Principală  —  Interviuri   —   "Mai multe voci feminine ar…

„Mai multe voci feminine ar fi auzite mai bine”

264-buligaInterviu cu Valentina Buliga, ministra Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei

— Dnă Buliga, ce vă supără mai mult în politica socială din R. Moldova?

— Lipsa de consecvenţă, dar şi atitudinea uneori subiectivă faţă de problemele unor categorii de cetăţeni, urmată de intervenţii incendiare care, în multe cazuri, vin în contradicţie cu direcţiile strategice de dezvoltare a sistemului. Ne-am propus să înlăturăm aceste neajunsuri şi inechităţi. Chiar în prezent ne aflăm într-un proces de reformare a sistemelor de asistenţă şi asigurări sociale. Recunoaştem că, pe alocuri, am pierdut timp şi nu am fost capabili să constituim un sistem de asistenţă socială în care cetăţeanul, ajungând la vârsta de pensionare, să se simtă cu adevărat protejat. Nu am reuşit, pe parcursul anilor, să eliminăm acele privilegii şi facilităţi, acordate unor categorii anume de cetăţeni. Dacă analizăm problemele profunde cu care se confruntă R. Moldova: criza demografică, îmbătrânirea populaţiei, constatăm că suntem obligaţi să asigurăm o echitate socială. Nu putem oferi în continuare unor categorii anumite privilegii, uitând de cei mulţi. În timp restrâns, este important să identificăm rezervele interne care ne-ar ajuta să acoperim toate oportunităţile din această sferă.

— Cum ar fi posibil acest lucru, în condiţiile crizei economice de la noi?

— Protecţia socială include două componente: asigurarea socială şi asistenţa socială. În primul caz, vom spori bugetul asigurărilor sociale, vom face mai motivat acest sistem, pentru ca cetăţeanul să fie sigur: contribuţia sa nu va fi redistribuită altor categorii. Vom face atractiv sistemul, atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajatori, oferind astfel posibilitatea de a majora pensiile şi alocaţiile celor care au într-adevăr anumite riscuri.

Asistenţa socială va fi direcţionată către persoanele cu nevoi, către familiile aflate în dificultate. În acest sens, avem nevoie de un sistem consolidat de servicii sociale, de creşterea responsabilităţii autorităţilor centrale şi locale, astfel încât asistenţa socială să fie orientată adecvat.

— Ce aţi moştenit de la fosta echipă ministerială?

— Am moştenit un sistem cu probleme, care necesită perfecţionare neîntârziată, şi un număr de contribuabili redus considerabil. Această situaţie nu ne oferă posibilitatea de a majora pensiile atunci când este oportun. Totodată, conştientizăm că e imposibil să-ţi trăieşti bătrâneţea cu pensiile de care beneficiază astăzi majoritatea persoanelor de vârsta a treia.

— Nişte abuzuri sau cazuri de corupţie au ieşit la suprafaţă?

— Nu suntem structura abilitată cu identificarea şi anchetarea cazurilor de corupţie. Cred, însă, că şi în acest sistem pot avea loc anumite erori, pe alocuri – fraude. Am găsit diverse lacune la nivel de minister, dar nu e doar vina ministerului, ci a fostei guvernări, în ansamblu. Amintesc aici o hotărâre de Guvern prin care s-au transferat aproape 11 milioane de lei de la Fondul republican de susţinere socială a populaţiei către unele categorii de cetăţeni. Un fel de ajutor temporar, oferit pe parcursul a 6 luni. Astfel, o parte dintre pensionari au fost avantajaţi în detrimentul altora. Am prezentat această informaţie organelor abilitate, ca acestea să o examineze. Se pare că fosta guvernare, deşi se declara una cu tentă socială, a trecut cu vederea faptul că statul, prin instrumentele pe care le deţine, trebuie să fie orientat către cei vulnerabili, către oamenii cu nevoi, respectând echitatea socială.

— Dar care este proporţia persoanelor vulnerabile în societatea noastră?

— Avem diverşi indicatori prin care este estimată componenta vulnerabilă a societăţii. Mă refer la bugetele gospodăriilor casnice, efectuate de specialişti în domeniu. Acestea confirmă că circa 3,2% din populaţia de la noi este extrem de vulnerabilă, având cele mai mici venituri. În 2008, pragul sărăciei absolute a fost de 511 lei. Cele 3,2% ale populaţiei s-au aflat sub acest prag şi consider că aceşti oameni trebuie sprijiniţi. În anul 2009 familiile vulnerabile au beneficiat de ajutor social mărimea căruia a constituit în medie 609 lei. Pentru anul curent, prognozăm majorarea numărului de beneficiari până la 40 mii de familii. Această majorare este condiţionată şi de mărirea sumei minimului garantat de stat de la 430 lei la 530 lei. Cuantumul ajutorului social variază pentru fiecare familie în funcţie de structura acesteia, de problemele cu care se confruntă şi de veniturile pe care le are familia. Sursele necesare pentru plata ajutorului social au fost prevăzute în Legea Bugetului de Stat pentru anul 2010, constituind 200,8 mln lei.

— Când aţi ajuns ultima dată în vreun sat din R. Moldova?

— De vreo două ori pe săptămână ajung prin sate. Sunt politicianul şi ministrul care circulă foarte mult.

— Prin ce vă impresionează sau prin ce vă şochează satele noastre astăzi?

— În primul rând mă şochează îmbătrânirea lor. Am văzut străzi întregi şi zeci de familii îmbătrânite, rămase fără copii, aceştia fiind plecaţi în străinătate. Deseori, cei plecaţi nu revin cu anii. E şi lipsa de infrastructură. Acolo unde oamenii din sat au fost capabili să-şi aleagă un primar gospodar, responsabil, lucrurile au avansat. Funcţionarii, dar şi cetăţenii, s-au implicat, au scris proiecte, au alergat să demonstreze că pot realiza aceste proiecte. Alt aspect îngrijorător este lipsa locurilor de muncă bine plătite pentru tinerii de la sate, care de cele mai dese ori obţin mici venituri doar din cultivarea terenurilor agricole. Viaţa oamenilor de la sate este stresantă şi din motiv că, aproape din fiecare familie, câte un membru este plecat peste hotare, în căutarea unui loc de muncă. Aceste despărţiri fac grea viaţa copiilor rămaşi în grija buneilor sau a străinilor, viaţa soţilor sau a soţiilor, aflaţi în aşteptare de mai mulţi ani. Totodată, în discuţie cu oamenii se întrevede dorinţa cetăţenilor de schimbare şi bunăstare.

— Cum explicaţi faptul că sunteţi singura femeie ministră în Guvernul Filat?

— Cu certitudine, aş fi dorit să fim mai multe femei în Guvern, mai ales că avem şi o lege care insistă la promovarea femeilor. Este adevărat, la nivel de viceminiştri, lucrurile s-au derulat mult mai bine, acolo fiind numite în funcţii mai multe femei. În general, e o mare contradicţie la acest subiect. Toţi declară că trebuie să avem şanse egale, iar acestea continuă să fie total diferite. Partidul Democrat (PD), din care fac parte eu, a promovat o femeie în Guvern. În Parlament avem 2 deputate din PD. Sunt sigură că, dacă ar fi mai multe voci feminine, acestea s-ar auzi mai bine.

— Cum poate fi realizată egalitatea de gen în R. Moldova?

— Sunt mai mulţi factori. În primul rând, este responsabilitatea partidelor politice de a promova femeile, care este imposibilă fără implicarea directă a acestora. Este îmbucurător faptul că, în ultimul timp, tot mai multe femei înţeleg necesitatea implicării lor în luarea deciziilor şi în soluţionarea problemelor comunităţii. De asemenea, se pare că s-a schimbat şi mentalitatea bărbaţilor, deşi mai avem rezerve până să ajungem la proporţia de 40 la 60 în acest domeniu.

— De ce bărbaţii din politică nu sprijină venirea femeilor în funcţii importante?

— Cred ca ar fi logic să-i întrebăm pe ei. De ce? Poate le este frică, au fost obişnuiţi ca puterea să fie doar a lor sau se gândesc, probabil, că femeile nu pot înţelege specificul problemelor economice, militare şi din alte sfere de activitate. Aşa cred eu.

— În R. Moldova, categorii numeroase de persoane beneficiază de pensii privilegiate. Cum explicaţi că aceste categorii, de foşti activişti PCUS sau de foşti kgb-işti, se mai bucură de privilegii şi după 20 de ani de la declararea independenţei R. Moldova?

— Cred că a lipsit voinţa politică pentru a reforma sistemul existent. Îmi amintesc, în 1999, aşa-numita reformă de pensionare… Nu vorbim doar despre vârsta de pensionare, deoarece această vârstă trebuie menţinută până vom avea o speranţă mai înaltă de viaţă în R. Moldova. Opinia mea e că nu s-a dorit o echitate socială adevărată. Deseori, la întâlnirile cu oamenii, aud că foştii guvernanţi au realizat reforme şi au consolidat un buget social. Consider că, având două mandate consecutive, ar fi putut realiza mult mai multe. Dacă e să ne referim la privilegii, comuniştii nu le-au exclus deoarece le-a fost rentabil să le păstreze, menţinând acest sistem inechitabil.

— Dar ce fel de pensii au Vladimir Mişin sau Vasile Iov?

— Dacă faci un simplu calcul, pensia foştilor şi actualilor deputaţi e în mărime de 75% din salariul unui deputat. Dacă salariul mediu e de 6000 de lei, pensia e de circa 4000 de lei.

— Are sau nu vreun impact asupra valorii pensiei experienţa lor de altădată?

— Este o formulă universală după care se calculează pensia. E suficient să fii 2 ani de zile deputat, ca, ajungând la vârsta de pensionare, să ai 75% din mărimea salariului de parlamentar.

— Cum se descurcă un tânăr profesor la ţară, cu salariul pe care îl are în prezent?

— Chiar dacă, de la 1 septembrie, salariile profesorilor s-au majorat, e foarte complicat să te descurci. Sigur că merită mai mult, şi noi înţelegem acest lucru. De aceea am şi introdus această normă care prevede că tânărul specialist nu va fi privat de sporuri, chiar dacă nu are vechime de muncă. Această ajustare a fost făcută special pentru tinerii specialişti. Pe de altă parte, cred că autoritatea publică locală trebuie să le poarte de grijă tinerilor specialişti, în special celor din zonele rurale. De autorităţile locale depinde asigurarea tinerilor cu locuri de trai. Primarii sunt obligaţi să le creeze condiţii de viaţă tinerilor specialişti pe care îi invită în sat. De altfel, problema nu mai pare imposibilă, deoarece prin satele R. Moldova sunt destule case părăsite. Cât priveşte sistemul de salarizare, cred că mai e loc pentru perfecţiune. În 2010, vom identifica posibilităţi pentru a revedea salariile altor categorii care, la fel ca şi profesorii, au venituri mici. Astăzi avem circa 70 de mii de angajaţi în sectorul bugetar, persoane care au salarii foarte mici.

— Dacă e să revenim la problemele demografice, ce se întâmplă astăzi în R. Moldova la capitolul natalitate?

— Sunt nişte indicatori care ne îngrijorează foarte mult. În ultimul timp ne confruntăm cu reducerea indicelui de fertilitate. Dacă anterior acest indice era de 2,7, acum e de 1,2. Aceste cifre arată câţi copii trebuie să nască o familie pentru a asigura o creştere a genofondului R. Moldova. Chiar în structura populaţiei numărul copiilor s-a redus. Logic ar fi ca numărul copiilor în structura populaţiei să constituie 33%. La noi, acum, acest indice e de 18%. În 2009 s-a înregistrat o stabilizare, în unele localităţi, dar nu există creştere.

— Ce sprijin au astăzi mamele cu copii mici?

— Am preconizat să majorăm îndemnizaţiile. Astăzi îndemnizaţia unică la naşterea primului copil constituie 1700 de lei, iar la venirea pe lume a celui de al doilea şi a următorilor copii este de 2000 de lei. Pentru îngrijire lunară, femeile neasigurate primesc câte 250 de lei, cu 100 de lei mai mult faţă de 2009. Mamele asigurate, cele care au avut un loc de muncă, primesc cel puţin 300 de lei. Dacă în 2010 vom relansa economia şi vom realiza reformele preconizate în sectorul economic, vom reuşi să majorăm şi aceşti indicatori. Totodată, analizăm şi alte modele de susţinere a familiilor, deoarece avem destule exemple bune de urmat, implementate în alte ţări ale lumii.

— Cine le poartă de grijă bătrânilor noştri, în lipsa copiilor lor plecaţi la câştig peste hotare?

— Sigur, procesul de îmbătrânire a populaţiei ne îngrijorează. Pe de o parte, cetăţenii R. Moldova au început să trăiască mai mult, pe de altă parte, ar trebui să ne gândim ce acţiuni întreprindem noi ca să diminuăm povara asigurărilor sociale şi a celor medicale, or, cu creşterea vârstei, avem nevoie de mai multe servicii. Noi încercăm să iniţiem servicii eficiente destinate persoanelor în vârstă, celor solitari, care nu au copii. Procentul de îmbătrânire este destul de mare. Ce facem noi, cum motivăm tinerii să nu plece la muncă peste hotare? Aceste probleme necesită o abordare multidimensională, complexă.

— Îmbătrânirea este inevitabilă, la fel ca şi moartea. Ce ar trebui să facă oamenii ca să nu se teamă de moarte?

— Şi eu mă tem. Mama mea a murit la o vârstă tânără, am un frate decedat de tânăr. De multe ori îmi amintesc de ei şi mă frământă gândul că, de cealaltă parte, s-ar putea să nu ne întâlnim. Ce ar trebui să facem ca să evităm frica? Să ne gândim că moartea, la fel ca şi viaţa, este inevitabilă.

— Credeţi că această filosofie ne poate salva?

— Nu ştiu dacă ne poate salva. Trebuie să privim realităţile aşa cum ne sunt date de la Dumnezeu, de la cei care coordonează cu noi fără ştirea noastră şi să primim trecerea aşa cum este. Este important ca, pe parcursul vieţii, să facem lucruri frumoase, să trăim cu credinţă, să încercăm să depăşim greutăţile, să avem un mod de viaţă care să ne prelungească această speranţă. Dacă ne este frică, nu schimbăm nimic. Ne închidem într-o găoace şi ne împovărăm mintea şi sufletul.

— Care ar fi idealul dvs. de femeie politician?

— Admir multe doamne pentru implicarea lor, pentru felul lor de a fi în politică. Când eram mai tânără, mă uitam la Margaret Thatcher. Acum o apreciez pe Hillary Clinton, în special pentru soluţia pe care a găsit-o pentru a depăşi criza din relaţiile cu soţul său, păstrându-şi familia. De la noi?… Mă bucur că femeile şi-au schimbat atitudinea faţă de politică…

— Ce înseamnă pentru dvs. banii?

— Niciodată nu mi-am pus ca scop să am mulţi bani. Am ştiut întotdeauna să mă mulţumesc cu salariul. Îţi doreşti, dar e un scop în sine. Am muncit întotdeauna foarte mult, inclusiv pe lângă casă.

— Hobby?

— E cam puţin timp pentru plăceri. Dacă l-aş avea, aş face mai multe lecturi, aş asculta mai multă muzică bună. Primăvara mi-ar plăcea să dedic mai mult timp grădinii, florilor. Am înţeles că, pentru a creşte flori, trebuie să ai mai mult timp pentru a vorbi cu ele… Încerc să îmbin mai multe lucruri, dar nu reuşesc întotdeauna.

— Ce s-a schimbat în PD de când a venit Marian Lupu?

— Mă bucur că s-a încadrat foarte uşor în echipa PD. Cred că s-au produs nişte schimbări. Eu ţin foarte mult la tradiţiile acestui partid şi apreciez gestul lui Dumitru Diacov, politicianul care a ştiut să pună în valoare interesul ţării, al partidului, uitând de propriile interese. Am avut împreună şi urcuşuri, şi coborâşuri. Sper să realizăm şi în continuare lucruri frumoase.

— Chiar credeţi că Marian Lupu este cel mai potrivit pentru funcţia de şef al statului?

— Cred şi sunt sigură că această funcţie va fi gestionată de el cu succes. Este un om pragmatic, ştie să muncească, să se ghideze de interesul ţării. Nu am altă părere. Cred că e persoana potrivită la locul respectiv.

— Nu este un traseism transferul acestuia de la PCRM la PD?

— Nu cred. În cazul lui Marian Lupu – nu, deşi avem acest fenomen în politica moldovenească. În Parlamentul anterior, am avut onoarea să muncesc alături de preşedintele Lupu. Ştiu că este un politician inteligent.

— Era arogant?

— Nu am simţit. Cât mă priveşte, ori de câte ori m-am adresat, a găsit timp să asculte şi să înţeleagă. Deseori, simţeam susţinerea lui şi reticenţa fracţiunii PCRM faţă de ideile şi propunerile sale. Nu cred că e aroganţă, e felul său de a fi. Oamenii sunt diferiţi, alţii mai accesibili, alţii mai sobri.
Trebuie să ne simţim responsabili pentru viaţa lor

— Când vom cunoaşte adevărul despre 7 aprilie?

— Şi eu aş dori să ştiu adevărul. Atunci am fost şi eu în PMAN, am ieşit să văd ce se întâmplă, fiind surprinsă de rezultatele alegerilor din 5 aprilie. În acea seară, am primit un mesaj din care am aflat că tinerii vor să aprindă o lumânare la monumentul lui Ştefan cel Mare… Eram acasă, în afara oraşului, destul de decepţionată. Nu vroiam să văd pe nimeni. Îngrijeam florile, căutându-mi liniştea. Pe 7 aprilie am ieşit, totuşi, în PMAN, am urmărit tot ce se întâmplă şi îmi amintesc foarte bine cum s-au derulat evenimentele. Tineretul a încercat să ne trezească la viaţă şi a reuşit, iar noi suntem obligaţi să-i descoperim pe cei care au lovit în tineri şi să aflăm cine poartă această vină.

— Ce aţi descoperit în biroul dvs., după 7 aprilie?

— Era la etajul 7, biroul 716. Am avut un adevărat şoc când am intrat acolo. Toate ghivecele cu flori erau distruse. Masa, calculatorul, cărţile, totul era rupt şi aruncat. Singurul lucru care s-a păstrat a fost un mic goblen, pe care mi l-a dăruit acum câţiva ani o doamnă din s. Cajba, Glodeni. Acea meşteriţă brodase expresia „Totul va fi bine”. Micul simbol a rămas neatins şi m-a făcut să cred că aşa va fi.

— Ce aţi reuşit să salvaţi de acolo?

— Câteva cărţi, o lucrare pictată, pe care am cumpărat-o de la un artist pe nume Ivanov, bolnav de cancer… Am plecat cu lacrimi, speriată, îngrijorată de viitorul copiilor noştri care s-au aflat în stradă.

— Ce putem face pentru victimele acelor zile, pentru Eugen Ţapu, pentru Ion Ţâbuleac?…

— Cred că ar trebui mai multă implicare din partea societăţii. Ar trebui să beneficieze de ajutor familiile acestor tineri. La Guvern s-a decis să fie investigate şi celelalte cazuri. Evidenţa strictă a tinerilor care au avut de suferit ar permite rezolvarea problemelor acestora, care sunt şi ale noastre, ale tuturor.

— Cum pot fi compensaţi tinerii care au suferit şi despre care se spune că ei au adus victoria?

— Toţi trebuie să ne simţim responsabili pentru viaţa lor. Ar trebui să le asigurăm un echilibru, mai multe locuri de muncă, posibilitatea de a se realiza în R. Moldova.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate,
Aneta grosu