Ministrul de Interne: „Uneltele corupţiei: legitimaţia şi uniforma de poliţist”

Interviu cu ministrul de Interne, Alexei Roibu

— Dle ministru, care-i prima concluzie a dvs., după investirea la Interne?

— MAI de acum doi ani şi actualul MAI sunt două instituţii total diferite.

— În ce sens?

— În sensul bun al cuvântului. În primul rând, s-a schimbat în bine mentalitatea colaboratorilor de poliţie şi relaţia lor cu cetăţenii. Angajaţii structurilor de Interne încep a înţelege că ei sunt pentru oameni, şi nu invers. Trebuie să recunoaştem că a fost o perioadă de timp în care, nejustificat, se crease o atitudine de superioritate a colaboratorilor de poliţie faţă de cetăţeni, faţă de cei care, din impozitele pe care le achită, asigură salarii inclusiv pentru poliţişti.

Anchetă S-a născut la Sadaclia, r. Cimişlia. A absolvit Universitatea Agrară de Stat din Moldova (inginer), urmând apoi cursurile superioare din cadrul Comitetului Securităţii de Stat din or. Minsk, actualmente capitala Belarusului. Ulterior, şi-a luat licenţa în drept la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. Cariera profesională şi-a început-o în organele administraţiei publice locale a r. Cimişlia (1976—1984). Ulterior s-a angajat la Serviciul de Informaţii şi Securitate (1984—2002), iar următorii doi ani a ocupat funcţia de director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (2002—2004). Activează în calitate de jurist independent până în 2009, când este numit director general al Serviciului de Grăniceri. Deja în cadrul Guvernului Filat II, este numit în funcţia de ministru de Interne.

— În calitatea dvs. de cetăţean, cum aţi sesizat această schimbare de mentalitate? Cum aţi simţit că poliţia încearcă să lucreze după principiul „servesc cetăţeanul”, şi nu invers?

— Astăzi, nu sunt sigur că toţi poliţiştii au înţeles acest lucru, dar este cert că reforma MAI va fi blocată dacă angajaţii nu vor înţelege acest lucru. Sper să reuşim, deoarece schimbarea mentalităţii nu necesită investiţii financiare.

— Flămând, dezbrăcat, fără casă, fără masă, cu o familie chinuită… În astfel de condiţii, cum îşi poate schimba mentalitatea colaboratorul de poliţie?

— Urmează să efectuăm o activitate complexă. Reformele instituţionale trebuie să atingă şi aceste subiecte. În cele câteva zile de când am fost investit în funcţia de ministru, am auzit doar despre asemenea probleme. Până a veni încoace, credeam că la Serviciul de Grăniceri sunt dificultăţi, aici, însă, am descoperit şi mai multe, inclusiv din categoria celor sociale. Am discutat aceste probleme şi cu şefii comisariatelor raionale…

— Aţi avut o întâlnire cu ei?

— Da, într-o zi de duminică, cerându-mi scuze că am solicitat să avem această întrevedere într-o zi liberă. A fost necesară o astfel de întâlnire, deoarece ei nu au participat la investirea mea. M-am gândit să nu-i las să se chinuiască în întrebări. Aveam semnale că pentru ei există multe teme necunoscute. Cred că discuţia a fost utilă şi eficientă.

— Cei mai mulţi comisari, din câte se ştie, vroiau să afle dacă vor rămâne sau nu în funcţii…

— Nu cred să rămână cu toţii.

— Le-aţi comunicat acest lucru?

— Am vorbit că aprecierea comisarilor, dar şi a colegilor mei din aparatul central, este profesionismul şi responsabilitatea. Am vorbit cu comisarii din raioane că relaţia cu administraţia publică raională ar trebui schimbată. În viziunea mea, poliţistul ar trebui să-şi vadă mai larg competenţele, să nu le reducă strict la combaterea criminalităţii. Le-am spus foarte simplu despre aceasta. Între timp, am cerut şi de la şeful Departamentului Anchetă Penală să-mi transmită date despre numărul dosarelor deschise pe numele cetăţenilor în ultimii 10 ani. Am cerut aceste date ca să mă conving că, în acest răstimp, societatea a fost criminalizată nejustificat.

— Ce aveţi în vedere?

— Am certitudinea că foarte multe dosare au fost intentate în lipsa probelor. Angajaţii poliţiei, se pare, nu au ţinut cont de faptul că intentarea, în lipsa probelor, a unor dosare împotriva cetăţenilor e o gravă încălcare de lege. Astfel de dosare se termină cu nimic şi, de obicei, cei care s-au legat nemotivat de capul cetăţenilor nu-şi cer cel puţin scuze de la ei. Voi insista să aflu răspuns la întrebarea: câte procente dintre cetăţenii R. Moldova fac parte din categoria criminalilor? 0,03%? 0,01%? Totodată, vreau să ştiu câte procente dintre colaboratorii de Interne se ocupă de cele 0,33%. Vreo 99,9%? Noi vom studia acest aspect. Cred că de acest număr infim de persoane din grupul de risc ar trebui să se ocupe un număr corespunzător de poliţişti, angajaţi profesionişti, care nu ar comite greşeli de anchetă sau de alt ordin. Ceilalţi angajaţi ai MAI ar trebui să cunoască şi alte teme. Le-am spus comisarilor că poliţiştii din sate nu trebuie să aibă sarcina de a evidenţia, în mod obligatoriu, vreun posibil infractor, deşi şi acest lucru e important. Sectoristul trebuie să cunoască problemele din interior. El trebuie să fie aproape de oameni şi la bine, şi la rău. Nu doar potenţialii infractori trebuie supravegheaţi, ci şi contribuabilii de rând, care au şi ei diferite probleme. La noi există o concepţie greşită, că poliţia trebuie să se ocupe doar de infractori.

— Cunoaşteţi situaţii în care unii colaboratori ai poliţiei intentează intenţionat dosare în scopul de a estorca bani pentru încetarea lor de la presupuşii vinovaţi?

— În prezent, nu cunosc situaţii concrete, dar practica mea de viaţă, intuiţia, starea generală din societate demonstrează că noi continuăm să lucrăm după principiul: este poliţist – trebuie să fie şi infractori. Nu ar trebui să privim societatea doar prin prisma infracţionalităţii. Desigur, există persoane predispuse la infracţionalitate, dar şi o parte considerabilă a societăţii care nu acceptă să fie certată cu legea. Cât priveşte dosarele intentate în scopul estorcării de bani de la presupuşii bănuiţi, cred că ar putea exista astfel de cazuri, dacă am analiza probele în temeiul cărora sunt intentate astfel de cauze. Cred că, uneori, poate fi vorba şi de alt aspect, cel al datelor statistice, care, de ani de zile, erau cerute poliţiştilor atunci când prezentau rapoarte despre activitatea lor curentă. Am decis că datele statistice vor servi doar pentru analiza activităţii noastre interne, ca să putem aprecia situaţia, şi nu pentru a le vehicula la nivel înalt.

— Dar ce-i veţi răspunde premierului când va cere şi statistici?

— Premierul are o atitudine adecvată faţă de activitatea poliţiei. Am şi discutat şi ne-am înţeles că statistica va servi pentru munca noastră internă. Premierul ne-a cerut ca, în societate, cetăţenii să simtă o schimbare în bine. Nu vom mai discuta în procente, care uneori erau false, ci despre acţiuni majore, despre principii, despre situaţia în ansamblu în societate.

— De ce, totuşi, în funcţia de ministru de Interne aţi fost numit dvs., militar de carieră, şi nu o persoană civilă, după cum se vehicula? Nu a fost identificată o persoană civilă adecvată sau, deocamdată, nu ar fi fost o soluţie sigură, în actualele condiţii din R. Moldova?

— Există o practică europeană. Ministerele de Interne, afacerile interne sau treburile interne, cum sunt numite prin alte ţări, sunt gestionate de miniştri care sunt persoane politice, care se ocupă de coordonarea strategiilor şi a politicilor de ansamblu. Experienţa unor ţări demonstrează că aceasta e o practică bună. În R. Moldova, sunt suficiente persoane bine pregătite pentru a deţine o astfel de funcţie. Nu vă pot spune de ce nu s-a mers pe o astfel de cale.

— Vorbiţi despre reforme în MAI. Cum le vedeţi?

— Vom încerca să realizăm reforme pe care le-ar sesiza şi cetăţenii. Vom lucra în serviciul cetăţenilor, dar nu pentru a le crea probleme. Cetăţeanul trebuie să se simtă protejat, să fie în siguranţă. Vom crea structuri mai eficiente pentru relaţia cu cetăţenii. Nu exclud că vor fi reduceri de personal, reorganizări, vor fi constituite structuri noi. Deocamdată, activitatea MAI în relaţiile cu alte ţări este insuficientă, precum şi deschiderea faţă de unele structuri europene, la subiectul investiţiilor, or, nu doar salariile sunt mici, ci şi colaboratorii sunt prost dotaţi, iar aceasta e o problemă importantă.

— Cum v-aţi întâlnit şi cum v-aţi despărţit de fostul ministru de Interne?

— Cu fostul ministru de Interne ne cunoaştem din 1992, de pe timpul conflictului armat. Am fost angajaţi ambii în diferite structuri din domeniul ocrotirii normelor de drept. Am vizitat multe ţări, am cunoscut experienţe avansate, am avut colaborări cu parteneri de peste hotare. Cu dl Catan am discutat despre reformele de la Serviciul de Grăniceri şi de la MAI. Am decis ca, pas cu pas, să identificăm soluţii care ne-ar permite să combatem în comun infracţionalitatea.

Îi sunt recunoscător şi i-am multumit dlui Catan pentru tot ce a realizat fiind la MAI. Sper să găsim o formulă prin care să putem colabora la continuarea reformelor.

— Este adevărat că unul dintre viceminiştrii de Interne ar putea fi Valentin Zubic, demis de aici în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009?

— Personal nu-l cunosc pe Valentin Zubic. Niciodată nu am discutat cu el, dar am auzit despre implicările neprofesioniste ale colaboratorilor de poliţie, despre acele activităţi ale dlui Zubic  pe când se afla în funcţia de viceministru de Interne… Nu ştiu unde se vehiculează despre revenirea sa la MAI, dar vreau să vă spun că, atâta timp cât voi fi eu ministru aici, nu voi activa cu Zubic şi nu voi accepta vreodată ca Zubic să devină viceministru al ministrului Roibu, mai ales că are şi un dosar penal. Are şi alte calităţi care mă fac să nu-l accept în funcţie.

— Societatea nu a uitat, nu poate uita, abuzurile comise de poliţişti asupra tinerilor protestatari, dar şi asupra unor persoane neimplicate în protestele din 7 aprilie 2009. Cum credeţi, asemenea practici nu mai există în sistemul de Interne?

— Evenimentele din 7 aprilie vor fi discutate şi analizate încă mult timp. Îmi propun ca, fiind în funcţia de ministru de Interne, să revin la comportamentul colaboratorilor implicaţi în acele evenimente. Deloc întâmplător, prima mea vizită a fost la Comisariatul General de Poliţie, am păşit pe acele coridoare despre care s-a scris că pe acolo au fost maltrataţi sute de tineri, aşa-numitele coridoare ale morţii, am văzut şi celulele. Sper să găsesc timp şi să revin la materialele acelor zile, să le analizez şi să înţeleg ce trebuie să întreprindem ca asemenea situaţii să nu se mai repete. Cred că vom reveni şi la colaboratorii care au fost implicaţi în acţiuni de tortură. Imaginea acestei instituţii va fi restabilită, deşi nu e deloc uşor.

— Societatea din R. Moldova este extrem de nemulţumită de faptul că poliţiştii torţionari din aprilie 2009 sunt restabiliţi în funcţii, după ce fuseseră suspendaţi pe perioada anchetei…

— Dacă sunt probe despre activităţile ilegale ale colaboratorilor de Interne, atunci nu e târziu să revenim la ele. Am şi transmis un mesaj despre importanţa unei autopurificări spirituale a colaboratorilor de poliţie… Le-am spus colegilor mei să termine cu imitările. La noi, în R. Moldova, practica imitării este foarte răspândită. Mai greu cu implementarea. De obicei, când se ajunge la implementare, dosarele zac prin sertare. Am cerut să facem ceea ce vorbim şi să nu simulăm activităţi importante.

— Nu credeţi că şi intenţia de a reveni la dosarele poliţiştilor poate deveni… o imitare a activităţii?

— Am transmis un mesaj, dar asta nu înseamnă că nu vom întreprinde şi acţiuni. În multe cazuri, aceşti colaboratori au fost implicaţi la ordinul superiorilor.

— Dar ce credeţi despre dosarele superiorilor, rămase până acum într-un punct mort?

— E un lucru regretabil şi ar trebui să spunem lucrurilor pe nume. În activitatea mea mă voi strădui să nu fac uz de standarde duble. Cât despre dosarele superiorilor de atunci, cred că întrebarea e mai mult pentru instanţele de justiţie. Justiţia nu ar trebui să inducă în eroare societatea. Dacă au fost întreprinse acele încălcări, atunci persoanele vinovate ar trebui să răspundă în faţa legii pentru ele.

— Dar ce ziceţi despre anchetele care nu pot demonstra infracţiunile?

— Cred că este o tradiţie a ultimului deceniu. De obicei, există fapte, infracţiuni, dar nu există persoane care le comit.

— Îl cunoaşteţi pe ex-ministrul Gheorghe Papuc?

— Pe când eram director al CCCEC, dl Gheorghe Papuc mi-a făcut câteva propuneri care nu corespundeau legislaţiei. El îmi propunea efectuarea unor acţiuni care ar fi dus la acoperirea unor agenţi economici dubioşi. Atunci am respins acele propuneri. Alte interferenţe nu am mai avut.

— Sunteţi fondatorul CCCEC. În ultimul timp se vorbeşte tot mai frecvent despre reformarea acestei instituţii şi se mai vorbeşte deja deschis că CCCEC şi-a asumat nişte atribuţii pe care nu trebuia să le aibă, devenind un fel de bâtă pentru agenţii economici…

— În 2002, în R. Moldova funcţionau numeroase organe de control. Când a fost iniţiată această instituţie, nu se vorbea că ea trebuie să aibă rol de bâtă. Scopul ei principal ar fi trebuit să devină reglementarea organelor de control care hărţuiau agenţii economici. S-a mers pe ideea limitării controalelor, a verificărilor excesive şi a scurgerilor de informaţii. Agenţilor economici trebuia să le fie restabilite condiţiile normale de activitate, ca să se concentreze la producere, la activităţile lor de afaceri. CCCEC ar fi trebuit să protejeze agenţii economici. Trebuiau create nişte relaţii corecte, clare, între business şi stat.

— Cum a deraiat CCCEC de la aceste scopuri şi principii?

— A deraiat, în primul rând, din cauza că au fost schimbate sarcinile puse în faţa CCCEC.

— Cine le-a schimbat?

— Conducerea statului. Personal Voronin. La prima şedinţă a colaboratorilor CCCEC, care a avut loc în incinta Guvernului şi la care a participat şi Vladimir Voronin, mi-am încheiat mesajul, care a durat o oră, cu aceste cuvinte: «Dle preşedinte, aş vrea să reiterez principiul de bază care a stat la baza creării CCCEC: toţi egali în faţa legii, indiferent de grad, funcţie şi culoare poltică». Acest mesaj este filmat şi poate fi probat. Atunci, preşedintele a confirmat că aşa va fi. Aşa am acceptat cu greu să ocup acea funcţie. Aveam un fel de frică să mă avânt în vâltoarea evenimentelor de atunci. I-am spus lui Voronin despre asta, la care el a răspuns că şi lui i-a fost frică atunci când a devenit preşedinte.

— Cum veneau la CCCEC indicaţiile de sus?

— Prin diferite metode. Era metoda dării de seamă săptămânale a directorului CCCEC despre activitatea instituţiei. Erau întâlniri personale cu preşedintele, deoarece CCCEC era patronat nemijlocit de Voronin. Acolo se vorbea despre acţiuni, controale, nu aş greşi dacă aş recunoaşte că erau date şi indicaţii: asta trebuie, asta nu trebuie, aici trebuie, aici – nu. Vă spun despre aceste lucruri ca să asigur lumea că aşa ceva nu se va mai întâmpla. Îi sunt recunoscător actualului premier că, pe parcursul unui an de zile, nu s-a implicat niciodată în activitatea Serviciului de Grăniceri.

— Cum s-a produs demisia dvs. de la CCCEC?

— Nu mi-au spus nimic. A fost o acţiune pregătită timp de câteva luni, cu participarea lui Valentin Mejinschi şi a lui Ion Morei, pe atunci secretar al Consiliului Suprem de Securitate al statului. A fost o scrisoare foarte dură, prin care se cerea monitorizarea preţurilor la pâine. Am creat un grup de lucru, din colaboratori dotaţi. CCCEC a întreprins toate acţiunile legale. Într-o sâmbătă dimineaţă, la 8.00, am fost chemat la Consiliul Suprem de Securitate. Am povestit ce s-a întreprins, la care Voronin mi-a zis: «Şezi jos!». Îl ridică pe Tarlev. Între timp, Voronin flutura nişte foi despre care zicea că le are de la «patrioţi». Lui Tarlev i-a spus că trebuie să-şi dea demisia. S-a ridicat şi Stoicov, a cerut să vadă hârtiile «patrioţilor». L-a aşezat şi pe el. La urmă, s-a uitat la ceas şi a ordonat: «La 12.00, aduni Guvernul şi îi demiţi pe Roibu şi pe Lungu, de la Agricultură». Aşa m-a demis. Atunci i-am zis: «Dle preşedinte, sunteţi indus în eroare sau o faceţi intenţionat? Eu nu sunt implicat în nicio schemă frauduloasă». La 12.00 am fost demis, iar la 12.15 minute Mejinschi a fost numit director-interimar al CCCEC.

— Sunt cunoscute mai multe cazuri când cetăţeni ai R. Moldova, dar şi unii cetăţeni străini, încercau să treacă Prutul înot, pentru a ajunge în UE. Cum trataţi asemenea situaţii?

— Au fost asemenea cazuri, unii înotători şedeau prin baruri până târziu, după care se dedau la aventuri. În ultimul timp, cetăţenii R. Moldova au tot mai multe posibilităţi legale să plece din R. Moldova. Nu mai există acea cortină de fier, care constituia o barieră de netrecut. Acum nu mai există obstacole legale pentru călătorii în Europa.

— Ce pedepse sunt aplicate în asemenea cazuri?

— Amenzi sau chiar interdicţii. Legislaţia nu este prea aspră în asemenea cazuri.

— Oricum, traficul de fiinţe umane e o problemă în R. Moldova. Ce aţi reuşit să aflaţi despre activitatea Centrului de Combatere a Traficului de Fiinţe Umane din cadrul MAI?

— Traficul de fiinţe este o mare ruşine, dar şi o infracţiune gravă. Nu am fost, deocamdată, în vizită la acest centru, dar atunci când a fost fondat, cu suportul Departamentului de Stat al SUA, îmi amintesc de o discuţie la Ambasada SUA… Pe atunci era un singur colaborator care se ocupa de aceste probleme, Ion Bejan. Şefa misiunii diplomatice a încercat să afle părerea noastră despre fondarea unui astfel de centru. Atunci am spus că, din start, atitudinea faţă de o astfel de infracţiune ar trebui să nu fie una poliţienească. Persoanele care au ajuns în astfel de situaţii ar trebui tratate ca victime, nu ca infractori.

— Cunoaşteţi cine sunt cei condamnaţi pentru trafic de fiinţe în R. Moldova?

— Cea mai gravă gafă e că, la noi, colaboratorii de poliţie, în loc să combată acest viciu, s-au postat în fruntea unor reţele de traficanţi. E ruşinos… Nu deţin probe, dar se vehiculează că banii din trafic circulau până la cel mai înalt nivel, chiar până la reprezentanţi din conducerea MAI. În prezent, director al Centrului este dl Hâncu. El nu vine din poliţie, ci din SIS. Am discutat cu el şi am ajuns la înţelegerea ca această instituţie să fie una de prevenţie.

— Aţi depus declaraţie pe venituri pentru anul 2010?

— Urmează, dar vreau să amintesc că, în perioada în care am lucrat director CCCEC şi vicedirector SIS, nu am primit niciun apartament pe gratis de la stat. Locuiam cu chirie. Mă gândeam mereu că sunt persoane mai vulnerabile, care au mai multă nevoie decât mine. După ce am fost demis de la CCCEC, fiind «liber», timp de 4 ani de zile, mi-am construit o casă, chiar cu mâinile proprii.

— Pe când eraţi vicedirector la SIS, ce făceaţi?

— Lucruri frumoase. Şi acolo sunt oameni care muncesc pentru această societate.

— Ce anume făceaţi? Veţi utiliza experienţa de la SIS în activitatea de la MAI?

— Activam, obţineam informaţii, le analizam, le transmiteam conducerii pentru a se lua anumite decizii. Experienţa acumulată în activitatea operativă poate fi utilă şi la MAI.

— Cum aţi apreciat desecretizarea unei părţi a dosarelor SIS?

— Cred că e o acţiune importantă, deşi tardivă. Dosarele ar fi trebuit deschise acum 10 ani… Atunci ar fi fost restabilită încrederea cetăţenilor faţă de această instituţie.

— ZdG a scris, în repetate rânduri, despre «mina» de aur de lângă MAI. Din ce cauză traficanţii îşi continuă nestingherit activitatea, chiar fiind protejaţi de angajaţi ai MAI?

— Am avut o discuţie cu factori de decizie. Am vorbit despre taxele de protecţie. Le-am zis: eu nu vă cer nicio taxă. Le-am vorbit tuturor, să termine cu stoparea oamenilor la trafic şi cu estorcările directe sau indirecte de bani. Le-am zis să nu mai folosească ca metode de îndreptăţire argumente potrivit cărora «trebuie să se împartă cu cei de sus». Nu-mi aduceţi mie nimic! Eu nu am nevoie de nimic, deoarece am şi eu o singură gură, port un costum şi tot o pereche de pantofi. Celor care nu le place salariul, le-am zis să-şi facă business propriu şi să facă bani, câţi vor, dar să nu folosească legitimaţia şi uniforma de poliţist pentru business. Referitor la aur. Acum avem posibilitatea să stopăm traficanţii de aur la hotar. Voi discuta cu foştii mei colegi de la Serviciul de Grăniceri ca să acorede o atenţie sporită acestui fenomen. E pentru onoarea acestei instituţii să punem punct unor asemenea infracţiuni.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aneta Grosu