Principală  —  IMPORTANTE   —   Guvernul Chicu, la șase luni…

Guvernul Chicu, la șase luni de mandat. Analist politic: ,,Acest Guvern a demonstrat că este o anexă a Președinției și este unul foarte docil și ascultător președintelui Dodon”

privesc.eu
privesc.eu

Cabinetul de miniștri condus de Ion Chicu a împlinit șase luni de activitate. În acest sens, șeful statuluI, Igor Dodon, a felicitat echipa guvernamentală, menționând că ,,nu crede că vreo altă componență a Guvernului, în oricare altă formulă, ar fi reușit să facă față atât de competent și de eficient pandemiei și provocărilor economice care s-au abătut asupra R. Moldova”.

Ziarul de Gardă a vorbit analistul politic, Ion Tăbârță, care a menționat că acțiunile realizate de Guvernul Chicu în aceste șase luni de mandat au avut rolul de a crește ratingul electoral și să facă PR politic șefului statului, Igor Dodon. Totodată, potrivit lui Tăbârță, mesajul pe care Igor Dodon l-a adus Guvernului Chicu cu ocazia celor șase luni de mandat este de fapt, ,,o felicitare adusă lui însuși”.

Dodon a mai felicitat cabinetul de miniștri pentru „destoinicie, profesionalism, perseverență, maximă responsabilitate și rezistență în fața greutăților neașteptate cu care a trebuit să se confrunte”.

,,Nu cred ca vreo altă componență a Guvernului, în oricare altă formulă, ar fi reușit să facă față atât de competent și de eficient pandemiei și provocărilor economice care s-au abătut asupra Republicii Moldova în acest an. Mulți membri ai Guvernului au lucrat practic fără pauză, fără odihnă, departe de familie, supuși unui efort psihic de neimaginat. Dar ei au rezistat moral și au salvat țara, au ținut-o pe linia de plutire, atât sub aspect epidemiologic, cât și economic. De aceea, le sunt recunoscător celor de la Guvern și sunt mândru că am lucrat împreună cu ei cot la cot în această perioadă”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Tot într-o postare pe Facebook, premierul, Ion Chicu, le-a mulțumit oamenilor pentru susținere și a dat asigurări că Guvernul va rezista și va continua și mai departe să administreze lucrurile în R. Moldova.

,,Stimați Prieteni! Astăzi sunt exact 6 luni de la învestirea actualului guvern. 
Mulțumesc tuturor Oamenilor din țară care susțin activitatea noastră în această perioadă dificilă pentru țara noastră și lumea întreagă! Susținerea Oamenilor și responsabilitatea pe care o avem față de Republica Moldova ne ajută enorm în a confrunta problemele, dar și de a nu ceda în fața presiunilor concertate exercitate de politicieni de tot soiul. 

Vreau să Vă asigur, că echipa guvernamentală din componența căreia am onoarea să fac parte, va continua și mai departe să administreze lucrurile în țară cu maximă responsabilitate și respect pentru poporul nostru. Sănătate tuturor!”, se arată într-o postare pe Facebook a premierului Ion Chicu.

Analist politic: ,,Acest Guvern a demonstrat că este o anexă a Preșidenției și este unul foarte docil și ascultător președintelui Dodon”

Potrivit analistului politic, Ion Tabîrță, acțiunile realizate de Guvernul Chciu în aceste șase luni de mandat au avut rolul de a creștere raiting-ul electoral și să facă piar politic șefului statului, Igor Dodon. Totodată, Tabărță consideră că acest Guvern a gestionat într-un mod inefecient criza pandemică provocată de noul tip de coronavirus și că nu a avut un plan anticriză clar.

„Din start trebuie să precizăm că acest Guvern a fost de fapt condus de șeful statului, Igor Dodon. Este un Guvern subordonat în totalitate preșidenției. A avut multe acțiuni populiste a cărui scop a fost creșterea raiting-ului electoral și să facă piar politic șefului statului. Totodată, au fost observate mai multe acțiuni care nu au avut o continuitate logică.

Acest Guvern a gestionat într-un mod inefecient criza pandemică, nu a avut un plan anticriză clar. Cetățenii până acum nu au idee cum trebuie să se comporte în această perioadă și ce înseamnă relaxarea restricțiilor. La sfârșitul stării de urgență avem un număr foarte mari de infectări, ceea ce rezultă ineficiența Guvernului în combaterea pandemiei. Totodată, Guvernul nu are un plan clar după expirarea stării de urgență. În această perioadă, dezoligarhizarea țării nu a fost deloc o prioritate pentru acest Guvern. În schimb a reușit ca multe instituții care erau subordonate lui Vladimir PLahotniuc să fie acum ale lui Dodon.

Acest Guvern a dus la o izolare internațională a R. Moldova și l-a ajutat pe șeful statalui în acest sens. A contribuit la reînceperea schemelor gri în economiei. Declarațiile lui Dodon referitor la Guvernul condus de Maia Sandu, mai precis ,,Guvernul Harvard” a fost o bătaie de joc”, a susținut analistul politic.

Potrivit lui Ion Tabârță, mesajul pe care Igor Dodon l-a adus Guvernului Chicu cu ocazia a celor șase luni de mandat este de fapt, ,,o felicitare adusă lui însuși”.

,,Acest Guvern a demonstrat că este o anexă o anexă a Preșidenției și este unul foarte docil și ascultător președintelui Dodon”, a punctat analistul politic.

Guvernul Chicu a primit votul Parlamentului la 14 noiembrie 2019, la doar câteva ore după ce președintele Igor Dodon l-a înaintat pe consilierul său în funcția de prim-ministru, pe care l-a însărcinat cu formarea unui „guvern tehnocrat”. 

Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis marți, 12 noiembrie 2019. Moțiunea de cenzură depusă de socialiști a trecut de Parlamentul de la Chișinău cu voturile democraților. În total, au votat 63 de deputați din PSRM și PD.