• Vladimir Voronin îi cere Maiei Sandu să-l desemneze la funcţia de premier: „Eu nu mai pot răbda”

    Vladimir Voronin îi cere Maiei Sandu să-l desemneze la funcţia de premier: „Eu nu mai pot răbda”
    12 ianuarie 2021 | 21:52

    Fostul președinte de țară, liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, îi cere președintei Maia Sandu să-l desemneze la funcţia de prim-ministru. Acesta spune că este gata să preia conducerea Executivului pentru a-i pune pe toți să lucreze.

    În cadrul unei emisiuni de la N4, Voronin a propus să fie desemnat de președinta Sandu la funcția de prim-ministru, precizând că nu mai are „răbdare” să vadă ce se întâmplă în țară.

    „Spuneţi-i Maiei Sandu să mă înainteze la funcţia de prim-ministru şi să vedeţi ce fac eu din ei toţi – şi din Parlament, şi din toţi. Eu nu mai pot răbda. Ori fac altceva, ori trebuie să-i pun pe toți să lucreze”, a spus Vladimir Voronin.

    Întrebat dacă analizează asta în serios, Voronin a spus: „O să mă gândesc, o să mă consult, dar acum nu sunt alte variante decât să scăpăm de această lepădătură de Parlament şi de această mafie banditească”.

    Liderul PCRM este de părere că odată cu Ion Chicu trebuia să demisioneze întreg Cabinetul de miniștri.

    Cât privește viitoarele alegeri parlamentare anticipate, acesta se declară sigur că PCRM va participa.

    „Noi mergem cu lista partidului. Vom hotărî toți. Da, noi avem experiență. Trebuie să luăm majoritate. Noi nu am construit porțile raiului în cei 8 ani de guvernare, dar am dezvoltat țara. Unii ne învinuiesc că am plecat, alții ne întreabă de ce nu revenim. Votați-ne și noi revenim la guvernare. Să vedeți ce vom face din această bandă, vor ieși pene din ei”, a mai spus Vladimir Voronin.

    Tot marți seara, liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a spus că îi va propune președintei Maia Sandu să îl desemneze pentru funcția de prim-ministru al țării. Acesta spune că a decis să meargă la acest pas fiind sigur că nu va primi încredere din partea deputaților, astfel fiind demarat procesul de dizolvare al Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

    Usatîi a declarat în cadrul unei emisiuni de la TV8 că, după ce președinta Sandu va reveni la Chișinău de la Kiev va solicita o întrevedere cu aceasta, pentru a-i propune să fie desemnată candidatura sa pentru funcția de prim-ministru.

    „Îi voi propune să ne întâlnim și să mă desemneze candidat (la funcția de prim-ministru – n.r.). Să vedeți ce față vor avea Greceanîi, Bătrîncea și Țîrdea. Ei vor vota chiar și pentru un scaun, doar să nu fie dizolvat Parlamentul, dar pentru mine ei nu vor vota. Nici PAS nu va vota. (…) Usatîi vrea să fie candidatul care nu va primi votul deputaților”, a spus acesta.

    Președinta Sandu a semnat la 31 decembrie decretul prin care l-a desemnat ca premier interimar pe Ministrul de Externe, Aurel Ciocoi.

    „În condițiile în care premierul demisionar Ion Chicu a refuzat să asigure interimatul, până la numirea unui nou Guvern, Președintele, conform Constituției, numește premierul interimar, în mod obligatoriu, din rândul miniștrilor”, a explicat președinta.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    +377 cazuri de infectare cu COVID-19. Sunt internați 2245 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 227 în stare extrem de gravă

    Alte 377 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în R. Moldova. Numărul total teste efectuate – 3146, dintre care 2868 primare și 278 repetate. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noast…
    +377 cazuri de infectare cu COVID-19. Sunt internați 2245 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 227 în stare extrem de gravă

    Nagacevschi: „Ați scăpat de Guvernul Chicu, de mâine prețul la benzină plus 1,6 lei”. Expert: „Cele mai urâte lucruri pe piața petrolieră s-au petrecut în aprilie-iunie, 2020”

    După anunțul de scumpire a carburanților cu 6-10%, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi a venit cu un comentariu în care spune ironic – „țara răsuflă mai ușor, ați scăpat de Guvernul Chicu, de mâine pre…
    Nagacevschi: „Ați scăpat de Guvernul Chicu, de mâine prețul la benzină plus 1,6 lei”. Expert: „Cele mai urâte lucruri pe piața petrolieră s-au petrecut în aprilie-iunie, 2020”

    Indemnizația unică la naștere. Care sunt condițiile de accesare a prestației

    Indemnizația unică acordată la nașterea copilului este un suport financiar acordat de stat familiilor cu copii domiciliate pe teritoriul R. Moldova. Această prestație socială se stabilește mamei, iar în cazul d…
    Indemnizația unică la naștere. Care sunt condițiile de accesare a prestației

    Rusia: Jurnaliștilor li s-a interzis să filmeze sosirea lui Navalny la aeroport. Acesta revine de la Berlin

    Aeroportul Vnukovo, unde liderul opoziției ruse, Alexei Navalny urmează să ajungă de la Berlin pe 17 ianuarie, a refuzat posibilitatea filmării acestui eveniment. Răspunsul serviciului de presă Vnukovo a fost p…
    Rusia: Jurnaliștilor li s-a interzis să filmeze sosirea lui Navalny la aeroport. Acesta revine de la Berlin

    VIDEO/ Premierul României s-a vaccinat împotriva COVID-19

    Premierul României, Florin Cîţu s-a vaccinat anti-COVID-19, sâmbătă, 16 ianuarie 2021, public. Premierului i-a fost administrat vaccinul contra COVID-19 la Centrul din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă M…
    VIDEO/ Premierul României s-a vaccinat împotriva COVID-19