• (Video drona, doc) Omul de afaceri din spatele tranzacției de 150 de milioane de lei cu un imobil atribuit lui Vladimir Plahotniuc

    (Video drona, doc) Omul de afaceri din spatele tranzacției de 150 de milioane de lei cu un imobil atribuit lui Vladimir Plahotniuc
    „Casa Albă” de la Valea Morilor
    25 mai 2017 | 08:38

    Un om de afaceri cu relaţii în lumea politică şi, tangenţial, fratele directorului Poştei Moldovei şi al unui primar democrat sunt implicaţi în tranzacţia de peste 150 milioane de lei, pusă la cale la începutul acestui an, pentru achiziţionarea unui complex de imobile din coasta parcului Valea Morilor, atribuite de un politician, dar şi de unele instituţii mass-media, oligarhului Vladimir Plahotniuc. Această tranzacţie a fost încheiată concomitent cu alte înţelegeri care au avut drept obiect două clădiri de zeci de milioane din Chişinău.

    18 aprilie 2017. Daniela Bodrug, vicepreşedinta Mişcării Antimafie, anunţa, cu referire la sursele pe care formaţiunea le are, că Vladimir Plahotniuc, preşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), s-ar fi mutat în casă nouă, „care se află la intersecţia străzilor Timiş şi Bujorilor, lângă parcul din „Valea Morilor”. La început de mai, jurnaliştii de la Crime Moldova au filmat cu drona casele din perimetrul străzilor invocate de Bodrug, menţionând, la fel, că acestea ar aparţine lui Vladimir Plahotniuc. La scurt timp, PDM a venit cu o dezminţire, precizând că articolul publicat „conţine informaţii complet false, pe care le-aţi publicat fără a le verifica”.

    Clădiri impresionante filmate cu drona

    ZdG a verificat informaţiile care circulau în spaţiul public. La poalele parcului „Valea Morilor”, în perimetrul străzilor Timiş şi Bujorilor se înalţă o clădire cu două etaje, flancată de un gard înalt, din beton, iar în apropiere se observă altă clădire, deşi de dimensiuni mai mici, la fel de impunătoare. Din cauza gardului, clădirile pot fi vizualizate în întregime doar din aer, fiind asemănătoare cu obiective de cultură şi agrement. În faţa celei mai mari clădiri, anterior, s-a aflat o altă casă, mai veche, care însă a fost demolată. Astăzi, terenul e gol, fiind utilizat doar pentru trecerea autovehiculelor care lucrează la finalizarea construcţiei pe care vecinii o aseamănă cu „Casa Albă” din Washington, SUA, reşedinţa preşedinţilor americani.

    „Casa Albă” de la Valea Morilor

    Unul din cele trei imobile pe care le-am luat în vizor, cel de dimensiuni mai mici, aparţine, din 2006, Companiei „Chişinău Real Estate Holding” SRL, firmă cu rădăcini în România, care şi-a schimbat la Chişinău denumirea, transformându-se în „Maiodor” SRL, fiind specializată în darea în chirie a bunurilor imobile pe care le deţine, şi fiind administrată de Victor Velicov, pe care nu l-am găsit pentru a discuta la subiect. Am lăsat un număr de telefon, ca să ne contacteze, încercând să aflăm dacă imobilul, deşi o astfel de tranzacţie nu apare în datele de la Cadastru, ar fi fost înstrăinat. Velicov însă nu a revenit.

    Terenul cumpărat de fratele unui primar nervos şi al şefului de la Poşta Moldovei

    Anatolie Nastas

    Celelalte două obiecte din perimetrul acestor străzi şi-au schimbat, recent, proprietarii. În februarie 2017, terenul din faţa casei, pe care se afla un alt imobil, demolat între timp, a fost obiectul unei tranzacţii, fiind cumpărat de Anatolie Nastas, originar din Petrunea, Glodeni. Oamenii din localitate ne-au informat că Anatolie ar munci în Spania şi că acesta este fratele lui Serghei Nastas, exponentul PDM de la şefia Poştei Moldovei, şi a lui Iurie Nastas, primarul din partea aceluiaşi partid al satului Petrunea. Terenul procurat de Anatolie Nastas este astăzi utilizat pentru depozitarea unor mormane de pământ, fiind tranzitat de autovehiculele care lucrează în curtea casei impunătoare aflată la câţiva zeci de metri distanţă.

    Iurie Nastas

    „Nu sunt la curent. Nu m-am întâlnit cu dânsul de un an de zile. Când a fost la Chişinău, nu l-am văzut. Din august nu ne-am întâlnit. Nu ştiu dacă a fost, ce a procurat”, ne-a zis Iurie Nastas, primar de Petrunea, tot el, fratele lui Anatolie. Atunci când am încercat să discutăm despre celălalt frate, Serghei, şeful Poştei Moldovei, primarul s-a enervat. „Da de ce vă interesaţi de fraţii noştri? Vă stau în gât oleacă sau ce?… De ce întrebi? N***i delati? Ce te interesează fraţii mei? Ce, eu te întreb de fraţii tăi? Eu nu am când vorbi, sunt la lucru”, ne-a zis primarul, după care a închis.

    Serghei Nastas, primul din dreapta, șeful Poștei Moldovei în campanie electorală pentru PDM

    Din anticamera lui Serghei Nastas am fost informaţi că şeful Poştei Moldovei nu este la birou. Am anunţat secretara despre subiectul la care am dori să discutăm, lăsându-i datele de contact la care ne-ar putea apela, dar nu am mai fost contactaţi. În declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi, Serghei Nastas scrie că deţine afaceri şi chiar o casă în Spania, acolo unde locuieşte fratele său, Anatolie.

    8 apartamente – 1000 m.p. – 130 milioane de lei

    Clădirea cea mai impunătoare din perimetrul străzilor Bujorilor şi Timiş, cu două etaje şi o suprafaţă totală de peste 1000 m.p., care a fost ridicată pe jumătate de hectar de teren, a fost şi ea obiectul unei tranzacţii. Imobilul a fost construit de familia omului de afaceri Vladimir Russu, fiind iniţial în proprietatea unei firme a acestuia: „Medias Health Center”. În 2016, după ce a construit casa, Vladimir Russu cumpără şi un teren aferent, printr-un contract semnat din partea Primăriei Chişinău de Nistor Grozavu, aflat acum în arest la domiciliu. Preţul – 70 mii de lei, aprobat în baza unei decizii a Consiliului Municipal Chişinău încă din 2008.

    În ianuarie 2017, la Chişinău, Vladimir Russu şi Nina Lodîghina fondează firma „Business Agreement”, cu adresa juridică în casa construită şi dată deja în exploatare, iar toate cele 8 apartamente din interior sunt trecute în proprietatea acestui agent economic. Tot atunci, imobilul şi terenul aferent este evaluat de SRL „Evaluare-Plus”. Experţii ajung la concluzia că imobilul pe care îl numesc „casă de locuit multifamilială”, care are ascensor şi piscină de tip închis, dar şi terenul aferent, costă, conform preţului de piaţă, 6,16 milioane de euro, echivalentul, conform cursului leu/euro din ianuarie 2017, a 130,546 de milioane de lei.

    O companie din Cipru cumpără firma care deţine clădirile cu 150 de milioane

    Vladimir Russu (s)

    14 martie 2017. Compania „Investar Investments Limited”, înregistrată la 31 august 2016 în Larnaca, Cipru, reprezentată, prin procură, de omul de afaceri Iurii Luncaşu, din R. Moldova, preia Compania „Business Agreement” de la Nina Lodîghina şi Vladimir Russu, împreună cu bunurile pe care le deţine, adică imobilele din str. Timiş. Cota-parte a Ninei Lodîghina, de 38,36%, se vinde cu 54,75 milioane de lei, iar cota deţinută de Vladimir Russu, de 66,64% – cu 87,99 milioane de lei. În total, casa cu două etaje, opt apartamente cu o suprafaţă de peste 1000 m.p. se vinde cu puţin peste 154 milioane de lei, echivalentul a 7,4 milioane de euro. Probabil, preţul tranzacţiei a fost mai mare decât preţul la care a fost evaluată clădirea, pentru că în tranzacţie a fost implicată şi o altă clădire de la aceeaşi adresă, care serveşte şi drept gard, comparată de internauţi cu un buncăr.

    La semnarea contractului de vânzare-cumpărare, Iurii Luncaşu declara că este la curent că unul dintre bunurile achiziţionate a fost pus, în septembrie 2016, în gaj, la Victoriabank, pentru credite de câteva milioane de euro, bani care urmau să fie rambursaţi de Russu până în decembrie 2017. Conform aceluiaşi contract, în termen de 60 de zile, vânzătorul se obliga să stingă datoriile. Contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat la notara Olga Bondarciuc, cu sediul în clădirea Global Business Center, acolo unde se află şi oficiul lui Vladimir Plahotniuc.

    Cine este Iurii Luncaşu

    Christos şi Rodoula Konstantinou

    Compania „Investar Investments Limited” din Cipru e fondată în această ţară de „C. Argyrou & Associates”, care oferă mai multe tipuri de servicii, inclusiv de fondare şi administrare de firme. Doi dintre şefii companiei, Christos şi Rodoula Konstantinou (ultima fiind cea care i-a făcut procură lui Luncaşu), întâmplător sau nu, pe o reţea de socializare, au mai mulţi prieteni în R. Moldova, unii dintre ei cu relaţii în politică.

    Iurii Luncașu, foto: rise.md

    Iurii Luncaşu este un prosper şi discret om de afaceri, despre care presa a scris încă în anii 2000 că ar fi fost un apropiat al fostului preşedinte Vladimir Voronin. În 2014, Rise Moldova a publicat mai multe fotografii în care Luncaşu era surprins însoţindu-l pe Vladimir Plahotniuc la Sciez, Franţa. Luncaşu este fondator la mai multe companii: „Denir Lux”, „GB&CO”, „Primrof Construct” sau „Acvilin-Grup”, cu afaceri în domeniul construcţiilor sau ţigărilor. Împreună cu membrii familiei, el deţine mai multe case şi apartamente în capitală. Am încercat să discutăm cu acesta, căutându-l la una dintre firmele sale. Din anticameră ni s-a cerut un număr de telefon, la care omul de afaceri urma să revină, dar nu a mai revenit.

    Omul de afaceri Vladimir Russu a evitat să discute despre tranzacţiile în care a fost implicat la început de an, după ce l-am întrebat dacă clădirea pe care a construit-o a ajuns sau nu în proprietatea lui Vladimir Plahotniuc. „Dacă aveţi timp, iar voi cu siguranţă aveţi, puteţi să vă uitaţi la Cadastru, la Camera Înregistrării de Stat şi totul va fi clar. Voi doar uitaţi-vă la un singur moment, mai multe nu am să vă spun. Cine este directorul companiei care deţine obiectul. Vedeţi cine-i director”. „Dl Luncaşu?”, l-am întrebat. „Nu. Eu v-am dat doar un indiciu, dar nu pot să pierd timp cu asta, pentru că eu nu fac bani din asta, dvs. faceţi… Trebuie să mergeţi mai departe. Vă dau doar un indiciu. Cine e director la firma care deţine acest obiect şi îl dezvoltă în scopuri comerciale? La revedere, succes”, ne-a zis el şi a închis.

    Russu a obţinut două clădiri

    Nicolae Șterbeț

    Tranzacţia pentru imobilele din str. Timiş a avut loc în perioada în care Vladimir Russu, cel care le-a vândut, a fost implicat în alte două afaceri care par să aibă legături între ele. În martie 2017, Russu a devenit proprietar şi administrator la Compania „Continental Business Invest” SRL, fondată în ianuarie de „Capital Investments” SRL, agent economic care a procurat în ultimii ani mai multe clădiri în Chişinău. În ianuarie 2017, cu doar două luni înainte ca Russu să preia destinele firmei „Continental Business Invest” SRL, compania a devenit proprietara a două clădiri cu mai multe etaje din Chişinău. La 4 ianuarie 2017, firma deţinută atunci de „Capital Investments” SRL primeşte în proprietate, de la compania mamă, clădirea de pe bd. Ştefan cel Mare 182, cunoscută ca fost „Centrul de Modă”. Tot la această dată, primeşte şi clădirea multietajată în care îşi are sediul Compania de asigurări „Asito”, de pe str. Bănulescu-Bodoni. O parte din aceste clădiri au aparţinut anterior Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, iar ulterior presa a scris că au ajuns în proprietatea unor persoane apropiate lui Ilan Şor, actualul primar de Orhei, numele căruia, tangenţial, este legat şi de firma „Capital Investments” SRL.

    Sergiu Șterbeț și soția, la un eveniment organizat de Avia Invest, companie gestionată de oamenii lui Ilan Șor

    ZdG a identificat încă două clădiri deţinute astăzi de firma „Capital Investments” SRL, una fiind amplasată pe str. Kiev 7, alta pe str. Puskin 26, la intersecţia cu bd. Ştefan Cel Mare şi Sfânt. Pe un site de anunţuri, compania oferă în arendă mai multe spaţii comerciale. „Capital Investments” este fondată de o companie cipriotă, dar are adresa juridică la Hânceşti, în casa lui Nicolae Şterbeţ, consilier raional din partea PDM. Firma este administrată de fiul acestuia, Sergiu Şterbeţ. Întrebat cum a ajuns această firmă să aibă adresa în casa care-i aparţine, Nicolae Şterbeţ ne-a zis: „Simplu. Acolo lucrează feciorul şi a înregistrat-o aici. N-aveau oficiu sau ceva de felul acesta. Proprietarii nu-s de aici, îs după hotare, eu nu-i ştiu”, zice el, precizând că viaţa sa politică şi firma nu au vreo legătură. „Nu, nu, nu. Exclus să aibă”. Întrebat cum a ajuns feciorul său să se implice în activitatea „Capital Investments”, consilierul ne-a zis că „el a lucrat acolo (la Chateau Vartely, n.r.) şi a făcut cunoştinţă cu ăştia de peste hotare. El îi cunoaşte pe mulţi. Firma se ocupă de investiţii. Eu nu mă implic, nu ştiu nimic. I-au propus de lucru, cu salariu bun. Oricare se duce unde e mai bine”, zice Şterbeţ. Sergiu însă a refuzat să discute cu noi la telefon, cerându-ne să-i trimitem întrebările prin e-mail, la care nu am primit încă un răspuns.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Președintele turc Recep Erdogan s-a vaccinat împotriva Covid-19

    Președintele turc Recep Erdogan s-a vaccinat joi în direct împotriva Covid-19, o acțiune despre care purtătorul de cuvânt al partidului său AK a afirmat că este menită să liniștească îngrijorările cu privire la…
    Președintele turc Recep Erdogan s-a vaccinat împotriva Covid-19

    Veaceslav Ioniță: Pandemia i-a ținut pe moldoveni acasă și le-a „economisit” 1,2 miliarde lei, doar din plățile cu cardul bancar

    Pandemia din 2020 a limitat puternic posibilitatea de circulație și odihnă peste hotare a moldovenilor. Drept consecință doar achitările cu cardul bancar în 2020 în perioada aprilie-septembrie a fost cu 30% sau…
    Veaceslav Ioniță: Pandemia i-a ținut pe moldoveni acasă și le-a „economisit” 1,2 miliarde lei, doar din plățile cu cardul bancar

    DOC/ Președinta Sandu a retras membrul desemnat de Dodon în comisia care va desemna un judecător la CEDO din partea R. Moldovei

    Președinta Maia Sandu a retras din componența Comisiei pentru selectarea candidaților la funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea R. Moldova membrul desemnat de fostul șef de sta…
    DOC/ Președinta Sandu a retras membrul desemnat de Dodon în comisia care va desemna un judecător la CEDO din partea R. Moldovei

    O asistentă medicală din Hâncești a fost răpusă de COVID – 19

    O asistentă medicală din Hâncești a fost răpusă de COVID – 19. Este vorba de Vera Romașcu. Anunțul a făcut de Spitalul Raional Hîncești „Cu profundă îndurerare anunțăm trecerea în neființă a colegei noastre, VE…
    O asistentă medicală din Hâncești a fost răpusă de COVID – 19

    Alte 741 cazuri de COVID-19, înregistrate în R. Moldova. 18 persoane au decedat în urma complicațiilor

    Alte 741 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în R. Moldova. Din numărul total de cazuri, 2 cazuri sunt de import (Cehia-1, România-1). Numărul total de teste efectuate astăzi este 3.44…
    Alte 741 cazuri de COVID-19, înregistrate în R. Moldova. 18 persoane au decedat în urma complicațiilor