Principală  —  IMPORTANTE   —   Parlamentul a votat în prima…

Parlamentul a votat în prima lectură excluderea imunității deputatului în cazul acuzării de corupție

Parlamentul, cu 64 de voturi,  a aprobat în prima lectură proiectul de lege pentru modificarea articolului 70 din Constituția Republicii Moldova.

Modificările prevăd excluderea imunității deputatului în cazul acuzării acestuia de corupere activă sau pasivă, trafic de influență, exces sau abuz de putere, îmbogățire ilicită și spălare de bani.

Astfel, în situațiile respective nu va fi necesară încuviințarea Parlamentului pentru reținere, arestare, percheziționare sau trimitere în judecată a cauzei penale împotriva deputatului.

„Proiectul a fost avizat pozitiv de Curtea Constituțională. În avizul ei se arată că proiectul legii constituționale asigură un echilibru corect între principiul inviolabilității mandatului de deputat și interesul investigării inacțiunilor de corupție.  Aprobarea proiectului va contribui la fortificarea încrederii societății în reprezentanții autorităților publice”, a declarat președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.

Proiectul legii constituționale urmează a fi votat în lectură finală.  

Legea va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

În septembrie 2022, deputații fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au sesizat Curtea Constituțională (CC) să avizeze proiectul legii pentru modificarea Articolului 70 din Constituția R. Moldova. Potrivit proiectului, se propune excluderea imunității deputatului în cazul săvârșirii de către acesta a celor mai grave infracțiuni de corupție și în cazul spălării banilor. Astfel, în cazul acestor acuzații aduse deputatului nu va mai fi necesară încuviințarea Parlamentului pentru reținere, arestare sau percheziționare și transmitere a cauzei în judecată.

Încuviințarea Parlamentului pentru reținerea, arestarea, percheziționarea sau trimiterea în judecată nu este necesară în cazul infracțiunilor de corupere activă sau pasivă, trafic de influență, exces sau abuz de putere, îmbogățire ilicită și spălare a banilor”, se menționează în sesizarea formulată de PAS.

Peste o lună, în octombrie 2021, magistrații Curții Constituționale (CC) au avizat pozitiv proiectul de lege care vizează modificarea Constituției în partea ce ține de înștiințarea Parlamentului pentru reținerea și arestarea deputatului în cazul unor infracțiuni.

Potrivit articolului 84 din Regulamentul Parlamentului, pentru adoptarea de către Parlament a proiectului de lege constituțională este necesar votul a două treimi din deputații aleși, ceea ce reprezintă cel puțin 68 de deputați. Fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate deține 63 de mandate în Legislativ, iar pentru aprobarea proiectului de modificare a Constituției au nevoie de votul a încă cel puțin 5 deputați.

Actualmente, articolul 70 din Constituția R. Moldova prevede că deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa.