor români

Părintele Vasile Burduja este primul preot hirotonit al Mitropoliei Basarabiei. Slujește acum în satul Cania. A venit în R. Moldova din județul Iași, cu tot cu familie, având trei copii. În 1993  reușise să deschidă un paraclis în localul școlii din localitate, avea multe planuri de viitor, dar, în 1994, odată cu venirea agrarienilor la guvernare, a fost supus unor presiuni puternice din partea autorităţilor raionale din Cantemir, care îi reproşau cetățenia românească și apartenența la Mitropolia Basarabiei. A urmat citarea sa la Comisariatul de Poliţie Cantemir, unde i-a fost comunicată o decizie a Guvernului prin care i se anulau permisul de şedere şi permisul de muncă, fiind somat să părăsească R. Moldova în cel mult 72 de ore, benevol, în caz contrar, urma să fie expulzat.

„Am trecut prin momente de tortură fizică și morală, am trecut prin amenințări cu răfuială fizică din partea unor clerici din cealaltă Mitropolie. Atunci când am fost forțat să plec, i-am întrebat dacă am dreptul să revin. Mi-au spus că pot reveni doar în calitate de turist”, povestește părintele Vasile Burduja. Despre ziua plecării vorbește scurt:

„Era de Bobotează. După ce am sfințit apele, am plecat la Gara Prut 2, unde era și Vama Cantemir. Am luat trenul. Oamenii care m-au petrecut au rămas pe peron plângând. Mi-au spus că așteaptă să revin și am revenit peste două luni, dar nu am mai putut continua la Cania, în școală fiind dezactivat paraclisul. Mai târziu, oamenii din sat au adus un vagon, l-am amenajat și acolo oficiam serviciile divine. Oricum, autoritățile reluaseră prigoana, așa că am plecat la Manta, pentru că parohia de acolo rămăsese fără preot. Apoi am revenit la Cania, unde am început construcția Bisericii tuturor Sfinților Români.”

L-am întrebat pe părinte Vasile ce îl ține la Cania. „Mă țin aici enoriașii, sinceri și cuminți, dar și cele 938 de morminte din cimitirul ostașilor români”, ne-a spus părintele.

„A zis că chiar dacă rămâne cu 10 biserici, nu va pleca”

Teodor Pelin este parohul bisericii din Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni și până recent, protopop de Criuleni și Dubăsari în cadrul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove. La sfârșit de 2023, de rând cu alți ierarhi, a cerut să adere la Mitropolia Basarabiei. „E o decizie pe care am luat-o atunci când a venit timpul, noi nu am făcut o răsturnare de valori. Întotdeauna ne-am gândit că trebuie să fim în cadrul Patriarhiei Române, acum au apărut mai multe circumstanțe care ne-au oferit această posibilitate”, povestește părintele Teodor Pelin, explicând că anterior ar fi fost imposibil de a lua o astfel de hotărâre.

Părintele își spune gândurile, fiind atent la fiecare cuvânt. „Noi am fost crescuți, formați de Mitropolia Moldovei, noi ne-am născut în această mitropolie, dar întotdeauna am avut speranța că odată și odată vom adera la Patriarhia Română, că vom reveni în familia creștină a neamului nostru românesc. Discuții au avut loc tot timpul. Ne-am apropiat cei care gândim la fel. Am și fost încurajați de comunitățile noastre. Atunci când am înțeles că Mitropolitul Vladimir nu va face nicicând acest pas, am decis să plecăm singuri. Până atunci, mitropolitul ne spunea mereu să mai așteptăm puțin, poate la anul, poate peste un an. Discutam periodic, iar de când s-a început războiul, discuțiile erau mai intense. Ne gândeam și noi că mitropolitul este român din Bucovina, că e deținător de pașaport românesc, că nu-i este străină Patriarhia Română. Are colegi, se întâlnește cu ierarhi din România.

Mă gândeam chiar că într-o bună zi va avea loc Unirea acestor Biserici, dar mitropolitul ne tot spunea că e devreme, că suntem o țară împestrițată etnic și politic. Atunci când au fost epuizate toate speranțele, am mers și i-am spus că plecăm. A zis că chiar dacă rămâne cu 10 biserici, nu va pleca. Ultimele sale cuvinte au fost ultimative. Ne-a spus că nu va adera nicicând la Patriarhia Română, dar noi nu ne mai regăseam în componența Patriarhiei Ruse, cu un patriarh eretic, care susține războiul, nu ne mai puteam ruga pentru el. Așa am luat decizia. Nu am fugit, nu ne-am ascuns. Noi am informat mitropolitul, i-am explicat că nu ne asociem la o formațiune eretică, schismatică, ci aderăm la Patriarhia neamului”, argumentează Teodor Pelin decizia de aderare la Mitropolia Basarabiei.

Părintele spune că au urmat amenințări cu sancționarea, cu procedura de caterisire, având scopul denigrării sale în fața comunității. „Ne acuză de trădare, că ne-am duce după bani, că am fi cumpărați. Potrivit legislației române, toți preoții Patriarhiei sunt salarizați. Și apoi, ce fel de sancțiuni pot fi aplicate de ei după ce deja am fost acceptați de Patriarhia Română?” – explică preotul.
I-am solicitat opinia și despre cei care au avut atitudine ostilă față de Biserica Românească, iar acum trec la Mitropolia Basarabiei.

„Acum aderă cei mai inteligenți, mai instruiți, mulți cu studii în România. Cei afectați de moldovenismul pravoslavnic nu doresc să plece, ei fiind influențați de deznaționalizarea rusă. Cred că nu mai faci nimic cu ei. Și apoi, nu sunt sigur că Patriarhia Română își dorește astfel de preoți în rândul clerului. Patriarhia Română nu acceptă pe oricine în componența sa. Chiar eu, când am depus cerere de aderare, nu mi s-au deschis imediat toate ușile.  Mi-au fost adresate mai multe întrebări. Am răspuns, am dat explicații, după care am fost acceptat. Eu sunt născut la Rîșcani, Costești, pe malul Prutului. Am plâns când a fost primul Pod de Flori, apoi atunci când am primit pașaport românesc. Acum, pentru cei care primesc pașaport, acest eveniment pare unul ordinar. Primesc pașapoarte fără emoții, uneori chiar și dacă nu cunosc limba română”, își amintește preotul.

„Mă gândeam deseori, dar i-am vorbit și Mitropolitului Vladimir, cum poate satul meu, care în proporție de vreo 60% dețin pașapoarte românești, să se închine Bisericii ruse? Creștinii au început să-mi reproșeze: de ce pomenim patriarhul? Am avut și conflicte. De mai multe ori i-am spus mitropolitului. Mi-a zis, ca excepție, putem să nu îl pomenim. Apoi creștinii erau supărați că îl pomenim pe Mitropolitul Vladimir. Unii ctitori s-au disociat, mergând la biserica din satul vecin. Dar preoții nu pot intra în conflict cu tot satul. Am discutat cu enoriașii, la Biserică, apoi la Mitropolie. I-am spus că sunt creștini care nu mai vor să vină la biserică. A fost un moment critic. Nu am mai acceptat să mă pun rău cu creștinii și am plecat. Acum am colegi noi, am semnat acte de înfrățire cu parohii din România. În sfârșit, am revenit acasă. Patriarhia Română ne iubește, ne așteaptă mereu. De altfel, noi deținem toate actele istorice, avem poze, avem mărturii din perioada de până în 1944, când comunitatea din Dubăsarii Vechi era în cadrul Patriarhiei române. Noi am revenit la ceea ce am fost și am pierdut fără voia noastră”, punctează Teodor Pelin.

Constantin Olariu, secretar al Mitropoliei Basarabiei: „Dacă noi vom tăcea, pietrele vor striga” 

„Atacurile împotriva Mitropoliei Basarabiei la care se dedă structura de ocupație bisericească rusă din R. Moldova contribuie semnificativ la deteriorarea relațiilor dintre Patriarhiile Română și Rusă, acestea fiind în flagrantă contradicție cu decizia celor două patriarhii din 15 ianuarie 1999 ca mitropoliile lor din R. Moldova «să treacă de la ură și confruntare la înțelegere și conlucrare».
Faptul că structura de ocupație bisericească rusă din R. Moldova se bazează pe abuz de putere și constrângere este demonstrat de mecanismul de sancțiuni sau amenințări cu sancționarea disciplinară a preoților care aleg să evadeze din jurisdicția moscovită și să ceară primirea sub protecția Bisericii Ortodoxe Române prin Mitropolia Basarabiei. De altfel, Mitropolia Basarabiei îi primește și îi va primi în comuniune pe toți preoții și diaconii români din R. Moldova care părăsesc jurisdicția Patriarhiei Moscovei, având ca temei un șir de canoane ortodoxe care permit clericilor să se separe de o ierarhie abuzivă.

Un argument în plus pe care îl au în sprijinul lor preoții, diaconii și credincioșii care părăsesc jurisdicția structurii locale a Patriarhiei Moscovei și revin la jurisdicția canonică tradițională a Mitropoliei Basarabiei ține de realitatea etnică sau de neam. Peste 82% dintre cetățenii R. Moldova sunt etnici români și o bună jumătate a acestora deja și-au redobândit cetățenia română, astfel încât pretențiile Patriarhiei Moscovei de a exercita jurisdicția sa abuzivă asupra lor este lipsită de un fundament real. Conștienți de acest lucru și într-o evidentă criză și incoerență identitară, ierarhii și clericii jurisdicției moscovite vin la locurile sfinte din România și mimează românismul, iar în Moldova ponegresc România și pe români.

Toți clericii care ies de sub asuprirea bisericească moscovită vor fi clerici canonici, iar Mitropolia Basarabiei îi încadrează oficial ca angajați ai Bisericii Ortodoxe Române, aceștia beneficiind de toate avantajele, inclusiv sub aspectul sprijinului financiar, conform legislației aplicabile tuturor cultelor religioase.

Mitropolia Basarabiei este o Biserică a păcii și a unității și a răbdat timp de decenii persecuția și calomnia din partea structurii rusești, dar nu putem rămâne indiferenți atunci când simpli credincioși sau preoți sunt atacați și intimidați în încercarea de a perpetua ocupația sovietică sub noile ei forme în R. Moldova. Astăzi, când încercările de a ieși din sfera rusească sunt pedepsite cu războaie, ocupații militare și zeci de mii de morți, suntem obligați să mărturisim clar și ferm adevărul, deoarece dacă noi vom tăcea, pietrele vor striga (cf. Luca 19, 40).”