CEC a stabilit: turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar al municipiului Bălți va avea loc pe 19 decembrie
Turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar al municipiului Bălți va avea loc duminică, 19 decembrie. Decizia a fost luată luni, 6 decembrie, de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC).
„CEC hotărăște: 1- se stabilește pentru data de 19 decembrie 2021 turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar al municipiului Bălți. Consiliul electoral al Circumscripției electorale municipale Bălți nr. 2 va aproba prin hotărâre termenul alegerilor locale noi al primarului municipiului Bălți”, a declarat președinta CEC, Angelica Caraman.
Cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor locale noi pentru funcția de primar al municipiului Bălți, care urma să aibă loc duminică, 5 decembrie la Bălți, a fost suspendat. O Hotărâre în acest sens a fost adoptată de către membrii CEC, în ședință extraordinară, duminică dimineața, 5 decembrie, la ora 6:20, cu 40 de minute înainte de deschiderea secțiilor de vot de la Bălți.
Decizia a venit după mai multe ședințe de judecată care s-au desfășurat, inclusiv pe parcursul nopților de sâmbătă și duminică și în urma cărora Marina Tauber, unul dintre cei doi candidați care urmau să se dueleze în turul doi de la Bălți, a fost exclusă de Judecătoria Bălți din cursa electorală, iar Curtea de Apel a menținut decizia instanței de fond.
Cronologia evenimentelor: Suspendarea turului II al alegerilor din Bălți
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.