Principală  —  IMPORTANTE   —   Dosarul „verde de briliant”. Reacția…

Dosarul „verde de briliant”. Reacția fostului șef adjunct al IGP, după ce procurorii au cerut aducerea forțată a lui Cavcaliuc în fața acuzatorilor de stat: „Se urmărește scoaterea mea din cursa electorală”

Foto-simbol

După ce Procuratura Sângerei a expediat un demers către Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a obține acordul instituției de a-l aduce forțat pe liderul Partidului „Pace”, Gheorghe Cavcaliuc, în fața acuzatorilor de stat, în „dosarul verde de briliant”, fostul șef adjunct al IGP a venit cu o reacție în acest sens. Cavcaliuc susține că se urmărește scoaterea sa din cursa electorală.

„Demersul Procuraturii la CEC e o confirmare că se urmărește scoaterea mea din cursa electorală, cu orice preț. Prin acest demers ei au confirmat și ceea ce au încercat să țină în taină – ședința secretă, la care puneau la cale cum să îmi închidă gura. Vin cu un îndemn și pentru procurori, care sunt folosiți acum pentru a mă intimida și a exercita presiuni asupra mea. Nu vă lăsați folosiți în ilegalități. Nu îndepliniți ordinele criminale. Eu, personal, și echipa PACE considerăm că e un joc politic, mai ales că ați somat să se prezinte la audieri și cinci doamne, membre ale partidului și candidați pentru funcția de deputat”, a spus Cavcaliuc.

Fostul șef adjunct al IGP spune că avocații săi au contestat demersul înaintat de procurori și că se va prezenta la audieri după alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

„Toate acțiunile procurorilor au fost contestate de către avocații noștri și instanța încă nu s-a pronunțat. Sau vă grăbiți pentru ca le ard călcâiele șefilor voștri? Și încetați să răspândiți minciuni că m-aș fi eschivat.
Voi veni la audieri, dar numai după 11 iulie”,
a menționat Cavcaliuc.

Fostul șef adjunct al IGP, actual președinte „PACE”, Gheorghe Cavcaliuc, care în luna aprilie curent a fost audiat și recunoscut în calitate de bănuit pentru două capete de acuzare „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și „chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”, în „dosarul verde de briliant” refuză să se prezinte în fața procurorilor.

Reprezentanții Procuraturii Generale au menționat pentru Ziarul de Gardă că în contextul refuzului lui Cavcaliuc de a se prezenta în fața procurorilor, care între timp a obținut statutul de candidat la funcția de deputat, fiindu-i aplicabile anumite garanții, Procuratura Sângerei a formulat și expediat un demers către Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a obține acordul instituției de a-l aduce forțat pe liderul Partidului „Pace” în fața acuzatorilor de stat.

Pe 22 aprilie, reprezentanții Procuraturii Generale (PG) au emis o notă informativă prin care au anunțat că președintele partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc, s-a prezentat, însoțit de avocații săi, în fața procurorilor Procuraturii raionului Sângerei unde a fost audiat și recunoscut în calitate de bănuit pentru două capete de acuzare: „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și „chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”.

În cadrul audierii, bănuitul a făcut declarații, negându-și vina.

„Dosarul verde de briliant” a fost inițiat în urma incidentului din 6 aprilie 2021, când mai mulți membri ai partidului „PACE” l-ar fi stropit cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului Sângerei, Tudor Tutunaru, ultimul având nevoie de spitalizare ca urmare a leziunilor primite.