Şef predestinat şi controversat la CFM – Ziarul de Gardă
  • Şef predestinat şi controversat la CFM

    Şef predestinat şi controversat la CFM
    06 septembrie 2013 | 07:55

    437-domascanConcursul pentru ocuparea funcţiei de şef al Întreprinderii de Stat (ÎS) Calea Ferată din Moldova (CFM) lasă în urma sa mai multe semne de întrebare. Unul dintre participanţi susţine că acest concurs s-a desfăşurat cu numeroase încălcări. Un alt candidat la şefia CFM, anunţat de un viceministru că ar fi participat la concurs, nici nu s-a prezentat la interviu, pentru că nu a fost anunţat despre ziua desfăşurării concursului decât prin intermediul poştei electronice. Însuşi numele câştigătorului provoacă suspiciuni. Timp de un deceniu, acesta a activat în regiunea transnistreană. Aici, vreo 7 ani, a fost angajat al Companiei transnistrene “Sheriff”, administrând mai multe întreprinderi din stânga Nistrului, aflate acum aproape de faliment.

    Pe 20 august 2013, Vladimir Cebotari, viceministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, anunţa că Andrei Domaşcan a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de şef al CFM. Viceministrul sublinia că Domaşcan i-a avut în calitate de contracandidaţi pe şeful gării Bălţi-Slobozia, Valeriu Pogor, şi pe Natalia Lipskaia, expertă în sfera transportului şi logisticii.

    “Oare ce fel de concurs?”

    Când a fost anunţat concursul pentru funcţia de administrator al CFM, Anatol Neagu, fost angajat al acestei instituţii, a apelat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID) pentru a afla detalii despre posibilitatea de a se înscrie în concurs. “Am fost să depun actele, pentru că am mai multe studii în domeniu decât toţi care sunt acolo. Mi s-a spus că nu ar fi niciun concurs şi că sunt dezinformat. După care, am aflat că Andrei Domaşcan a câştigat concursul. Oare ce fel de concurs a fost?”, se întreabă fostul CFM-ist. “Eu îl ţin minte de pe când învăţa la Politehnică. De unde să aibă el experienţă la CFM? Are experienţa de la Sheriff şi experienţa lui Plahotniuc. Ce, credeţi că ministrul l-a numit?”, ne-a spus, supărat, Anatol Neagu.

    “Sunt indignat de ce s-a întâmplat”Totuşi, Andrei Domaşcan a avut, cel puţin pe hârtie, rivali în lupta sa pentru şefia CFM. Valeriu Pogor, şeful  gării Bălţi-Slobozia, susţine că a depus dosarul pe 8 august şi că aştepta cu încredere ziua concursului, fiind singurul dintre candidaţii înscrişi oficial în cursă cu experienţă de muncă la CFM. “Fiindcă eu lucrez, fac reparaţie la gară, pregăteam un program de redresare a situaţiei de la CFM, aşteptam să mă anunţe despre ziua interviului. Pe 19 august, însă, am accesat poşta electronică şi am văzut că pe 13 eram anunţat că, pe 16, va avea loc concursul”, spune Pogor. “Nici nu am participat la concurs, deoarece am aflat de interviu după ce avuse deja loc. Sunt indignat de cele întâmplate. Eram singurul candidat care activa la CFM. Puteau cel puţin să mă contacteze telefonic, ştiind că sunt încărcat cu multe şi că am o vârstă la care nu prea sunt obişnuit să folosesc poşta electronică”, continuă şeful gării Bălţi-Slobozia.

    “Au fost foarte multe încălcări”

    Astfel, competiţia propriu-zisă a avut loc doar între Domaşcan şi Lipskaia. Ultima a contestat dur rezultatele concursului, trimiţând şi o contestaţie pe adresa ministrului Vasile Botnari, de la MTID, rămasă până acum fără răspuns. “Au fost foarte multe încălcări. S-a încălcat ordinul ministrului Transporturilor legat de  organizarea concursului, regulamentul concursului şi chiar modul de organizare a interviului”, spune Lipskaia.

    “De două săptămâni aştept răspuns la contestaţia depusă de mine. Chiar şi aşa, deşi am contestat rezultatele, persoana care a acumulat mai multe puncte decât mine a fost deja numită în funcţie. În mod normal, până a analiza contestaţia mea, ei nu trebuiau să aprobe candidatura lui Andrei Domaşcan”, susţine Natalia Lipskaia.

    Rezultat: 76 la 132

    Ea afirmă că, în cadrul interviului, în care trebuia să răspundă la 12 întrebări timp de 20 de minute, a fost de mai multe ori incomodată de membrii Comisiei conduse de Vasile Răileanu, şeful direcţiei juridice a CFM şi preşedintele Consiliului de Administraţie al CFM. “Lipseau mijloacele audio de înscriere a interviurilor, procesul-verbal era perfectat manual de secretarul Comisiei. Când nu se reuşea stenografierea, eram rugată să repet răspunsurile, iar acest fapt le făcea confuze. Preşedintele Consiliului de Administraţie adresa întrebări în timp ce eu răspundeam la ele, secretarul Comisiei punea alte întrebări, întrerupându-mă. Nu mi-a fost prezentat procesul-verbal pentru a lua cunoştinţă de el şi pentru a-l semna, iar informaţia privind criteriile de evaluare a cunoştinţelor nu a fost prezentată. Nu ştiu de ce am acumulat 76 de puncte, iar contracandidatul meu, fără experienţă în domeniu, 132”, spune indignată Natalia Lipskaia.

    “Nu dau niciun răspuns”

    Vasile Răileanu, preşedintele Consiliului de Administraţie al CFM, care l-a propus pe Domaşcan pentru funcţia de şef al CFM, se află de miercuri, 4 septembrie, în concediu. La telefonul mobil acesta nu a răspuns.“Încă nu a trecut termenul pentru a-i răspunde dnei Lipskaia. În legătură cu dl Pogor, noi avem informaţia că d-lui a fost şi telefonat. Dar, dacă nu a răspuns la telefon, nu este problema noastră. Fiecare îşi administrează timpul aşa cum consideră de cuviinţă. Dar, eu ştiu că dacă vrei ceva, ţii tot timpul telefonul la îndemână”, afirmă viceministrul Transporturilor, Vladimir Cebotari.

    Andrei Domaşcan nu a dorit să discute cu ZdG. L-am contactat iniţial prin intermediul serviciului de presă al CFM. Ulterior, i-am telefonat la numărul de mobil. “Numai prin secretară, stabiliţi întâlnire şi spuneţi-i întrebările preventiv”, ne-a zis Domaşcan, atunci când l-am anunţat că avem câteva întrebări la el. I-am spus că vrem să-l întrebăm despre concurs, dar şi despre activitatea sa în cadrul holdingului Sheriff. “Nu dau niciun răspuns. Trimiteţi întrebările prin listă, eu mă uit ce întrebări, după care hotărăsc, răspund sau nu”, a replicat noul şef al CFM. I-am spus că nu este corectă abordarea sa. “Cine hotărăşte ce e cinstit în viaţa asta şi ce nu? Doar biserica poate să hotărască. Eu sunt tare ocupat. Am oameni în cabinet”, ne-a spus Domaşcan, insistând să-i trimitem întrebările în scris.

    7 ani “dedicaţi” Sheriff-ului

    Noul şef al CFM a activat 7 ani în cadrul holdingului Sheriff din Tiraspol, fiind vicedirector pentru producţie. A condus şi două înteprinderi transnistrene: Combinatul de Panificaţie din Tiraspol şi Combinatul de Amidon din Bender. După ce a plecat din cadrul companiei lui Guşan, Domaşcan a preluat, pentru o scurtă perioadă de timp, şefia Combinatului de Ulei din Bender. A revenit la Chişinău în 2012, în funcţia de director adjunct la firma Keramin SRL, condusă de Ana Babin.

    Într-un interviu, soţia sa, Ludmila Slezina, antrenoare de fitness, declara că soţul său, Andrei Domaşcan, a făcut atletism şi body-building şi a lucrat în Rusia, până a ajunge în regiunea transnistreană. Perioada petrecută de acesta în stânga Nistrului provoacă mai multe semne de întrebare. Până acum, nimeni nu ştie de ce a plecat acesta de la Sheriff.  ZdG a contactat mai multe persoane din rmn, cu care a discutat despre Andrei Domaşcan.

    Combinatele conduse de el – în stare falimentară

    Aşa am aflat că Domaşcan ar fi şi până acum membru al Camerei de Industrie şi Comerţ din rmn şi că motivele plecării sale de la Sheriff sunt ţinute în taină. Un jurnalist din Bender ne-a declarat că, în urma unei discuţii cu un om de afaceri local, a aflat că Domaşcan ar fi plecat după ce ar fi fost depistate nereguli legate de banii pe care îi gestiona fiind vicedirector al Sheriff şi director al celor două combinate, de Amidon, şi de Panificaţie.

    Am contactat şi conducerea companiei Sheriff. Un reprezentant al companiei ne-a spus că subiectul plecării lui Domaşcan este unul sensibil şi că vom primi un răspuns legat de plecarea acestuia după o discuţie cu şeful companiei. Până la ora închiderii acestei ediţii, încă nu am primit un răspuns oficial.Am discutat şi cu reprezentanţii combinatelor gestionate până nu demult de Andrei Domaşcan. Aceştia  ne-au spus că acesta ar fi un manager bun, dar că “nu poţi să placi tuturor. El dorea ca toată lumea să lucreze mult. Era foarte muncitor”. “La Combinatul de Amidon din Bender a interzis activitatea sindicatului, pe motiv că toate problemele angajaţilor şi ale conducerii ar trebui rezolvate de cele două părţi”, ne-a spus o sursă de la Bender.

    Precizăm că, întâmplător sau nu, toate cele trei combinate la care a activat Domaşcan, înainte de a ajunge la conducerea CFM, au acum mari probleme, aflându-se la limita între a funcţiona şi a fi închise. L-au apărat însă pe Domaşcan, menţionând că “nu doar el este vinovat de cele întâmplate”.“Pe noi nu ne-a interesat de ce a plecat el de la Sheriff. Ultimul său loc de muncă nici nu a fost Sheriff. Nici nu ne interesează de ce a plecat. Se pot spune multe lucruri, dar eu nu le cred. Dacă ar fi să credem tot ce se vorbeşte, atunci în genere ar trebui să nu facem nimic. Eu cred că, dacă în Transnistria cineva face ceva,  repede îl pun la punct. Ministerul nu e organ de anchetă pentru a verifica activitatea lui acolo. Omul a adus scrisori de recomandare de la companiile unde a lucrat. Nu cred că de la întreprindere pleci cu scrisori de recomandare dacă ai făcut ceva rău. Acum, haideţi să mai şi credem ce ne spun oamenii”, ne-a îndemnat Vladimir Cebotari, viceministrul Transporturilor.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    DOC/ R. Moldova va primi 24,8 milioane de euro de la Banca Mondială pentru imunizarea populației. Șefa statului a promulgat Legea pentru ratificarea acordului de finanțare

    Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a promulgat Legea pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre R. Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) privind Proiectul „Răspuns de Urgență la COVI…
    DOC/ R. Moldova va primi 24,8 milioane de euro de la Banca Mondială pentru imunizarea populației. Șefa statului a promulgat Legea pentru ratificarea acordului de finanțare

    România a primit medicamente pentru bolnavii de COVID, din partea Franței. Șeful DSU: vor ajunge suficient timp

    Un ajutor oferit de Franţa – ce constă în medicamente necesare tratării pacienţilor bolnavi de COVID din secţiile ATI – a sosit, duminică, 24 octombrie, la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducer…
    România a primit medicamente pentru bolnavii de COVID, din partea Franței. Șeful DSU: vor ajunge suficient timp

    CEC a confirmat persoanele responsabile de finanțe din partea partidelor PPDA, PDM și „ȘOR” pentru perioada campaniei electorale a alegerilor locale noi

    Comisia Electorală Centrală (CEC) a confirmat persoanele responsabile de finanțe din partea partidelor politice: Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” (PPDA), Partidul Democrat din Moldova (PDM) și P…
    CEC a confirmat persoanele responsabile de finanțe din partea partidelor PPDA, PDM și „ȘOR” pentru perioada campaniei electorale a alegerilor locale noi

    „Scurt circuit în rețeaua electrică”. IGSU anunță trei versiuni de izbucnire a incendiului din sectorul Buiucani al capitalei

    Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță trei versiuni de izbucnire a incendiului de pe strada Pelivan din sectorul Buiucani al capitalei. Astfel, prima ipoteză înaintată…
    „Scurt circuit în rețeaua electrică”. IGSU anunță trei versiuni de izbucnire a incendiului din sectorul Buiucani al capitalei