Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Maia Sandu: Oamenii vor…

VIDEO Maia Sandu: Oamenii vor alegeri parlamentare anticipate. Ei cred în democrație

Foto: gov.md

Maia Sandu, președinta aleasă a Republicii Moldova, spune că votul masiv al moldovenilor aflați peste hotarele țării demonstrează că oamenii cred în democrație și că vor alegeri parlamentare anticipate, întrucât actualul Parlament nu îi mai reprezintă.

Într-un interviu oferit pentru Euronews Maia Sandu spune că obiectivele principale ale mandatului său de președinte țin de construirea unui stat funcțional, cu instituții independente și care să îmbunătățească viața cetățenilor.

„Mulți moldoveni își doresc o țară unde ar vrea să stea, deoarece astăzi avem o treime din populația țării plecată peste hotare. Asta se întâmplă deoarece nu aveau oportunități economice acasă. Va fi greu, deoarece nu toți din Parlament împărtășesc agenda mea susținută de cetățeni. Nu toată lumea este fericită să aibă instituții puternice care luptă cu corupția și îi pedepsește pe cei care au furat de la oameni. Dar vom găsi o cale. Am un suport puternic din partea poporului și vom găsi o cale pentru a implementa reforme ambițioase”, a spus Sandu.

Președinta aleasă mai spune că oamenii își doresc alegeri parlamentare anticipate, întrucât actualul Parlament nu mai reprezintă votul cetățenilor.

„Asta este ceea ce vrea poporul Republicii Moldova. Oamenii vor alegeri parlamentare anticipate deoarece actualul Parlament a demonstrat că nu lucrează în folosul cetățenilor. Unii din deputați sunt implicați în acte de corupție, contrabandă și oamenii vor să voteze un Parlament nou care îi va reprezenta. Vrem să construim o țară puternică din punct de vedere economic, dar astăzi avem nevoie de suport și sunt sigură că vom beneficia de acest suport. (…) Un număr foarte mare de persoane au mers să voteze în mai multe țări ale lumii, iar asta demonstrează că oamenii cred în democrație și asta este foarte important pentru noi”, a mai spus Maia Sandu.

Maia Sandu, candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) la funcţia de preşedinte a obținut cele mai multe voturi în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, organizat la 16 noiembrie, urmând să fie prima femeie președintă a Republicii Moldova.

Rezultatele preliminare finale arată că Maia Sandu a acumulat 57,75% dintre voturi, iar Igor Dodon – 42,25%.