La 60 de ani de la apariția Formației „Noroc”, compozitorul și interpretul Ricu Vodă își amintește întâlnirea cu Mihai Dolgan, povestește cum s-a născut unul dintre cele mai îndrăgite cântece ale sale și vorbește despre muzica de astăzi, despre tatăl său, Gheorghe Vodă, dar și despre lucrurile care îi dau putere să continue.

Sunt cântece transmise dintr-o generație în alta până ajung să fie fredonate chiar și de cei care nu le cunosc povestea. „Aleargă caii”, cântecul compus de Ricu Vodă pe versurile poetului Gheorghe Vodă, este unul dintre acestea.

Șlagărul s-a născut dintr-o carte de poezii apărută în 1966, pianul din locuința familiei sale și o întâlnire cu Mihai Dolgan. Au fost și eforturile unui artist care, după atâția ani, încă lucrează la piese noi, încă urcă pe scenă și încă își dorește să cânte cu propria voce, fără fonograme.

În ajunul spectacolului care va avea loc pe 5 noiembrie la Palatul Național, dedicat celor 60 de ani ai Formației „Noroc”, Ricu Vodă vorbește cu simplitate despre muzică, de parcă ar vorbi despre o pâine, fără să-și revendice un loc special în istoria ei. Când vine vorba despre oamenii care au ținut formația în viață, își găsește locul într-o imagine simplă, dar metaforică: „Radu, Liduța sunt rădăcinile Norocului. Eu sunt o frunză.”

Un drum care a început cu Mihai Dolgan

Recunoaște că intrarea în lumea Norocului i-a schimbat viața. Pe atunci, Ricu Vodă era tânăr, cânta în alte formații și conducea colectivul „Viitorul”. Propunerea de a-și încerca norocul în „Contemporanul”, cum se numea pe atunci formația „Noroc”, l-a adus față în față cu Mihai Dolgan. Atunci a început o poveste care avea să-i schimbe parcursul profesional și să-l aducă în atenția și admirația publicului.

Primele apariții alături de Noroc au fost urmate de invitații la televiziunea publică. Într-o perioadă în care nu existau zeci de posturi de televiziune și radio, apariția pe micile ecrane avea altă greutate. Numele interpretului a început să fie cunoscut, iar „Aleargă caii” i-a sporit notorietatea.

A urmat și o recunoaștere internațională. În 1988, Ricu Vodă a participat la concursul de muzică de la Iurmala, unde a obținut locul al cincilea. Concurența era dură, cu interpreți din fostele republici sovietice și din Suedia. Printre membrii juriului se afla compozitorul leton Raimonds Pauls, care a apreciat interpretarea de către Ricu a piesei „Primăvara”, cântec din repertoriul anilor ’60–’70, o piesă din această perioadă fiind obligatorie în concurs. Marele Premiu i-a revenit lui Alexandr Malinin.

Ricu Vodă își amintește aceste momente cu un fel de modestie, povestindu-le ca pe niște întâmplări importante care s-au produs în drumul său. 

Cum au pornit caii

Povestea cântecului „Aleargă caii” începe cu o carte. Ricu Vodă a găsit un volum de poezii publicat în 1966, l-a răsfoit și s-a oprit la un text semnat de tatăl său, poetul Gheorghe Vodă. Poezia originală era întitulată „Romanță”.

Astăzi spune că melodia nu a apărut deloc spontan. A fost multă muncă, reveniri periodice la pian în căutarea unei linii muzicale care s-ar potrivi versurilor.

„Am deschis cartea poetului Gheorghe Vodă, am stat la pian, am muncit și a ieșit această melodie”, povestește artistul.

După ce a definitivat piesa acasă, la pian, i-a cântat-o lui Mihai Dolgan. Maestrul a acceptat să o includă în repertoriul formației. A urmat aranjamentul muzical, apoi filmările și turneele. Treptat, cântecul a devenit șlagăr. Cântecul „Aleargă caii” dezvăluie nu doar o întâlnire fericită între poezie și muzică, ci și o relație de încredere între doi artiști: autorul melodiei și liderul formației, cel care i-a recunoscut talentul. 

Aceeași relație între cuvânt și melodie se regăsește și în piesa „Inima” (Inimă, inimă, tu le-nțelegi pe toate…), compusă tot pe versurile lui Gheorghe Vodă.

Dintre toate cântecele din lume însă, Ricu Vodă alege romanța „Car frumos cu patru boi” drept cea mai apropiată de suflet. „Este incomparabilă, conține nostalgie pentru satele noastre românești și dorul pentru zilele care trec fără să ne întrebe”, explică artistul.

Muzica de ieri și publicul de astăzi

Vorbim despre muzica actuală, iar Ricu Vodă nu își ascunde rezervele. Observă că publicul are gusturi foarte diferite, de la muzica clasică la manele și muzică de dans. În opinia sa, melodiile construite pe linii muzicale armonioase, mai elaborate și pe texte care cer atenție au astăzi mai puține șanse să fie îndrăgite de publicul larg.

„E mai simplu să asculți piese în trei acorduri și să ți se pară că sună frumos”, spune el, explicând că o melodie poate cere atenție la mesaj, la felul în care sunt așezate notele. 

Nici muzica populară nu a rămas în ochii săi aceeași. Ricu Vodă crede că schimbările de interpretare și noile formule sonore au modificat felul în care sunt construite și reținute cântecele. Este perspectiva unui muzician format într-o altă epocă, pentru care melodia și cuvântul alcătuiesc un tot întreg.

În aceste zile, în studiou, lucrează la o piesă nouă, încă necunoscută publicului. Nu știe când o va lansa. Spune că uneori o melodie ajunge la un post de radio și nu este difuzată, poate pentru că nu corespunde formatului așteptat.

Munca sa continuă, chiar dacă întâlnirea cu publicul nu mai depinde doar de autor.

Fiul poetului

În discuția cu Ricu Vodă, numele scriitorului Gheorghe Vodă revine periodic. El este poetul ale cărui versuri au devenit cântece, dar și tatăl de la care interpretul spune că a învățat cele mai importante reguli de viață. 

Întrebat ce a contat cel mai mult în relația cu tatăl său, nu începe cu literatura, cu poezia sau cu influența artistică. „El m-a crescut, m-a educat. Ce poate fi mai important decât asta?”  spune cu recunoștință artistul, după care vorbește despre bunătate și despre felul în care un copil își urmează părintele, încercând să-i copieze gesturile și să păstreze în sine ceea ce a fost mai bun. Pentru Ricu Vodă, moștenirea tatălui nu se reduce doar la versurile care au inspirat cântece. Ea ține și de felul de a fi. Despre cărțile poetului, zice că nu trăiește permanent cu ele în mâini, dar le răsfoiește ori de câte ori are ocazia: deschide o carte, regăsește un vers, după care o melodie începe să prindă contur. Totuși, nu vrea să insiste prea mult asupra subiectului, ca să nu pară lipsit de modestie. 

„Să mai am voce, să mai cânt”

Cu privire la planurile de viitor, Ricu Vodă răspunde sincer. La vârsta de 65 de ani, spune el, nu își mai face planuri mari. Își dorește sănătate și putere pentru a mai compune, pentru a-și păstra vocea și pentru a continua să cânte fără fonograme.

„Dar cum va vrea soarta, așa va fi.” 

Nu se gândește să renunțe la muzică. Dovadă e și piesa la care lucrează acum. Este mai degrabă felul de a accepta o nouă etapă a vieții, dar și faptul că viitorul nu mai poate fi privit cu aceeași grabă ca la începuturile carierei.

Când vine vorba despre cel mai important vis al vieții sale, spune că este o dorință personală, fără legătură cu profesia, care nu s-a împlinit. Nu vrea să intre în detalii. În schimb, precizează că este mulțumit de ceea ce a realizat ca artist și că, dacă va mai avea sănătate și putere, poate va mai crea ceva.

„Așa a vrut Domnul”, spune el, împăcându-se cu ceea ce a primit, dar și cu ceea ce nu a reușit să obțină.

Întrebat cine îi este astăzi sprijin, își amintește de părinții care nu mai sunt în viață și vorbește despre relația bună cu soția sa, după care ia o pauză și zice: „Cred că unicul meu sprijin e Domnul.”

O frunză care continuă să cânte

La început de noiembrie, Ricu Vodă va urca în scenă alături de artiștii care au făcut istoria Formației „Noroc”, printre care Lidia Botezatu și Radu Dolgan. Spectacolul aniversar va readuce în fața publicului cântece din mai multe etape de viață ale formației. Pe lângă melodiile cunoscute, vor fi prezentate și piese mai puțin cântate, unele aproape necunoscute publicului. Ricu Vodă spune că spectacolul va fi o ocazie de a readuce în atenție creația lui Mihai Dolgan, un fel de dare de seamă muzicală a compozitorului.

Vorbește cu admirație despre Lidia Botezatu, despre energia și capacitatea ei de a rămâne prezentă pe scenă. O vede, alături de Radu Dolgan, drept una dintre rădăcinile formației. „Ei sunt rădăcina. Eu sunt o frunză”, spune Ricu Vodă.

Vorbim și despre inspirație. Spune că nu-i cunoaște rețeta. Pentru că ziua era ploioasă, l-am întrebat despre ploaie ca o posibilă sursă de inspirație. „Ploaia, spune el, poate face respirația mai ușoară, dar inspirația ține de firea fiecăruia. Pentru unii poate fi o femeie, pentru alții – un pahar și o țigară, iar pentru alții – câmpul.”

Soare sau ploaie, lucrurile nu se schimbă prea mult pentru el. Important este să mai poată sta la pian. Și să mai aibă ce cânta.

Ricu Vodă s-a născut în anul 1961, într-o familie de artişti. Tatăl său, Gheorghe Vodă, a fost un cunoscut poet, scenarist, regizor de filme, iar mama, Nina Vodă-Mocreac – o actriţă apreciată. Ricu a studiat muzica din copilărie, exersând la vioară și pian. După absolvirea clasei a 8-a, a fost admis la Şcoala de muzică „Ştefan Neaga”. Cariera de artist şi-a început-o în cadrul Ansamblului „Viitorul”, la o Casă de Cultură din Chișinău. Din 1986  a activat în diverse formaţii – „Contemporanul”, „Noroc”, „Fagure”, „Fag”, „Cristal”. În anii ’90 a întreprins mai multe turnee peste hotare – în Germania, Mozambic, Ţările Baltice, Armenia. În 1993 i s-a conferit titlul onorific de maestru în arte. Este popular cu piesele „Inima”, „Primăvara”, „N-am cu nimenea nimic”, „Aleargă caii”, „August”, „Omul de piatră”, „Pe malul mării”, „Castanii”, o parte dintre ele fiind compuse pe versurile lui Gheorghe Vodă.