Frica de boală poate deveni ea însăși o boală

Interviu cu psihologa Inga Russu

— Recent, reprezentanții breslei dvs. s-au consolidat într-un grup – PSYCOVID, propunându-și să acorde ajutor psihologic celor care se confruntă cu probleme în această perioadă de pandemie. Cât de receptivi sunt oamenii la oferta acestui numeros grup de specialiști în psihologie?

— Deși la dispoziția cetățenilor sunt puse mai multe servicii de prim ajutor, inclusiv grupul PSYCOVID-Moldova, oamenii încă nu sunt deprinși să ceară ajutor specialistului. Acest lucru, pe de o parte, s-ar datora faptului că nu avem încă dezvoltată o cultură de a ne adresa unui psiholog, atunci când simțim nevoia, iar pe de altă parte, am putea presupune și faptul că oamenii au încă suficiente resurse personale și nu simt nevoia unei asemenea adresări.

— Cui anume le sunt destinate consultațiile pe care le oferiți?

— Consultațiile sunt oferite oricărei persoane care simte nevoia unei alinări, a unei recomandări profesioniste, a unui ajutor. De altfel, a cere ajutor este un lucru sănătos.

— Cine sunt cele mai sensibile persoane și cum pot avea ele acces la aceste servicii?

— Cele mai sensibile sunt persoanele solitare, care resimt în această perioadă un sentiment acut de singurătate, persoanele care au precedente de a trăi stări de anxietate sau chiar atacuri de panică, persoanele al căror regim de viață s-a schimbat brusc și nu se pot adapta la condițiile impuse. De altfel, omul se simte bine în izolare dacă alege singur acest lucru, dar atunci când este impus, o poate lua drept pierdere a controlului asupra propriei libertăți. Se confruntă cu probleme și persoanele care și-au făcut planuri la care au ținut mult, iar pandemia le distruge visele. Mulți percep acest fapt ca pe o pierdere. Desigur, cea mai sensibilă categorie de persoane este cea care se confruntă cu o stare de sănătate precară sau rudele apropiate ale cărora s-au confruntat deja cu virusul, sau, și mai grav, au suferit decesul apropiaților din cauza virusului.

— Vorbiți-ne despre niște cazuri care v-au impresionat…

— Cazul care m-a impresionat cel mai mult este al unei doamne care suferă de claustrofobie, iar închiderea granițelor dintre țări i-a declanșat o stare de panică teribilă prin faptul că se simte „de parcă ar fi închisă”. Deși claustrofobia se referă la spațiile mici, vestea că se află într-o țară izolată de alte țări i-a accentuat și mai mult starea de insecuritate psihologică.

Un alt caz, pe care îl pot aminti aici, este cazul unei tinere de 28 de ani, care odată declarată starea de urgență, a stat închisă în casă timp de 45 de zile, dezvoltând în această perioadă și o stare depresivă, dar și de disfuncționalitate la nivel social. Pe de o parte, își dorește să vadă alți oameni, pe de altă parte – are o frică enormă de a contacta cu ei.

— În condiții de autoizolare sau de carantină cum pot fi ajutate persoanele care depășesc limita disperării?

— În astfel de cazuri, ar fi perfect dacă aceste persoane ar contacta pe cineva. E foarte bine dacă persoana contactată poate oferi o stare de siguranță și e ideal dacă contactează un specialist care poate gestiona situația. De fapt, cel mai bine e să prevenim asemenea situații, creând o rutină funcțională pe perioada de carantină: limitarea știrilor până la maxim 10 min pe zi, contacte sociale calitative la telefon, Skype, Viber etc., păstrarea unei rutine obișnuite (trezit, spălat pe dinți, mic dejun, activități practice), schimbarea atenției pe ceea ce poate face bine într-o asemenea perioadă (autoanaliză, autodezvoltare, confruntarea propriilor conflicte interioare, descoperirea noilor/vechilor hobby-uri, apropierea de cei dragi etc.).

— Ce le spuneți, de obicei, celor care vă apelează în aceste zile?

— În mod obișnuit, fiecare are propria sa frică. O frică generală acum e „frica de a muri” și nimeni nu este scutit de sentimentul de frică, specific fiecăruia dintre noi. Ne naștem cu el. Frica de boală e firească în condițiile pandemiei, dar frica de boală poate deveni ea însăși o boală. Încercăm să vedem cum a pornit, cum se manifestă, dar și ce se află în spatele celor comunicate de această persoană. Deseori, pe oameni îi liniștește doar faptul că au fost auziți, ascultați, că li s-a oferit o explicație și că li s-a dat speranță. Speranța este ceea ce ne menține, de cele mai multe ori.

Nu sunt rețete universale. Dacă pentru cineva va fi suficient să îi spunem „sunt acum cu tine”, „înțeleg prin ce treci și e firesc să te simți rău acum…”, pentru alții este mai bună întrebarea „ce pot face acum pentru tine, ca să te simți în siguranță?”, iar el ne poate da remediul. Nu e cazul să ghicim, s-o facem pe profeții. Unele cazuri chiar sunt dificile și ne pot afecta și pe noi, cei care încercăm să oferim acest suport. Suntem oameni, iar oamenii au nevoie de oameni în momentele dificile ale vieții.

— Astăzi le este complicat și părinților, dar și copiilor care fac școală acasă. Ați avut mesaje, solicitări de ajutor de la părinți și copii?

— Desigur. Aceasta este o categorie aparte de solicitanți. Mulți părinți abia acum fac cunoștință cu copiii lor și cu propriile capacități parentale. Contează mult echipa pe care o formează cei doi părinți în această perioadă și aici pot fi observate breșele de funcționare ale întregii familii.

Părinții înțeleg foarte bine că copiilor le vine greu, în special celor care sunt mai energici sau cei care au risc de a face dependență de jocuri online. În aceste situații, unii părinți simt pur și simplu că își pierd cumpătul. Ce ar fi bine să facă un părinte în perioada dată este să se adapteze cât mai repede noilor condiții și să încerce noi reguli pentru spațiul casnic. E o oportunitate de a cere ajutorul copiilor mai mari, de a-l implica pe celălalt soț și de a face echipă bună cu alți părinți pentru a se susține reciproc. De asemenea, e o oportunitate de a învăța metode noi de educație, de a cultiva noi tradiții de familie și de a redefini unele roluri și sarcini.

— Adolescenții, probabil, reprezintă o categorie aparte de persoane care s-ar putea să suporte mai greu această distanțare socială, autoizolare sau carantină. Ce trebuie ei să cunoască, ca să le fie mai simplu să treacă peste niște stări neplăcute?

— Adolescenții au un avantaj – ei sunt tineri, flexibili și ușor adaptabili. La modul general, pentru mulți dintre adolescenți, perioada de carantină este o oportunitate de a se odihni de la multiplele sarcini la care erau supuși (mulți dintre ei deja lucrează, fac numeroase activități extracurriculare, uneori obositoare pentru un tânăr în devenire). Pentru ei este momentul oportun de a se dedica unei contemplări asupra viitorului, asupra identificării prietenilor adevărați și asupra relaționării cu părinții. Perioada de carantină nu creează, în sine, probleme, ci scoate la iveală ceea ce deja era în familie sau în interiorul adolescentului. E ca o pauză ce îți oferă șansa de a privi cum stau lucrurile într-adevăr.

— De când a început totul, persoanele în vârstă aud zilnic că fac parte din categoria de risc, că nu trebuie să iasă deloc din casă, etc. Cum să depășească aceștia frica de moarte? Sau să se împace cu gândul că, poate, și-au trăit viața?

— Într-adevăr, persoanele de vârsta a treia pot resimți cu o mai mare intensitate frica de moarte. Dar nu doar ei. Fiecare criză de viață aduce cu sine și întrebări existențiale precum: „mi-am trăit viața cu folos?”, „ce am realizat?”, „cum e oare dincolo?”. Moartea în sine e un proces fizic. Asta nu ne distruge, însă ideea de moarte este deseori copleșitoare. Persoanele cu care am reușit să discut despre acest lucru mărturisesc că nu au atât frică personală că vor muri, ci faptul că nu își vor mai vedea copiii, au frică că li se poate întâmpla ceva nepoților, de parcă nu au asigurat suficient de bine viața apropiaților. Mulți dintre aceștia fac apel la religie, vorbesc mai mult cu copiii, fac o retrospectivă a vieții și descoperă cu uimire că au trecut prin multe încercări pe care le-au depășit, iar aceasta le dă din nou speranța că vor ieși și din acest impas.

— Cum stilul de viață ne poate schimba frica de moarte?

— În general, cu toții ne dăm seama că vom muri cândva, iar acceptarea faptului că avem atât posibilitatea, cât și responsabilitatea de a construi propria viață în fiecare moment, este salvatoare.

I. Yalom spunea: „înfruntarea morții ne dă ocazia nu să deschidem o cutie otrăvită a Pandorei, ci să revenim la viață într-o manieră mai bogată și mai empatică”, cu alte cuvinte, să punem altfel accentele. Viața nimănui nu este zadarnică. Fiecare dintre noi are un sens, iar descoperirea acestui sens ne ajută să depășim frica de moarte – am dat naștere unui copil, am ajutat la curățarea unor izvoare, am creat o relație cu un prieten, am oferit un exemplu (poate unul negativ chiar, dar care servește cuiva drept model „cum să nu faci”) etc.

— Enoriașii, cei obișnuiți să meargă la biserică, acum nu-și mai pot mărturisi suferințele. Ei cum pot avea acces la serviciile psihologului?

— În psihologie este o expresie: „Nu preotul, ci confesiunea este cea care te eliberează”. La psiholog, ca și la preot, de altfel, se adresează persoanele care sunt în stare de vulnerabilitate, caută răspuns și speranță. Orice persoană are alegerea către cine să se adreseze. Probabil, persoanele profund religioase vor avea nevoie de o abordare aparte în momentul în care se adresează unui psiholog, însă orice psiholog profesionist are menirea de a lucra cu „harta persoanei” și nu cu o abordare științifică total contradictorie religiei. Dimpotrivă, în psihoterapie este și un curent numit religio-terapia. De aceea, în perioada de carantină există un teren de securitate și adresare către un psiholog din lista PSYCOVID-Moldova, unde sunt și psihologi ce oferă consilieri spirituale. Și, cu siguranță, citirea de rugăciuni, lumânările și candela aprinsă ar putea ajuta enoriașii să păstreze obiceiurile care îi ajută în aceste vremuri mai puțin obișnuite.

— Prețurile cresc, iar valuta națională se devalorizează. Ce le spuneți celor panicați din cauza că își pierd rezervele de bani sau celor înfricoșați că s-ar putea confrunta cu foametea?

— Nu m-am confruntat cu situația în care persoana, în mod direct, să fie pusă anume în fața unei asemenea probleme, deși, în spatele cuvintelor, pot fi citite și asemenea frici, care țin mai degrabă de o incertitudine. Nu încercăm în acest caz să ghicim viitorul, ci să găsim resursele persoanei care l-au mai ajutat în situații similare. Nu există frică fără imaginație! De fapt, imaginația aici ne joacă feste, construind diverse scenarii pline de frici personale. În aceste condiții, încercăm să întoarcem persoana la realitate – prețurile sunt aceleași, mărfuri sunt suficiente, dacă persoana e în stare bună de sănătate, sigur va găsi un loc de muncă care să-i asigure existența, dacă sănătatea nu permite, vor fi rude, oameni de bună credință care îl vor asigura cu cele necesare. Nu e cazul să alergăm înaintea trenului. Omenirea a mai trecut prin crize și prin foame, însă statisticile de data asta nu sunt atât de sumbre. Dimpotrivă, ceea ce susțin cercetătorii din domeniu este faptul că sunt suficiente rezerve pentru a avea un trai decent și că de data asta nu am fost luați prin surprindere (acum nu suntem în situația de după război).

— Autoritățile statului au solicitat cumva implicarea psihologilor în redresarea situației?

— Autoritățile au creat linii fierbinți care sunt la dispoziția cetățenilor și salută inițiativele grupurilor ce vin în această perioadă în suportul cetățenilor.

— Cum să se descurce familiile mai extinse, care au locuințe mici, dar se află în autoizolare?

— Orice familie are propriile reguli și obiceiuri. Desigur, în situația în care suntem impuși să fim mai mult acasă, iar spațiul casnic este unul ce limitează intimitatea membrilor familiei, ar fi recomandabil, pe perioada carantinei, familia să implementeze reguli noi. În primul rând, e important ca fiecare să aibă un spațiu al său, cât de mic, dar personal (pat propriu, un colț de cameră în care este amenajat un mic birou pentru lucru sau lecții, un fotoliu, etc.). Acest spațiu permite revendicarea unui drept personal la spațiul casnic. Un loc în care te poți reface în cazul în care ești supărat sau poți regândi unele mesaje. În al doilea rând, în perioada de carantină, când stau toți acasă, este mai mult de lucru prin casă, respectiv, treburile casnice trebuie împărțite după puteri și posibilități între toți membrii familiei, lucru care se discută și se negociază, la nevoie. În familiile numeroase, și nu doar, e important să fie păstrate niște granițe ale intimității personale: să fie, cel puțin, improvizată o baie sau o cameră de schimb, să fie păstrate intacte lucrurile personale, să fie respectate dorințele membrilor familiei, dacă este vorba de vizionat știri sau un film, în cazul în care este un singur televizor în casă. De altfel, atunci când suntem mai mult timp împreună, ne putem cunoaște mai bine și face lucruri împreună: viziona același film și comenta acțiunile eroilor, învăța jocuri noi, jocuri de masă ce dezvoltă gândirea de echipă și cea strategică, putem încerca rețete noi la bucătărie cu implicarea a încă 1-2 membri, putem face ordine în fiecare dulap, conferind un nou confort casei prin mutarea mobilei, putem ajuta copiii să învețe mai bine, iar adulții să cunoască lucruri noi despre sistemul de educație. Familia este un sistem și el nu este nicicând static. Schimbarea care îl vizează pe un membru al familiei, neapărat va avea impact asupra întregii familii, contribuind la dezvoltarea capacității la o permanentă readaptare. În perioade precum e carantina sau autoizolarea, mai mult ca oricând trebuie să dăm dovadă de respect, înțelegere reciprocă, să ne amintim pentru ce am format această familie și să dăm dovadă de umanitate și bun simț în dezvoltarea relațiilor.

— Se vorbește despre o posibilă creștere a ratei divorțurilor. Cum pot fi evitate acestea?

— Ceea ce se întâmplă în prezent poate fi clasat drept criză, iar cuvântul criză, deși pare unul grav, din greacă înseamnă „schimbare”. Crizele sunt provocări care ne impulsionează spre un nou nivel de relaționare. În fapt, crizele sunt o oportunitate de a revizui relația – de a optimiza ceea ce nu prea merge (partenerii, de obicei, recunosc că „demult nu mai merge”), de a reorganiza ceea ce, pur și simplu, necesită o împrospătare și de a introduce o noutate în caz de necesitate. Când merg zi de zi la muncă, deseori, oamenii fug de problemele de acasă, iar pandemia, practic, te impune să stai față în față cu problema. Fie o rezolvi constructiv, fie situația se agravează iremediabil.

Divorțul este o soluție pentru familiile în care relația era deteriorată sau acolo unde există abuz și violență. Însă, cel mai des, partenerii au iluzia doar că divorțul ar rezolva problema și au nevoie de un suport pentru a depăși impasul (poate să fie mai sinceri unul cu celălalt, poate să apeleze la un terapeut de cuplu, poate să-și reamintească emoțiile ce i-au unit și faptul că au responsabilități comune pe care trebuie să le realizeze în mod matur și întru binele comun). Un divorț nu apare niciodată pe loc „gol”. Pe parcursul anilor se adună răni ce rămân deschise. Deși divorțul implică numeroase consecințe și e un proces anevoios, deseori, acesta pare a fi o soluție. Dar să destrami nu e greu, e mai dificil să repari, să menții, să te ții de mână anume în momentul în care e greu. Cu părere de rău, multe cupluri regretă divorțul, dar nu mai pot reveni la ceea ce a fost până la divorț…

— În R. Moldova, a apărut un serviciu mai puțin cunoscut – avortul medicamentos la distanță, motivat de faptul că femeile sunt în dificultate acum și se pot confrunta cu sarcini nedorite…. Ce credeți despre această opțiune? 

— Cred că trebuie de ținut cont de adevărata motivație de a apela la o astfel de procedură. Sub aspect psihologic, fiecare femeie care recurge la întreruperea unei sarcini suferă foarte mult. Faptul că săvârșește „un păcat”, dacă e să ne referim la partea spirituală sau că întrerupe conștient o viață în dezvoltare, produce suferințe emoționale. Din aceste considerente, aș adresa un șir de întrebări ce țin de educația sexuală, de metodele de contracepție. Deseori, oamenii fac sex din plăcere, alteori – din plictiseală. Sexul nu este doar un act mecanic. El implică multă emoție și memorie pentru corp, iar apariția unei sarcini nedorite vorbește despre faptul că partenerii nu se prea cunosc din punct de vedere intim. Da, ei pot face sex, se pot vedea goi, dar asta nu înseamnă o adevărată intimitate, ceea ce ar presupune plăcere reciprocă, conectare emoțională, discuții autentice.

Din sex se pot concepe copii și despre asta partenerii ar trebui să cunoască. Deși, întreruperea unei sarcini este responsabilitatea ambilor parteneri, femeia este cea care trebuie să fie mai atentă la corpul ei și să înțeleagă că urmările vor fi mai mari anume pentru ea, atât din punct de vedere moral, cât și fizic. Cred că acest serviciu ar trebui să vină la pachet și cu măsuri de prevenire a sarcinilor nedorite, cu asigurarea sănătății femeii și a noii generații.

— Cum va fi viața după COVID?

— La sigur, va fi diferită. O perioadă de câteva luni sau chiar jumătate de an, care impune sistarea activității unor întreprinderi, a sistemului de învățământ și o stare de alertă în ceea ce priveşte viața umană, cu siguranță, aduce cu sine schimbări majore, schimbări la care ne vom readapta pe parcursul a cca 2-3 ani, iar asta va aduce după sine schimbări ireversibile pentru multe domenii în următoarele decenii. De fapt, istoria este într-o permanentă schimbare, dar ceea la ce asistăm astăzi aduce cu sine o schimbare dură și impune fundamentarea unei noi epoci. În primul rând, asemenea situații aduc după sine prioritizarea şi reordonarea valorilor. Oamenii vor schimba accentele de pe ceva ce nu mai e important şi prețios, atunci când viața e în pericol, și vor începe a investi în ceva ce consideră cu adevărat relevant. De fapt, s-ar putea să revenim la valorile vechi, care s-au dovedit a fi veritabile – familia, cultura, educația, întoarcerea către profesiile cu adevărat valoroase – cea de medic și de pedagog, valorificarea tehnologiilor moderne ce permit operațiuni cu mai puține costuri într-un timp mai eficient și, ceea ce este cel mai important, probabil, dezvoltarea unei noi conștiințe, superioare, atunci când omul devine conștient și responsabil de propriile acțiuni și de consecințele acestora.