Judecătorii de aici se consideră Dumnezei și cred că deciziile lor sunt de neclintit
Interviu cu Stepan Popovschi, directorul organizației „Contribuție la o justiție eficientă” din regiunea transnistreană
Cum e să faci justiție într-o zonă separatistă în care funcționează legi care preponderent sunt împotriva drepturilor omului? Stepan Popovschi este unul dintre puținii juriști care de aproape două decenii sunt implicați în apărarea drepturilor cetățenilor ținuți ostatici de regimul separatist de la Tiraspol și de legile inumane ale acestuia.
A fost reținut, persecutat, umilit, dar nu a renunțat și nu renunță să-i ajute pe cei rămași fără apărare în stânga Nistrului. Stepan Popovschi, directorul organizației „Contribuție la o justiție eficientă” din regiunea transnistreană, a acceptat să ne acorde un interviu despre injustiție și despre lipsa de protecție a cetățenilor din zona separatistă a R. Moldova.
— Regiunea transnistreană a R. Moldova este considerată o zonă în care drepturile omului sunt un domeniu extrem de vulnerabil. De cât timp sunteți implicat în procese de apărare a drepturilor omului în stânga Nistrului?
— De mai mulți ani, dar nu am în vizor doar persoane din stânga Nistrului. Mă ocup de apărarea drepturilor omului de oriunde ar fi aceștia. Am avut dosare ale unor persoane care, fiind în călătorie în stânga Nistrului, ajungeau în diferite situații. Din 2008, avem o organizație civică specializată în apărarea drepturilor omului. Până atunci, luptam mai mult lansând declarații și protestând.
— Cât de frecvent sunteți sesizat despre cazuri de încălcare a drepturilor omului în stânga Nistrului?
— În perioada pandemiei COVID-19, prin 2020, am avut multe dosare în care erau contestate interdicțiile asupra întrunirilor. Am fost implicat în apărarea unor tineri care, pentru că se întâlniseră în cadrul unui eveniment, au fost terorizați de forțele speciale din regiune. Am reușit să demonstrăm în instanță lipsa componentelor infracționale și am insistat să se recunoască ilegalitatea acțiunilor forțelor speciale. Am apărat 15 tineri. Din acel grup, șapte cereri sunt înregistrate la CtEDO.
Eu, de fapt, mă ocup de apărarea drepturilor pe care ei le încalcă
— Și cum comunicați cu reprezentanții structurilor de forță din stânga Nistrului?
— Niciun fel de relații nu am cu ei, pentru că eu, de fapt, mă ocup de apărarea drepturilor pe care ei le încalcă. Orice comunicare are loc prin intermediul instanțelor de judecată și nu e simplu, pentru că toți cei care încearcă să opună rezistență dezmățului de aici sunt tratați cu ostilitate. Aici, cei din cadrul instituțiilor de forță își dau seama că nu-i obligă nimeni să respecte legile pe care tot ei le adoptă. Din acest motiv, își permit să rețină ilegal oameni, să-i încarcereze. Alteori, nici chiar acte formale nu semnează, ca să nu lase urme și ca nu cumva să fie obligați vreodată să răspundă.
— Este cumva restricționată munca dvs.?
— Am avut probleme, inclusiv fiind reținut de către reprezentanți ai structurilor de forță. Am avut chiar și un dosar penal fabricat de ei. Doar după implicarea repetată a Excelenței sale, Thomas Hammarberg, expert principal ONU privind drepturile omului în regiunea transnistreană, acel dosar „a fost stins”. Acum, de când am obținut mai multe decizii favorabile la CtEDO, s-a schimbat cumva atitudinea „autorităților” de aici în raport cu munca mea.
— În ce dosare ați obținut câștig de cauză la CtEDO?
— Sunt patru dosare în care CtEDO ne-a dat câștig de cauză. Vreo 30 de dosare sunt încă în proces de examinare. În majoritatea cazurilor este invocată încălcarea art. 6 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) – lipsa unei justiții echitabile. „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege”, stipulează acest articol. De asemenea, este invocat art. 13 – Dreptul la un remediu efectiv, or „orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.” Unul dintre dosarele de rezonanță e cel care a vizat drepturile țăranilor (foști membri de colhozuri) la proprietate asupra terenurilor. Am informat țăranii din 24 de sate despre drepturile lor, chiar dacă eram mereu urmărit și persecutat de miliția locală. Mi-au și deschis procese verbale pe marginea pretinselor încălcări pe care le-aș fi comis atunci când informam cetățenii despre drepturile lor legale. La Erjovo ne-au interzis să ne convocăm în Casa de Cultură, care, de facto, aparținea membrilor acelei comunități. Ne-am convocat totuși în alt local, dar când am ieșit, am fost reținut și escortat la miliție, unde mi-au deschis un proces-verbal. Ulterior, acest dosar în care demonstram încălcarea drepturilor la întruniri, l-am câștigat la CtEDO. În alt dosar, am apărat drepturile unei familii care, cumpărând de la piață ciuperci, vânzătorul având licență pentru comercializare, s-au intoxicat, iar una dintre fiice a decedat. Tatăl decedatei a bătut pragurile instanțelor de judecată timp de 9 ani, dar așa și nu și-a mai obținut dreptatea. CtEDO a constatat încălcarea art. 2 al Convenției – Dreptul la viață, dar și a art. 6 și 13.
— Încălcarea drepturilor la întruniri și la proteste este o problemă cronică în stânga Nistrului. Cum rezistați?
— În perioada COVID, pandemia a fost folosită pe rol de bâtă, fiind interzise orice fel de întruniri. Atunci au fost comise foarte multe abuzuri. Acum, legat de războiul din Ucraina, s-au intensificat cazurile în care sunt persecutați cetățenii care manifestă sprijinul lor pentru Ucraina sau care se pronunță împotriva războiului. Este deja cunoscut cazul lui Pleșcanov, care a arborat drapelul Ucrainei la balconul său, inițial aplicându-i-se o pedeapsă administrativă. Autorităților însă li s-a părut prea blândă pedeapsa și i-au deschis un dosar penal, ca și cum el ar fi manifestat acțiuni extremiste pe rețelele de socializare, în dosar lipsind orice probă în acest sens. De fapt, dosarul e fabricat în baza unor „mărturii” depuse de martori falși. Până la urmă, l-au condamnat la 3,2 ani privațiune de libertate. În cauza administrativă l-am apărat eu, iar în dosarul penal nu am fost acceptat în calitate de asesor popular, statut pe care îl am în astfel de dosare. Judecătorul Pavel Garifianov e cel care examinează toate dosarele de acest fel. El mi-a interzis să particip la ședințele de judecată.
— Ce alte dosare mai examinează Garifianov?
— Tot el e judecător în dosarul lui Ermurachi, intentat pe motiv că l-ar fi denigrat pe liderul de la Tiraspol. Tot Garifianov e judecătorul Irinei Vasilachi într-un dosar falsificat. Ca și cum, în timp ce era escortată la miliție – acțiune total ilegală în cazul acesteia, ea ar fi acționat violent în raport cu un milițian. Nimeni nu ține cont de faptul că ea era încătușată, având urme adânci de la cătușe pe mâini.
— Dar de ce a fost reținută?
— Pentru că în postările sale pe online, ea își spunea opiniile despre reprezentanții căzăcimii de aici. Inițial, au judecat-o administrativ pentru „denigrare”, după care i-au deschis această cauză penală falsificată. E un dosar fals, pe care tot Garifianov îl examinează. Ea riscă o amendă sau 3 ani și jumătate privațiune de libertate. Deocamdată, e la libertate, dar, un moment foarte important, Garifianov a lipsit-o de dreptul la apărare și de dreptul la replică în procesele de judecată, chiar a exclus-o din sala de judecată. Așa a procedat și cu Ermurachi, pe care l-a alungat din sala de judecată. Aici, marea problemă e că oamenii sunt total neapărați. Ceea ce numesc ei aici instanțe de judecată, acestea nu sunt ca atare. Sunt o continuare a acțiunilor represive, o imitare a instanțelor de judecată și aceasta e o mare problemă. Începând cu dosarele Ilașcu, Catan, Mozer, unde a fost condamnată Federația Rusă, se spune că R. Moldova și-ar respecta obligațiile pozitive, adică responsabilitatea de a interveni politic, diplomatic, economic și juridic pentru respectarea drepturilor omului.
Dar ce să facem cu oamenii care se află sub incidența deciziilor acestor structuri?
— Și R. Moldova respectă aceste responsabilități?
— Aici e și marea problemă – R. Moldova nu-și respectă responsabilitățile juridice. În dosarele pe care le reprezint la CtEDO, am reușit să demonstrez că nu dispunem de căi juridice de apărare a drepturilor omului. Chișinăul mereu afirmă că nu reușește să întreprindă nimic, deoarece instanțele de drept din stânga Nistrului nu s-ar afla în jurisdicția sa. În 2015, Chișinăul a decis să renunțe la instanțele de judecată din stânga Nistrului. Asta se întâmpla după o perioadă de 25 de ani, de la 1990 până în 2015, timp în care s-au tot căutat răspunsuri la întrebarea: în ce instanțe să apeleze cetățenii din stânga Nistrului? R. Moldova spune că e stat suveran și nimeni nu contestă această suveranitate, dar în acest caz, de ce cetățenii de aici nu-și pot apăra drepturile în instanțele de judecată ale R. Moldova? Pentru că R. Moldova nu a creat astfel de instanțe pentru acești cetățeni. Cu ceva timp în urmă, R. Moldova a acceptat ca cetățenii din stânga Nistrului să apeleze la Judecătoria din Căușeni, după care – la CtEDO.
Întrebarea e, în baza cărei proceduri apelăm? De exemplu, dacă un milițian de la Tiraspol m-a reținut și m-a escortat la sector, eu pot sau nu contesta acțiunile miliției transnistrene în instanțele oficiale ale R. Moldova? Nu, pentru că nu sunt astfel de instanțe. Apoi, în temeiul cărei legi pot contesta? R. Moldova, la CtEDO, recunoaște că nu controlează acest teritoriu și nu poate asigura aici funcționarea legilor. Deci, eu nu pot miza pe legislația R. Moldova, care, teoretic, mă apără, dar practic – este încălcată. Nu pot, pentru că eu pot conta doar pe legile care acționează aici. Totodată, R. Moldova spune că nu poate califica aceste prevederi legale, pentru că organele care le-au emis sunt nerecunoscute. Dar ce înseamnă să fie sau nu recunoscute? Ce legătură are acest fapt cu apărarea drepturilor omului? În dosarul Cipru vs Turcia, CtEDO a confirmat că „recunoașterea” este o altă procedură și că e stupid să ignori aceste instituții și deciziile lor, pentru că e vorba de oameni concreți, viața cărora e mult mai grea decât a celor din dreapta Nistrului, toți fiind cetățeni ai aceluiași stat, pentru că inclusiv partea stângă a Nistrului, este considerată teritoriul statului suveran R. Moldova și nimeni nu contestă acest fapt. Nu mă voi referi aici la poziția administrației de la Tiraspol.
Biroul Politici de Reintegrare, solicitat de ZdG pe marginea evoluțiilor cazurilor de reținere operate de miliațai transnistreană în raport cu mai mulți cetățeni din stânga Nistrului, ne-a transmis următorul răspuns:
În vizorul Biroului sunt mai multe cazuri individuale de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană, inclusiv cele menționate în solicitarea ZdG. Prin canalele de dialog existente în repetate rânduri a fost sesizat reprezentantul politic de la Tiraspol cu solicitarea de a înceta persecutarea acestor cetățeni, a elibera persoanele ilegal private de libertate și de a contribui la restabilirea drepturilor lezate. În paralel, au fost sensibilizați partenerii internaționali relevanți cu apelul de a utiliza toate pârghiile disponibile pentru a asigura respectarea standardelor internaționale în domeniul drepturilor omului, precum și organele de drept naționale întru a fi întreprinse acțiunile legale ce se impun. Autoritățile R. Moldova vor continua să-și onoreze obligațiile sale pozitive până la soluționarea definitivă și echitabilă a fiecărui caz de încălcare abuzivă și ilegală a drepturilor omului în raioanele de est ale țării.
— De ce? Această poziție nu mai contează deloc?
— Voi analiza acest aspect doar în contextul dreptului internațional. R. Moldova este un stat integru, din care face parte și stânga Nistrului. Deci, R. Moldova trebuie să le asigure și cetățenilor de aici căi de apărare a drepturilor lor. Acești cetățeni nu au instituții legale la care ar putea apela în stânga Nistrului, dar există alte căi. În Codul civil al R. Moldova se spune că instanțele de drept pot examina litigiile conform procedurilor CtEDO. Și Convenția se consideră un act care poate acționa direct pe teritoriul R. Moldova. Lipsește un mecanism prin care deciziile pot fi executate. Așa însă ni se spune că nu suntem recunoscuți. Să însemne asta că noi nu mai figurăm deloc pe harta lumii? Noi trăim într-un vacuum. Se pare că Moldova pur și simplu s-a împăcat cu situația. Aici, de 30 de ani nu mai dăm de capăt. Între timp, Ministerul Reintegrării își exprimă îngrijorarea în legătură cu situația din Transnistria. Asta cum se cheamă? Oamenii sunt întemnițați, iar Ministerul Reintegrării își exprimă îngrijorarea?
Demnitarii, seară de seară, pleacă de la birouri acasă și dorm liniștiți, dar cum se simt cei întemnițați, cum se simt familiile lor care deseori nici nu știu în ce închisori se află apropiații lor. De ani de zile nu reușesc să sensibilizez autoritățile R. Moldova care se consideră pro-europene. Așa trebuie soluționată problema transnistreană? Am obosit să tot aud argumente de felul: sunt structuri nerecunoscute și noi nu le examinăm deciziile. Dar ce să facem cu oamenii care se află sub incidența deciziilor acestor structuri? Ce să facem cu ei ca să nu ne „încurce”? Poate sunt prea emotiv, dar nu mai rezist de atâția ani să pledez pentru un dialog, dar dialogul este neglijat cu încăpățânare și cu bună știință.
— Războiul din Ucraina ce impact are asupra situației din stânga Nistrului?
— Unii spun că iată, conflictul din Ucraina ar putea soluționa automat problema transnistreană. Dar ce se va întâmpla cu regiunea transnistreană? Ucraina pleacă în UE, R. Moldova – la fel. Transnistria rămâne „într-un sac”, izolată? Se vorbește că Transnistria își va încheia existența dacă Chișinăul nu ar mai cumpăra energie electrică de la Tiraspol. Dar ce ar urma?
— Poate că problema nici nu constă în funcționarea acestor structuri, dar în viața oamenilor din stânga Nistrului care se află în situații extrem de dificile.
— Da, acești oameni, de peste 30 de ani deja, trăiesc aici după niște reguli, au o conștiință, deseori altfel decât a celor din dreapta Nistrului, oameni zombați care se opun în fel și chip asocierii R. Moldova la UE. Circa 100 de mii de oameni de aici vorbesc doar limba rusă și nu acceptă, nu reușesc să treacă la comunicare în limba română. Cum vor funcționa aici instituțiile statului dacă oamenii nu cunosc limba de stat? Apropo, la Comrat, că Găgăuzia deține autonomie, cunoașteți în ce limbă au loc ședințele de judecată? În limba rusă, deși ar trebui să se desfășoare în limba română. De fapt, acolo toată comunicarea e în rusă. Dar cum au loc alegerile în Găgăuzia? Acolo oamenii parcă așa și nu au devenit parte a națiunii. De ce? Pentru că totul s-a produs forțat. În țările civilizate, lucrurile au loc altfel. Acolo, situațiile strategice sunt analizate pentru 50-100 de ani înainte.
Asta nu înseamnă că pentru el, dar și pentru alții, autoritățile de la Chișinău nu ar trebui să intervină
— Dosarele pentru răpire de persoane, la ce bun sunt inițiate dacă niciunul nu a cunoscut vreo finalitate?
— De peste 30 de ani este perpetuată această situație. Problema e a autorităților R. Moldova, care s-au împăcat cu această stare de lucruri. S-au spălat pe mâini. Au inspectorat de poliție, au procurori, declară că teritoriul din stânga Nistrului nu este controlat de ei și cu asta au încheiat procedura. Dar există soluții. Avem experiența altor țări, cu situații similare. În astfel de teritorii sunt deschise tribunale internaționale. Așa s-a procedat în Bosnia și Herțegovina, unde a funcționat Curtea pentru Drepturile Omului, formată din 14 judecători străini. Procesele aveau loc conform procedurilor CtEDO, în baza Convenției europene. Și aici ar trebui implementată această experiență. Doar așa ar putea fi soluționate problemele drepturilor omului, fiind creat un mecanism european de abordare a acestor probleme.
— Dar li s-ar permite să între în închisori, să se întâlnească aici cu deținuții?
— Apropo, în Bosnia și Herțegovina, o Curte pentru Drepturile Omului a funcționat timp de 5 ani, doar 5 ani, perioadă în care au fost soluționate toate problemele de drept. La încheierea activității acestei Curți, pe rol se mai aflau dosare. Toate au fost transmise Curții Constituționale pentru soluționare definitivă. Au fost decizii foarte eficiente. Acolo, în acest răstimp, întreaga societate s-a obișnuit să trăiască respectând legile. Și aici ar trebui să începem a ne deprinde să trăim respectând legile, dar nu să le respingem pe motiv că instituțiile sunt nerecunoscute. Am promovat această propunere în rândul participanților la procesul de negocieri. Pentru a demonstra cât de absurdă e situația, noi am selectat 8 dosare finalizate aici și le-am expediat la Judecătoria Chișinău. Cererile erau împotriva Guvernului R. Moldova și împotriva reprezentantului la procesul de negocieri din partea Transnistriei, singurul funcționar recunoscut de autorități. Am depus o cerere după modelul celor pe care le adresăm la CtEDO. Cererea a fost depusă după ce aici am trecut toate instanțele.
Am cerut să fie recunoscută încălcarea Convenției Europene pentru Drepturile Omului. Am argumentat toate punctele. Am cerut ca să fie acceptate cererile scrise de noi în limba rusă, deoarece în 2005 a fost adoptată legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria), lege care spune că limbile oficiale aici sunt limba română, în baza grafiei latine, limbile ucraineană şi rusă. R. Moldova garantează funcţionarea şi altor limbi pe teritoriul Transnistriei, unde lucrările de secretariat şi corespondenţa cu autorităţile publice ale R. Moldova, cu întreprinderile, cu organizaţiile şi cu instituţiile situate în afara Transnistriei se ţin în limba română, în baza grafiei latine şi în limba rusă. Toate cele 8 dosare ne-au fost restituite, cerându-ni-se să le traducem în limba română. Sunt sute de pagini, acte emise în rmn. De ce noi trebuie să traducem? De ce conștiința națională care ar trebui să fie flexibilă domină asupra suveranității naționale care este prioritară? Sigur, noi expediem cererile la CtEDO, dar asta nu e o soluție. Sub aspectul protejării drepturilor omului e imoral să insistăm la CtEDO, făcând bani pe seama unor dosare, când litigiile pot fi soluționate aici, în R. Moldova.
— În cazul celor reținuți, ce pot întreprinde familiile lor?
— Nu au altă soluție decât să apeleze toate instanțele de aici, după care instituțiile R. Moldova să fie obligate să se implice. În prezent, ceea ce întreprind instituțiile statului nu poate fi numit control sau monitorizare. Mai degrabă, e neputință. Dosarele inițiate aici sunt formale, lipsite de sens. Dosarele se deschid, dar în continuare se bate pasul pe loc. E greu de înțeles cum de CtEDO examinează dosarele în care sunt contestate deciziile instanțelor transnistrene, dar R. Moldova refuză pe motiv că acestea nu sunt recunoscute. Cum spuneam, e nevoie de o Curte internațională care ar examina dosarele de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană, altfel nu ne putem mișca.
— În ce condiții sunt deținuți cei reținuți de structurile rmn?
— Condițiile sunt complicate, umilitoare. Ermurachi e un om puternic, el nu se plânge. Are o poziție clară privind statutul acestor instituții. El nu va cere niciodată grațiere de la autoritățile de aici, dar asta nu înseamnă că pentru el, dar și pentru alții, autoritățile de la Chișinău nu ar trebui să intervină.
— Și cum intervin autoritățile?
— Își exprimă „înalta îngrijorare”. Ei spun că nu sunt auziți, ascultați, dar în lume există experiențe, acțiuni politice, juridice, economice care ar putea fi urmate și aici… Am scris în adresa Ministerului Reintegrării un demers prin care argumentam că cetățenii din stânga Nistrului sunt total neapărați, că ar trebui să întreprindă ceva. Mi-au răspuns că CtEDO a acceptat situația și că „noi avem obligațiuni pozitive pe care le respectăm”. Așa muncesc funcționarii zi de zi. Seara merg pe la casele lor și dorm în voie, dar Pleșcanov, Ermurachi, alții stau în frig, familiile lor suferă. La Chișinău e liniște și pace. Doar declarații, din când în când. Pe de altă parte, corpul de avocați de aici nu are niciun interes să apere acești oameni, lasă lucrurile baltă. Ei, pur și simplu fac bani pe seama nenorocirilor celor persecutați. Mai nou, pe lângă cei reținuți, există numeroase cazuri de expulzare a unor cetățeni din stânga Nistrului, ca și cum ar fi persoane dubioase sau chiar periculoase. Fără explicații, li se oferă un termen, de obicei extrem de redus, în care trebuie să părăsească regiunea. Cine să le facă dreptate, în condițiile în care judecătorii de aici se consideră Dumnezei și cred că deciziile lor sunt de neclintit?
— Vă mulțumim.
