Opozantul rus, Alexei Navalny, reținut la Moscova

Opozantul rus, Alexey Navalny a fost reținut în zona de control a pașapoartelor, la aeroportul în care aterizase. Poliția nu a permis și avocatului să meargă cu el. Serviciul Penitenciare al Federației Ruse a anunțat că Navalny va rămâne în arest până la procesul de judecată, relatează surse media locale.
Avionul în care se afla politicianul rus a aterizat la un alt aeroport, decât fusese planificat. Alexei Navalny revine azi, 17 ianuarie, în Rusia, după tratamentul pe care l-a urmat în Germania, fiind otrăvit. Cu o zi mai devreme, ofițerii de poliție au venit la susținătorii săi și au încercat să lanseze avertismente cu privire la inadmisibilitatea „măsurilor necoordonate”.
La 26 decembrie 2020, câteva zile după ce a fost publicată investigația comună internațională privind otrăvirea sa, comitetul de anchetă a Rusiei i-a intentat un dosar penal privind fraude în proporții deosebite prin crearea unui grup organizat după ce organizația pe care a condus-o, FBK- Fondul de Luptă cu Corupția ar fi acumulat în ultimii 5 ani din donații peste 588 de milioane de ruble rusești (echivalentul a peste 6,5 milioane de Euro), dintre care 356 de milioane (echivalentul a aproximativ 4 milioane de Euro) ar fi fost cheltuiți de Navalny în interes personal.
Ulterior, a fost intentat un alt dosar. Departamantul instituțiilor penitenciare din Rusia (FSIN) a cerut instanței condamnarea lui Navalny pentru un termen de 3 ani de închisoare cu executare. Asta pentru că nu a respectat condamnarea condiționată din 2014 pe care a avut-o pe dosarul Yves Rocher. Pe 28 decembrie, FSIN i-a cerut de urgență lui Navalny să se prezinte la sediul instituției în chiar ultima zi când urma să expire perioada de probă a condamnării politicianului rus
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.