SONDAJ „Și bătrânii, ca să se poată gândi la viață, au nevoie de pace”

Din 1991, în fiecare an, la 1 octombrie, este marcată Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Această dată a fost stabilită la 14 decembrie 1990, de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU). În ultimii ani, în lume, trăiesc mai mulți vârstnici decât au fost vreodată. O persoană din zece are peste 65 de ani, iar generațiile în vârstă cresc mai rapid decât alte grupe de vârstă din cadrul populației. Demografii estimează că, în 2050, o persoană din cinci va avea peste 65 de ani. Date recente, furnizate de Biroul Național de Statistică, arată că doar 1% din populația R. Moldova ajunge la vârsta de 85 de ani, ceilalți decedând mult mai devreme. 

Ce ar trebui să întreprindă statul ca să asigure un nivel de viață favorabil persoanelor de vârstă înaintată?

Raisa Melnic, activistă civică, Chișinău

Pentru a prelungi, în condiții benefice, viața bătrânilor din R. Moldova, ar fi nevoie ca fiecare să primească pensii mai bune, care le-ar permite o viață decentă, fără a sta mereu cu gândul la sărăcie și nevoi. R. Moldova are nevoie de servicii medicale de calitate, de altfel, nu doar pentru vârstnici. Asistența medicală precoce ar genera și o îmbătrânire mai tardivă. E una să ajungi bătrân sănătos și cu totul altceva e să fii bătrân împovărat de boli. Sigur, fiecare persoană ar trebui să se pregătească din timp de această ultimă etapă a vieții. Ar trebui să evite stresurile, inclusiv cele de la locul de muncă, ar trebui să aleagă un mod de viață sănătos, fără tutun, fără grăsimi, fără alcool. Ar mai trebui să dezvolte cultura mersului pe jos. Nu ar trebui să mizăm prea mult pe stat, în special în aceste condiții economice. Fiecare, individual, ar trebui să-și poarte de grijă, pregătindu-și sania de cu vară…

Maria Tănăsescu, pensionară, satul Hirova, raionul Călărași

Pentru o viață decentă, fiecare om are nevoie mai ales de liniște și pace. La fel și bătrânii, ca să se poată gândi la viață, au nevoie de pace. Astăzi, din păcate, mulți se gândesc mai ales la moarte, nu la viață. Eu, bunăoară, am muncit mult în viață, și la grădinița de copii, și în colhoz pe dealul mare, dar am o pensie de 2278 de lei. Periodic, ar trebui să merg la Chișinău, pentru tratament. Fiecare cură mă costă 1500 de lei, mai bine zis atâta costă o injecție în ochi, ca să-mi restabilesc vederea. Cu ce rămân din pensie, dacă o dată în lună fac această procedură? Cu 700 de lei. Nu mai vreau să spun pe cât timp îmi ajung acești bani, ca să nu mor de foame. Iarna asta, habar n-am cum mă voi descurca. În alți ani, primeam câte 700 de lei pentru perioada rece a anului. Acum nu știu ce va fi. Ne-au anunțat de la Primărie să căutăm pădurarii și să cumpărăm lemne de foc. M-a ajutat cineva și au ajuns acasă lemnele, dar m-a costat 3000 de lei. Mai am niște butoaie pe care mă gândesc tot la foc să le trec. Dar alți bătrâni, care abia își duc picioarele, cum să-și aducă lemnele de la pădure? Și asistenta socială ne-a spus că bătrânii nu ar mai merita niciun fel de ajutor, de asta nu vom primi nimic.

Ecaterina Mardarovici, Clubul politic al femeilor 50/50

Este necesar să  fie promovată intens cultura pentru sănătate – modul de viață sănătos,  sportul și de inițiat campanii de prevenție. În opinia mea, ar trebui regândite relațiile cu medicul de familie, astfel încât să nu mai ajungem la medic atunci când deja e prea târziu. Sistemul medical ar trebui să implementeze teste obligatorii și vizite obligatorii la anumiți medici, de exemplu, femeile, după menopauză, aproape că nu mai merg la ginecolog, dar ar trebui să fie supuse unor controale periodice obligatorii. Doar astfel se vor depista anumite probleme de sănătate la etapele incipiente, fiind mai multe șanse de tratament și de reabilitare. 

Gheorghe Grâu, actor

Ce poate să facă statul pentru oamenii în etate? Greu de spus, atâta timp cât chiar cei care reprezintă statul nu respectă ceea ce cer ei de la cetățeni. Demult mă gândesc că ar fi bine ca cei care reprezintă statul și legea să trăiască vreo lună de zile în condițiile în care subexistă pensionarii, și mă refer aici la pensionarii de rând, nu la cei de elită… Dacă ar accepta acest experiment, ei ar cunoaște pe propria piele problemele și poate că le-ar rezolva la modul real. La anii mei, mă gândesc ce ar fi să mai întreprind ca să trec firesc prin viață… Vă amintiți, la Mihai Eminescu? „Fiţi fericiţi/ Atât de fericiţi cât viaţa toată/ Un chin s-aveţi: De-a nu muri deodată”. 

Pentru conformitate, A.G.