„Jurnalismul de calitate, jurnalismul de investigație, indiferent de situație, va duce la victorie”. Interviu cu Yrysbu Kylybchek Kyzy, redactoră-șefă a portalului de investigații „PolitKlinika” din Kîrgîzstan
Yrysbu Kylybchek Kyzy a venit la redacția Ziarului de Gardă din Kîrgîzstan pentru a-și cunoaște mai bine colegii din Moldova și pentru a face cunoștință cu particularitățile muncii jurnaliștilor locali. Am discutat cu ea despre corupție, despre dificultățile pe care le întâlnesc jurnaliștii independenți în activitatea lor, despre cum războiul din Ucraina a schimbat modul de gândire al oamenilor, dar și despre ceea ce au în comun țările noastre.
— De ce ați decis să veniți anume la redacția noastră și cum ați aflat despre noi?
— În general, știu că în R. Moldova există multe instituții media care se ocupă cu jurnalismul de investigație. Iar atunci când în Kîrgîzstan au fost desfășurate traininguri privind presa de investigație și dezvoltarea presei în general, au venit și jurnaliști din Moldova. Știam că jurnalismul de investigație de aici este dezvoltat, că ei lucrează și cu organizații internaționale. Din câte îmi amintesc, în 2021 sau 2022, în Kîrgîzstan, în cadrul proiectului „Media Dialogue” a fost organizat un hackathon și treninguri despre monetizarea în mass-media, despre cum să devii independent financiar în mass-media, iar reprezentanții de la Ziarul de Gardă au vorbit și ei despre monetizare și produsele lor. Atunci am auzit pentru prima oară despre ZdG, iar când mi s-a oferit recent un stagiu în cadrul proiectului „JNomics” (companie de consultanță în domeniul media, n.r.), am analizat în detaliu și m-am bucurat foarte mult că, pe lângă faptul că-ți îndeplinești misiunea de jurnalist, îți monetizezi conținutul și intri pe piața de publicitate. Dar, totodată, iei publicitate doar de la companiile de încredere.
— Și nu luăm publicitate de la politicieni corupți.
— Da, da, este foarte important și îmi place foarte mult această abordare principială și în general, îmi place modul în care mass-media și jurnaliștii își îndeplinesc misiunea profesionist și bazat pe principii.
— Vorbiți-ne puțin despre portalul dumneavoastră. Cum a fost creată PolitKlinika?
— Este foarte interesant, iar din povestirile Alinei pot spune că avem multe în comun cu ZdG, pentru că și noi am început ca ziar. Ne-am dorit să facem un ziar care să aibă conținut de calitate în limba kîrgîză, limba noastră maternă, pentru că la acea vreme exista un stereotip, conform căruia jurnaliștii vorbitori de kîrgîză scriu zvonuri, fac parte din presa galbenă, nu sunt în stare să scrie un conținut serios, de calitate. Iar noi am vrut să facem acest tip de jurnalism pentru a distruge acest stereotip. Fondatoarea noastră, Dilbar Alimova, lucrase anterior în calitate de jurnalistă și după ce a acumulat experiență, a decis să creeze o presă independentă, care va face jurnalism de calitate, bazat pe fapte.
După ce ne-am gândit la misiunea noastră și la obiectivele noastre, am optat pentru numele „PolitKlinica” – o clinică politică. Aveam această ambiție că vom trata politica cu fapte. Până la finele anului 2018, ziarul se publica, dar cheltuielile erau prea mari. Ieșeam cu pierderi, așa că am decis să închidem ziarul și să continuăm doar online. Am creat un site nou, un site de înaltă calitate, prietenos publicului.
— Ați început să publicați în limba kîrgîză pe când în țară încă domina limba rusă. Cu ce dificultăți v-ați confruntat? Și cum s-au schimbat lucrurile de-a lungul timpului?
— Pentru noi era fundamental să creăm un ziar în limba kîrgîză, ca să demonstrăm că există jurnalism de calitate în limba noastră și că jurnaliștii vorbitori de kîrgîză pot de asemenea să producă conținut de calitate. Într-o anumită măsură, aceasta a fost contribuția noastră la o presă care scrie doar în kîrgîză și care produce conținut de calitate. Aceasta este limba noastră și această limbă trebuie s-o vorbim și să scriem în ea, mai ales acum, odată cu apariția conceptului privind decolonizarea, după invazia Rusiei în Ucraina. Văzând tot ceea ce se întâmplă, noțiunea decolonizării este acum foarte mult discutată. Iar revenirea la identitatea națională, la identitatea kîrgîză, iese acum pe primul loc. În primul rând, trebuie să-ți însușești limba pentru a-ți înțelege identitatea. Și datorită acestui fapt, putem spune că și publicul nostru este în creștere. Pentru că scriem și povestim evenimentele importante din Kîrgîzstan și din întreaga lume în limba noastră, în limba maternă.
— Ați amintit despre războiul din Ucraina. Cum s-a schimbat atitudinea publicului față de Rusia și față de războiul pe care aceasta îl duce în Ucraina? Ce cred oamenii, cum își justifică opiniile?
— În general, Kîrgîzstanul a fost puternic dominat de propaganda rusă, de toate aceste canale de televiziune rusești, site-uri web, diferite platforme. Iar ideea că rusa ar fi ca și cum limba „elitei” de asemenea a făcut parte din propaganda rusă.
— Acest fenomen, probabil, poate fi observat în toate țările post-sovietice.
— Corect, iar oamenilor li s-a băgat în cap că dacă vorbești corect rusa, cu o dicție clară, atunci ești reprezentantul „elitei”. Invazia Rusiei în Ucraina a luat o altă turnură. Mulți oameni și-au dat seama că trebuie să scăpăm complet de influența Rusiei. Aceasta a influențat mult timp Kîrgîzstanul, iar oamenii au început să conștientizeze că trebuie să-și apere și ei identitatea și, în general, că ceea ce se întâmplă în Ucraina nu înseamnă că nu se va întâmpla și în țara noastră. Ei văd care ar putea fi consecințele propagandei ruse. În mintea multora a avut loc un fel de revoluție. Oamenii au realizat că Rusia este un agresor și că este necesar să-și apere granițele și independența. Și pentru a face acest lucru, în primul rând, trebuie să-ți recunoști propria identitate. Acest lucru a dus la diverse discuții, mulți oameni au început să realizeze și să vorbească despre asta – bloggeri, unii influenceri.
— Și cum privește populația obișnuită acest lucru? Ați spus mai sus că a existat propagandă prin intermediul canalelor de televiziune, al presei rusești, al site-urilor web. Cum stau acum lucrurile din acest punct de vedere?
— Încă avem aceste canale de televiziune. Chiar plătim pentru faptul că lucrează la noi. Ceva timp în urmă, chiar a fost adoptat un anumit protocol în acest sens și în ciuda diferitelor discuții, aceste canale încă funcționează. Astfel, există încă o anumită influență asupra populației. Unii oameni au o stare de spirit nostalgică față de URSS, așa că această propagandă încă funcționează pentru o anumită parte a populației, pentru generația mai în vârstă, care vizionează doar televizorul, urmărind posturile de televiziune rusești. Generația tânără utilizează alte platforme și vede întreaga situație, astfel încât poate analiza și găsi adevărul.
— Anterior, în mass-media au apărut informații, potrivit cărora mulți ruși își iau cetățenie kîrgîză pentru a evita mobilizarea. Se știe câte cazuri de acest fel există și dacă printre aceste persoane se află deputați sau copii ai deputaților ruși?
— Anterior, datele cu privire la persoanele care obțin cetățenia și, în general, pașaportul kîrgîz, erau publicate în mod deschis. Iar colegii noștri de la alte surse mass-media au făcut o analiză a datelor, care a arătat că există un decalaj foarte mare de la începutul războiului în comparație cu anii precedenți.
— Deci, există o creștere, corect?
— Da, numărul a crescut. Mulți au solicitat cetățenia și au primit-o. Dar, după publicarea materialului, aceste date au fost închise și acum nu se știe câți mai obțin (cetățenia kîrgîză, n.r.). Iar printre cei care au obținut cetățenia au fost și nume de politicieni ruși. Acum încercăm să obținem aceste date pentru a le analiza mai departe, pentru că sunt importante. Dacă au obținut deja cetățenia kîrgîză, ei pot influența viața din Kîrgîzstan, atât din punct de vedere politic, cât și în diverse aspecte. Acest lucru ridică problema securității țării per ansamblu.
— Sunteți jurnalistă de investigații. Ați avut cazuri în care siguranța dvs. sau a colegilor dvs. a fost pusă în pericol?
— În general, PolitKlinika se ocupă, în primul rând, de jurnalismul de investigație. Întotdeauna este vorba despre corupție, despre corupția unor politicieni, funcționari, despre familiile lor, copiii lor. Și primul, cel mai mare caz, cred că a fost în 2019, când a avut loc o spargere în biroul nostru. Autoritățile au încercat să facă așa ca să pară un furt obișnuit. Infractorii însă au pătruns în birou, dar nu au furat nimic de valoare. De exemplu, în birou erau laptopuri, echipamente destul de scumpe, camere de luat vederi. Nu s-au atins de toate acestea, au luat doar un hard disk, care, slavă Domnului, era pustiu și câteva notițe ale jurnaliștilor, diferite carnete, asta e tot.
— Pentru a vă afla planurile.
— Da, probabil că au crezut că notam totul în carnete. Cazul nu a fost investigat mai departe. În acel moment, camera noastră video de supraveghere n-a reacționat și nici sistemul de alarmă nu s-a declanșat din anumite motive. De aceea, noi am încercat să găsim persoanele care intraseră în biroul nostru prin intermediul înregistrărilor video de pe camerele instalate lângă oficiul nostru. Am găsit câteva persoane suspecte, dar nu li se vedeau fețele. Am transmis acele casete forțelor de ordine, dar nu au investigat mai departe, nu au găsit cine a fost.
— Probabil, nici nu au căutat.
— Probabil, așa a fost, doar au întrebat cât valorează carnetele, adică valoarea lucrurilor care au dispărut. Le-am spus că nu este vorba de valoarea lucrurilor, ci de activitatea jurnalistică, de siguranța redacției în general. Iar ei întreabă: „Păi, cât valorează un carnet?” Și cu asta gata.
— Dacă ați face o comparație între Moldova și Kîrgîzstan, care sunt asemănările, dar și deosebirile în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, lupta împotriva corupției?
-— Nu pot spune că am analizat totul foarte bine, dar, în general, simt că există destul de multe asemănări, inclusiv legate de istoria noastră – încercarea Rusiei de a influența politicienii, iar prin intermediul politicienilor, de a influența asupra țării. Moldova a reușit să depășească această influență și să-și construiască propriul drum. Iar acum urmează treptat această cale și încearcă să combată corupția în întreaga țară. Mă refer și la implementarea cu succes a deoligarhizării.
— Procesul este încă în curs de realizare.
— Da, dar există un progres, o tendință către un anumit obiectiv. În prezent, în Kîrgîzstan, nu pot spune că lupta împotriva corupției decurge foarte bine. Am avut un fel de reformă din partea autorităților actuale – se numește kusturizare. „Kusturu” în traducere înseamnă ceva de genul a vomita, adică ei (oficialii, n.r.) trebuie să returneze ceea ce au furat. A fost o astfel de campanie, iar toți oficialii suspectați de corupție au fost băgați la închisoare. Dar, după ce au returnat o anumită sumă de bani, au fost eliberați. Apoi, au apărut meme-uri și glume despre faptul că poți să furi un miliard, dar să returnezi 2 milioane și să fii liber.
Există, de asemenea, o presiune foarte puternică asupra presei independente, asupra jurnaliștilor de investigație. A avut loc un atac țintit asupra anumitor instituții media, inclusiv asupra echipei „Temirov Live”. A fost un caz când un jurnalist a fost expulzat din țară. Au existat presiuni și asupra altor mijloace de informare în masă. A fost deschis chiar un dosar penal împotriva publicației „Kloop”, iar argumentele procuraturii sunt ridicole, precum că din cauza materialelor publicate de aceștia, crește migrația.
— Adică, mass-media este de vină pentru migrație, nu autoritățile.
— Da! Asculți argumentele lor și parcă te amuză, dar unii oameni cred în ele. Iar acum, procuratura a intentat un proces împotriva publicației „Kloop” – să închidă redacția, procedura de judecată este în desfășurare.
Și noi am fost dați în judecată. Canalul de stat „ELTR” ne cere 10 milioane de somuri, adică aproximativ 100 de mii de dolari, deoarece el, ca și persoană juridică, ar fi suferit un prejudiciu moral din cauza materialelor noastre, în care am scris despre falsurile spuse la TV. Iar acum există și un proces judiciar. În prezent, cel mai important lucru pentru jurnaliștii din Kîrgîzstan este să-și apere libertatea și independența. În același timp, încercăm să producem jurnalism de investigație, demascând corupția în diferite sectoare.
Am publicat recent un material despre afacerile dubioase ale fiului președintelui, care a devenit partener cu unii oameni de afaceri care au fost cândva parteneri ai președintelui Bakiev, care se află acum în exil. El a fost numit „președintele sângeros”, deoarece atunci când oamenii s-au revoltat împotriva lui, a ordonat să se tragă în protestatari. Au murit mulți oameni, mulți tineri care au ieșit în stradă să protesteze.
— După publicarea acestui material despre fiul președintelui, a existat vreo presiune asupra voastră?
— Da, au existat presiuni anume pe rețelele de socializare. Chiar președintele a scris comentarii și ne-a numit jurnaliști mincinoși, susținând că are un fiu atât de bun și talentat, care atrage investiții, iar noi stăm, nu suntem capabili de nimic, doar să scriem și să căutăm fapte negative. A fost mai ales un atac informațional, o denigrare pe rețele.
— După atâtea dificultăți și probleme, cum reușiți să faceți jurnalism în continuare și să nu renunțați la această activitate?
— În primul rând, cred că este mai mult un sentiment de responsabilitate față de țară. Atunci când ai ales profesia de jurnalist, aveai o percepție că nu va fi ușor, iar atunci când vin vremuri dificile, dimpotrivă, crește sentimentul de responsabilitate. Adică, atunci când există o anumită presiune, realizezi că nu este în zadar, înseamnă că faci ceva bun pentru oameni. Și principalul lucru este că publicul nostru ne susține și ne înțelege.
— La început ați avut un parcurs, să zicem, sinuos, dar ați reușit totuși să atrageți publicul din Kîrgîzstan. Vorbiți-ne despre impactul investigațiilor dvs. asupra publicului și cum ați reușit acest lucru.
— Cred că, în primul rând, contează faptul că vorbim aceeași limbă cu ei, avem același cod cultural, ca să spunem așa. La început nu am avut un public atât de mare. Nu ne venea atât de mult feedback, iar noi nu făceam decât să publicăm materiale în risipă. Apoi, treptat, când am început să facem jurnalism de investigație, oamenii au început să înțeleagă faptul că există conținut de calitate. Au început să ne scrie, să ne susțină. Și colegii noștri din sursele media internaționale ne-au susținut. Acest lucru ne-a dat o anumită motivație și am continuat să publicăm doar în limba kîrgîză.
— Dar acum traduceți materialele atât în rusă, cât și în engleză, nu-i așa?
— Da, încercăm să publicăm materialele mai mari în limba rusă și o parte – în engleză, astfel încât organizațiile internaționale să le poată vedea. Pentru că cea mai mare parte a finanțării noastre este reprezentată de granturi. Și este important pentru noi să arătăm că realizăm materiale bune, de calitate.
— Nu v-ați dorit niciodată să plecați în altă țară, unde libertatea de exprimare nu reprezintă doar vorbe goale?
— A existat o dorință de a părăsi jurnalismul, dar nu și țara. Pentru că am avut în Kîrgîzstan democrație până la un moment. Era o anumită insulă a democrației în Asia Centrală. Și atunci când știi că poți avea libertate de exprimare și democrație în țara ta, vrei să le recuperezi, ba chiar să le faci mai bune. De aceea, nu am avut gândul de a părăsi țara. Dar m-am gândit să părăsesc jurnalismul, pentru că ajunsesem la o anumită epuizare emoțională. La început și salariul era mic, trebuia să faci și alte munci în paralel ca să te descurci.
— Ce vă place cel mai mult în Kîrgîzstan? Ce apreciați cel mai mult în țara dvs.?
— În primul rând, cred că este vorba de oameni. Poporul nostru este destul de unit. În cele mai dificile momente, spre exemplu, când bântuia coronavirusul și era o rată mare de mortalitate, iar ajutorul umanitar nu ajungea, oamenii pur și simplu au colectat acest ajutor din propriile bugete. Au deschis puncte temporare, unde puteau primi asistență medicală. Am trecut prin astfel de momente de multe ori. Chiar și când a existat o agresiune din partea Tadjikistanului, oamenii au colectat ajutoare umanitare și le-au trimis celor care aveau nevoie. Când soldații nu aveau suficiente provizii, oamenii strângeau bani, cumpărau produse, le trimiteau. În 2020, când a avut loc o tentativă de revoluție, oamenii s-au adunat, au ieșit în stradă să păzească afacerile private, pentru a preveni jafurile. În anumite momente dificile, poporul nostru devine foarte unit, iar acesta este un sentiment care nu se transmite în niciun fel. Trăiește în tine, face parte din acest popor, din această cultură. Cu toții împărtășim aceleași emoții, aceleași sentimente trăind în această țară. Și astfel, devenim un tot întreg.
— Ce impresii v-a lăsat R. Moldova? Ce v-a plăcut cel mai mult? Și ce nu v-a plăcut?
— În general, văd multe asemănări cu țara noastră. Moldova a reușit să obțină o anumită democratizare. Adică, a ajuns la acest proces, ceea ce sper că se va întâmpla și la noi, inclusiv prin eforturile jurnaliștilor independenți, dar și a oamenilor care au crezut în acești jurnaliști. Avem multe emoții comune. Și prin aceste emoții există anumite conexiuni, înțelegere.
— Ce v-a oferit această săptămână la ZdG? Cum vi s-a părut redacția noastră?
— În primul rând, mi-a dat motivație pentru vremuri mai bune și motivație pentru a-mi continua munca de jurnalist. Adică, jurnalismul de calitate, jurnalismul de investigație, indiferent de situație, va duce la victorie. Și trebuie să continuăm să muncim.
