Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Karatistul Vitalie Spînu: „Cel mai…

Karatistul Vitalie Spînu: „Cel mai temut adversar eşti tu însuţi”

Karate este pasiunea vieţii sale şi nu-şi imaginează viitorul într-un alt domeniu. Victoria absolută la Campionatul European de Karate Shotokan, de unde a revenit dublu campion, i-a întărit doar convingerea că a făcut alegerea corectă. Sportivul consideră că, în karate, cel mai temut adversar eşti tu însuţi.

Vitalie Spînu a păşit pentru prima oară în sala de karate la cinci ani. A fost alegerea părinţilor, care, deşi nu au nicio tangenţă cu lumea sportului, şi-au dorit ca fiul lor să ducă un mod sănătos de viaţă. Astăzi, el este cel care insistă ca şi părinţii lui să facă sport şi să se îngrijească de sănătatea lor.

„Fără viteză este imposibil să învingi”

Iniţial, ca orice copil, Vitalie doar a fost nevoit să se supună voinţei părinţilor. Astăzi, nici nu-şi imaginează că ar putea alege o altă cale decât cea a sportului. „Până la 14 ani părinţii au insistat să merg la antrenamente. Pe urmă, am crescut şi am simţit eu însumi gustul acestui sport”, spune tânărul. Pentru a atinge rezultate, e nevoie de antrenament zilnic. Karate însumează exerciţii pentru îmbunătăţirea rezistenţei, a tehnicii, dar şi a vitezei. „Fără viteză este, practic, imposibil să învingi”, explică sportivul. „Karate este mai curând un sport cardio, unde se consumă multă energie şi, respectiv, multe calorii. Totuşi, frecventez şi sala de forţă, ca să-mi menţin masa musculară şi să nu pierd multe kilograme, mai ales înainte de competiţii”, ne spune Vitalie.

Pe de altă parte, tânărul nu este doar un sportiv de performanţă, dar şi student la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, facultatea Protecţie, pază şi securitate. Este recunoscător profesorilor că sunt înţelegători atunci când este nevoit să absenteze de la ore, pentru a se antrena activ în ajunul campionatelor. Iar regimul antrenamentelor din această perioadă este mult mai intensiv, presupunând câte două-trei antrenamente pe zi, durata fiecăruia fiind de 1,5 ore.

„Când depui multă muncă, neapărat o să apară rezultatele”

După ce a început să câştige la toate competiţiile, sportivul a încetat să mai participe la competiţii mici, luând parte doar la campionatul naţional, mondial şi european. Victoria recentă obţinută la campionatul european, deocamdată, este cea mai preţioasă victorie a karatistului. „Am luat medalia de aur la proba kumite individual, tineret. Nu este pentru prima oară când am luat aurul la această categorie. În schimb, am luat aurul şi la proba kumite individual, seniori, unde nu este limită de vârstă şi kilograme. Aceasta este cea mai prestigioasă categorie la campionat şi, de aceea, are o importanţă deosebită şi pentru mine”, punctează campionul.

Pentru această victorie, însă, a fost nevoit să muncească mult, începând cu victorii mici şi ajungând la cea actuală. „Când depui multă muncă, o să fie şi rezultate. Poate nu imediat, dar o să fie neapărat. N-am luat din start locul I. În fiecare an, urcam câte o treaptă pe piedestal”, accentuează Vitalie. Sportivul a participat de mai multe ori la categoria seniori. „Prima oară am pierdut din prima luptă, a doua oară – din a treia, apoi din a patra. Pe urmă, am luat locul III, pentru ca acum să obţin locul I”, menţionează karatistul.

Totuşi, în luptă contează mult şi capacitatea de concentrare. „În timpul luptei simţi multă adrenalină. Nu vezi şi nu auzi pe nimeni. Exişti tu şi adversarul tău”, astfel explică sportivul sentimentele trăite în timpul competiţiilor. Totuşi, potrivit campionului, în karate „trebuie mai întâi să te învingi pe tine însuţi, să-ţi înfrunţi propria frică şi emoţie, şi doar după aceea să ieşi pe tatami să lupţi. Cel mai temut adversar eşti, de fapt, tu însuţi, frica cuibărită în interiorul tău”, conchide Vitalie Spînu, dublu campion european la karate shotokan.